Situația lui Alexandru Gîț după fractura de tibie și peroneu. Promisiunea lui Florin Pîrvu: ”Facem tot posibilul pentru ca revenirea lui să fie în Liga 1”

Andrei PASCU 06 May. 2026, 15:25 Liga 2
Situația lui Alexandru Gîț după fractura de tibie și peroneu. Promisiunea lui Florin Pîrvu: ”Facem tot posibilul pentru ca revenirea lui să fie în Liga 1”

Alexandru Gîț trece, poate, prin cel mai greu moment al carierei! Accidentarea teribilă de la partida cu FC Bihor, când ”s-a ales” cu fractură de tibie și peroneu, îl va ține departe de gazon pentru multe luni.

Cea mai dificilă va fi recuperarea, dar în tot acest timp FC Voluntari încearcă să îi mențină moralul ridicat. După ce i-a prelungit contractul, clubul din Ilfov a anunțat și că va face tot posibilul să promoveze în SuperLiga României, pentru ca Gîț să bifeze revenirea pe teren în prima divizie.

Cum se simte Alexandru Gîț după accidentarea teribilă

FC Voluntari și FC Bihor s-au întâlnit pe 30 aprilie, în etapa a 7-a din play-off-ul Ligii 2, într-o partidă încheiată cu victoria gazdelor, scor 2-1. Meciul a fost marcat de o accidentare horror, suferită de Alexandru Gîț, fundașul celor de la FC Voluntari.

A suferit fractură de tibie și peroneu, la scorul de 2-1 pentru gazde, în minutul 90. Răzvan Gunie, mijlocașul orădenilor, a avut o intrare asupra lui Alexandru Gîț, lăsându-l pe fundașul dreapta al Voluntariului întins pe gazon, în agonie.

Florin Pîrvu vrea să promoveze FC Voluntari și pentru Alexandru Gîț: ”Să își facă revenirea în SuperLiga”

Alexandru Gîț a jucat 26 de meciuri în acest sezon pentru FC Voluntari, în care a marcat un gol. A fost om de bază în echipa lui Florin Pîrvu, antrenorul declarând că vrea să promoveze în acest final de Liga 2 și pentru el.

Ilfovenii se interesează în fiecare zi de starea lui Gîț și i-au promis că vor face tot posibilul să poată reveni pe teren în SuperLiga României. În acest moment, starea fotbalistului este bună din punct de vedere mental, fiind pozitiv în ceea ce privește recuperarea și revenirea cât mai rapidă pe teren.

Am fost la el, majoritatea băieților a trecut pe la spital, i-a trimis mesaje de încurajare. Am fost la el, l-am vizitat, are o stare bună, e optimist, zâmbește, ne încurajează.

Noi i-am transmis toată căldura noastră. Știe ce grup avem și știe că vom face tot posibilul pentru ca revenirea lui să fie în Liga 1!”, a spus Florin Pîrvu despre situația lui Gîț, în cadrul conferinței de presă premergătoare jocului cu Corvinul Hunedoara.

Alexandru Gîț, aproape 200 de meciuri în Liga 2

În carieră, Gloria Buzău, FCU Craiova, U Cluj, Unirea Dej, Chindia Târgoviște și Șelimbăr sunt celelalte echipe pentru care a mai evoluat Gîț.

Cele mai multe partide le-a bifat chiar în tricoul Voluntariului, 54, marcând două goluri. În total, fundașul timișorean a adunat aproape 200 de apariții în liga secundă.

El are și un titlu de campion în Liga 2, cu FCU Craiova, la finalul sezonului 2020-2021.

Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures

Andrei PASCU 06 May. 2026, 15:25 Liga 2
Pe aceeași temă