Etapa a 7-a a play-off-ului Ligii 2 a debutat joi, 30 aprilie 2026, la Voluntari, unde FC Voluntari a reușit să se impună pe final, cu scorul de 2-1, contra FC Bihor Oradea, pe un gazon îmbibat cu apă.
Starea gazonului a dus și la o accidentare horror a lui Alexandru Gîț, Răzvan Gunie alunecând în momentul șutului și rupându-i piciorul fundașului ilfovenilor, fapt care a pus în lumină secundară meciul și rezultatul.
În urma acestui rezultat, FC Voluntari a depășit cu un punct Sepsi OSK, care urmează să joace sâmbătă contra liderului Corvinul, și rămâne cel puțin o zi și jumătate pe locul 2, direct promovabil.
Partida de la Voluntari a fost marcată în principal de accidentarea gravă suferită în minutul 90 de Alexandru Gîț, însă jocul cu trei goluri a avut și faze controversate.
Portarul Eduard Cadar (15) putea fi eliminat în primele minute ale meciului pentru ieșirea sa din careu și o intervenție ratată la minge, în care l-a luat pe sus pe Babic, dar arbitrul Adrian Cojocaru nu a dat nimic, iar autogolul lui Radu Crișan (11) a fost anulat pentru că mingea ar fi ieșit în afara terenului înainte să o lovească el greșit.
Și ilfovenii au avut un gol anulat, al lui Matko Babic (60), însă asupra reușitei acestui nu poate fi pusă la îndoială decizia asistentului Marchidanu de a acorda offside. A fost unul mai mult decât evident, de cel puțin un metru.
Golurile au fost înscrise de Mihai Roman (47′) și Radu Crișan (86′), pentru FC Voluntari, și Bogdan Vătăjelu (53′), pentru FC Bihor. Trebuie spus că golul victoriei ilfovenilor a venit după cel puțin 10 minute în care oaspeții au fost groggy, fără reacție, deși se retrăseseră în unele momente cu toată echipa în propriul careu. Golul plutea în aer și până la urmă a picat în poarta lui Cadar, din nou cu multe erori, dar și cu cel puțin o intervenție salvatoare, la o reluare cu capul a lui Crișan (83).
După golul lui Crișan, FC Bihor s-a trezit din pumni și s-a aruncat în atac, iar accidentarea lui Gîț a venit pe fondul unei încercări a lui Gunie de a înscrie, însă gazonul îmbibat cu apă a jucat un rol important în acea alunecare care a dus la ruperea piciorului fundașului ilfovenilor.
În clasamentul intermediar, după prima partidă disputată în etapa a 7-a a play-off-ului Ligii 2, FC Voluntari a urcat pe locul 2, direct promovabil, cu 58 de puncte, depășind cu un punct Sepsi OSK.
FC Bihor, rămasă cu 45 de puncte, nu poate pierde locul 5, având șase puncte peste Chindia.
În etapa următoare, a 8-a, intermediară, FC Bihor joacă marți, de la ora 17:30, acasă cu Chindia, iar FC Voluntari are meci miercuri, de la ora 18:30, în deplasare la Corvinul.
Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures
Mihai Roman 47′, Radu Crișan 86′ / Bogdan Vătăjelu 53′
FC Voluntari: Al. Maxim – Gîț (Dan. Toma 90+10′), R. Crișan, Onișa, Șuteu – I. Gheorghe (cpt.), Cvek – D. Andrei (Tolea 64′), Babic, Guțea (Vencu 75′) – Mih. Roman (Schieb 75′)
Rezerve neutilizate: Chioveanu – Merloi, Mar. Ștefan, Rob. Petculescu, Haită
Antrenor: Florin Pîrvu
FC Bihor: Ed. Cadar – Ad. Iancu (Seb. Cucu 50′), I. Filip (cpt.), A. Popa, Vătăjelu – Tud. Călin, Moussinga (Enceanu 75′) – Tescan, Cocian (Gunie 64′, 90′ – eliminat), Gal-Andrezly (Andr. Gal 46′) – Boiciuc (A. Chirițoiu 64′)
Rezerve neutilizate: Cutean – S. Șerban, Kereki, Den. Sala
Antrenor: Erik Lincar (suspendat)
Eliminat: Nicolae Gunie 90′ (roșu direct)
Stadion: ”Anghel Iordănescu” (Voluntari – Ilfov). Arbitru: Adrian Viorel Cojocaru (Galaţi). Asistenți: Marius Cristian Marchidanu (Brăila) și Alexandru Filip (Constanţa). Rezervă: Nicolae Breoi (Ploieşti – Prahova). Observator arbitri: Silviu Crângaşu (Ploieşti – Prahova). Delegat joc: Mihai Prunariu (Târgu Jiu – Gorj).
♦Min 90+12 Fluier final al unui meci trist în urma accidentării grave a lui Alexandru Gîț. FC Voluntari se impune cu scorul de 2-1 contra FC Bihor și urcă pe locul 2, direct promovabil, depășind Sepsi OSK cu un punct.
♦Min 90+10 Meciul se reia, iar ilfovenii de pe bancă cer oprirea partidei, pentru că sunt afectați ei în urma accidentării grave involuntare a lui Gîț!!
♦Min 90+10 ⇐⇒ În locul lui Alexandru Gîț intră pe teren Daniel Toma
♦Min 90+9 Abia acum ambulanța părăsește terenul, împinsă din spate inclusiv de jucătorii ambelor echipe. Publicul aplaudă ieșirea de pe teren a lui Gîț, aflat în ambulanță!
♦Min 90+1 Ambulanța chemată să pătrundă pe gazon abia avansează prin apă și jucătorii celor două echipe o împing din spate pentru a ajunge mai repede la Gîț. Florin Pîrvu gesticulează și are cuvinte către cineva din tribună. Este agitație în stadion. iar toți cei de pe gazon sunt afectați de accidentarea gravă a lui Gîț. Accidentarea a fost o intervenție nefericită a lui Gunie, venită în urma unei alunecări pe iarba îmbibată cu apă. Nu se protestează pentru cartonașul roșu, fiindcă accidentarea fundașului ilfovenilor este regretabilă!
♦Min 90 ||| Nicolae Gunie preia larg o minge respinsă din centru chiar către el de către Onișa, urmărește și vrea să șuteze în balon cu dreptul, alunecă și în moment ce trage cu stângul îl lovește pe Alexandru Gîț, venit și el acolo pentru a bloca. Arbitrul dă fault în atac, iar Gîț nu se poate ridica, ținându-se strâns de piciorul drept. Jucătorii remarcă faptul că piciorul drept al lui Gîț este rupt, cu o fractură gravă, la nivelul gleznei. Arbitrul vede și el și îi arată direct caronașul roșu lui Nicolae Gunie, care spune că intervenția sa nu a fost intenționată!
♦Radu Crișan (30 ani) este la primul gol pentru FC Voluntari în acest sezon, în 27 de partide disputate pentru ilfoveni.
♦Min 86 2-1 Golul care plutea în aer pică din piciorul lui Radu Crișan. Un nou corner din dreapta este centrat în fața porții, balonul ajunge la Radu Crișan după ce a fost lăsat să treacă de doi-trei coechipieri, preia cu șoldul în 6 metri în față și șutează din 2 metri sub transversală. Cadar a rămas pe linie, fără reacție, iar Bihorul, incredibil de slab în ultimele 10 minute, fără reacție, primește gol și se pregătește de un nou eșec în fața ilfovenilor.
♦Min 83 Cadar scoate cu un reflex salvator de sub transversală, o minge trimisă cu capul din 7-8 metri de Crișan. Bihorul e KO și e presată în propriul careu
♦Min 82 Incredibilă respingerea lui Chirițoiu la o minge centrată dintr-un corner din dreapta. Atacantul respinge ca și cum voia să trimită pe poartă, propria poartă, dar balonul trece razant pe lângă vinclul din dreapta
♦Min 81 ||| Dragoș Tescan primește și el cartonașul galben
♦Min 77 Ion Gheorghe bate pe jos lovitura liberă de la 20 de metri central, pe sub zid, pe direcția lui Cadar, care reține
♦Min 76 ||| Abel Popa primește cartonașul galben pentru un fault comis în fața careului echipei sale
♦Min 75 ⇐⇒ La FC Bihor, iese Paul Moussinga și intră Rareș Enceanu. La FC Voluntari, ies Remus Guțea și Mihai Roman și intră Ianis Vencu și Marvin Schieb
♦Min 65 O nouă centrare din dreapta, Roman și Babic ratează devierea cu capul, iar Cadar respinge din dreapta, de lângă bară, în corner. Se indică, însă, offside de la margine.
♦Min 64 ⇐⇒ La FC Bihor, ies Alexandru Boiciuc și Angelo Cocian și intră Andreas Chirițoiu și Nicolae Gunie. La FC Voluntari, iese Doru Andrei și intră Cătălin Tolea
♦Min 60 Centrare din dreapta în careul Bihorului, Roman ratează intervenția și mingea ajunge imediat la Babic, care pune capul din aproximativ 13 metri central și înscrie lângă bara din dreapta. Golul este anulat pentru poziția mare de offside în care s-a aflat Babic, însă acesta tot reproșează asistentului Marchidanu pentru anularea golului. Decizie absolut corectă.
♦Bogdan Vătăjelu (33 ani), semnat de FC Bihor după începerea play-off-ului, este la a 5-lea joc pentru orădeni și la al 2-lea gol. A mai înscris în partida trecută, golul decisiv în victoria cu 3-2 contra Sepsi OSK.
♦Mihai Roman (33 ani), aflat la al 9-lea meci pentru FC Voluntari, al 7-lea în play-off, este la al 4-lea gol pentru ilfoveni. A înscris de trei ori în precedentele două jocuri, o dată în 2-0 cu Steaua și de două ori în 2-1 cu Chindia.
♦Min 53 1-1 Minge centrată din dreapta, balonul este respins neglijent în fața, din 6 metri, de Gîț, Bogdan Vătăjelu preia la 16 metri, dă balonul în dreapta pe lângă Guțea și trage cu dreptul din 15 metri, lângă bara din stânga. Maxim plonjează, însă nu ajunge să respingă și să evite golul egalizator
♦Min 50 ⇐⇒ Adrian Iancu acuză o accidentare sau îi este rău, este amețit, este scos în afara terenului de cei doi membri ai echipei medicale, iar în locul său intră Sebastian Cucu
♦Min 47 1-0 Corner din dreapta al ilfovenilor. Mingea e centrată spre prima bară, Cvek deviază cu capul în fața porții, Cadar respinge de la prima bară către a doua, unde apare nemarcat Mihai Roman, iar acesta îndeplinește o simplă formalitate dintr-un metru
♦Min 46 S-a reluat jocul
♦Min 46 ⇐⇒ La pauză, Andrei Gal îi ia locul pe teren lui Peter Gal-Andrezly, la FC Bihor
♦Min 45+1 Pauză la Voluntari, unde tabela nu a suferit nicio modificare: FC Voluntari – FC Bihor 0-0, după o primă parte cu un joc afectat de gazonul îmbibat cu apă.
♦Min 45 ||| Paul Moussinga pierde duelul cu Cvek, îl faultează de jos pe adversar și primește și el cartonașul galben
♦Min 43 O nouă gafă a lui Cadar, dar scapă fără gol. Portarul ajunge primul, lejer, la o minge trimisă lung în față. Este la 17 metri și, deși este într-o baltă, până la glezne, el încearcă o pasă pe jos, în stânga, pentru Vătăjelu. Este evident că mingea se oprește în baltă, iar Remus Guțea, ajuns acolo, preia în dreapta și șutează, din cădere, fiindcă și el alunecă din cauza ierbii umede, în plasa laterală, la prima bară. Gol turcesc, iar Cadar, scăpat în minutul 15 de eliminare, răsuflă din nou ușurat
♦Min 42 La o minge aruncată în față pentru pătrunderea lui Babic, Iancu degajează direct într-un coechipier, în marginea careului, iar mingea ricoșează puțin peste transversală, aproape de autogol. Din corner, ilfovenii nimic
♦Min 41 ||| Remus Guțea intră prin alunecare în marginea dreaptă a terenului, în atac, nu se poate opri la timp și îl lovește peste picioare pe Vătăjelu, rămas pe loc și fără intenție de a sări pentru a evita contactul evident. Arbitrul scoate din nou cartonașul galben din buzunar.
♦Min 36 Minge centrată din stânga prin careul oaspeților, Roman ratează intervenția, Guțea preia la 12 metri lateral dreapta, nu e presat de nimeni și șutează în blocajul unui fundaș aflat în fața careului mic
♦Min 34 ||| Angelo Cocian primește și el cartonașul galben în urma unui fault făcut din spate
♦Min 22 Gazonul îmbibat cu apă pune reale probleme jucătorilor în a controla mingea. Pasele pe jos sunt un risc ca balonul să se oprească în drumul către destinație
♦Min 21 ||| Ioan Filip primește cartonașul galben pentru un fault
♦Min 15 Portarul Cadar iese dezastruos din poartă și din careu, la o minge trimisă în flancul drept pentru cursa lui Babic. Portarul intră prin alunecare, ratează intervenția la minge și îl ia pe sus pe Babic, în același timp balonul ratat lovindu-l în fund și menținându-se pe loc. Arbitrul nu acordă fault, ci lasă jocul să continue, sub protestele ilfovenilor. A fost fault evident al portarului, care a ratat intervenția la minge, lovind-o ulterior, din întâmplare, iar pe Babic la pus la pământ! Se putea acorda chiar eliminare!
♦Min 13 Boiciuc pătrunde în careu, pe dreapta, șutează spre poartă, însă o face pe lângă, la bara a doua
♦Min 11 Oaspeții au două cornere consecutive, al doilea, bătut din dreapta, scurt, aduce o minge centrată la prima bară, unde Crișan deviază către propria poartă și Maxim ia gol printre picioare. Asistentul Marchidanu e cu fanionul sus și anulează golul, susținând că mingea centrată de Cocian a depășit linia de fund în drumul spre poartă. Autogolul e anulat!
♦Min 10 Primul șut periculos pe poartă îi aparține lui Moussinga, din fața careului, ușor din lateral dreapta, cu dreptul. Maxim plonjează în dreapta și respinge în corner, tot în dreapta.
♦Erik Lincar este suspendat din nou. De pe margine dă indicații ”secundul” Viorel Domocoș, iar cu căști în urechi, primind indicații probabil de la Lincar, este celălalt secund al bihorenilor, Mădălin Popa, care stă așezat pe bancă în acest început de joc.
♦Min 1 A început partida de la Voluntari. Plouă puternic și gazonul este îmbibat cu apă.
Etapa a 7-a a play-off-ului Ligii 2 debutează astăzi, joi, 30 aprilie 2026, de la ora 19:00. La Voluntari, pe stadionul ”Anghel Iordănescu”, se întâlnesc FC Voluntari și FC Bihor Oradea, echipe despărțite în acest moment de zece puncte.
Miza principală este în dreptul formației gazdă, antrenată de Florin Pîrvu, care cu o victorie va urca pe locul 2, direct promovabil, până cel puțin sâmbătă, când o să joace Sepsi OSK, principala sa adversară în lupta pentru această poziție.
În schimb, trupa oaspete, antrenată de Erik Lincar, suspendat la acest joc, are șase puncte peste Chindia, principala sa oponentă pentru al doilea loc care duce în barajul de promovare. Numai că problema orădenilor este că ar putea să nu primească licența pentru prima ligă, după cum a vorbit și înaintea acestui meci președintele executiv al Voluntariului.
FC Voluntari traversează o perioadă excelentă de când a intrat în play-off. Este singura echipă neînvinsă în acest turneu după primele șase etape, are cinci victorii și o remiză și acum este la mâna sa pentru a termina pe locul 2, direct promovabil. Momentan este pe locul 3, cu 45 de puncte, la două puncte sub Sepsi OSK și la zece puncte sub liderul Corvinul.
Runda trecută, ilfovenii au trecut cu scorul de 2-1, în deplasare, de Chindia.
Pe teren propriu, în play-off, Voluntariul s-a impus împotriva Chindiei (5-1), Corvinului (1-0) și Stelei (2-0).
”Echipa se exprimă cum îmi doresc, dar mai putem crește. Mă bucură faptul că avem un joc bun, fără lipsă de modestie cred că avem cele mai bune rezultate și jocul ne-a adus aici”, a spus, printre altele, antrenorul Florin Pîrvu, în conferința de presă premergătoare jocului cu FC Bihor.
În schimb, FC Bihor vine după a doua victorie obținută în play-off și al doilea rezultat pozitiv în acest turneu, un 3-2 in extremis înregistrat acasă, contra Sepsi OSK, partidă în care antrenorul Erik Lincar a fost eliminat din nou direct, pentru a doua oară în play-off și tot contra covăsnenilor.
Prima victorie a fost în runda a 3-a, într-o deplasare, la Târgoviște, 3-1 cu Chindia. În rest, în celelalte jocuri din turneu, FC Bihor a pierdut (0-3 la Sepsi OSK, 0-2 cu FC Voluntari, 1-3 la Steaua și 1-3 cu Corvinul).
Pe lângă teama de un arbitraj din nou favorabil adversarilor, antrenorul secund Viorel Domocoș a spus următoarele despre întâlnirea cu FC Voluntari: ”Întâlnim un adversar foarte solid, atât din punct de vedere fizic, cât și din punct de vedere tactic. O echipă care ia foarte puține goluri și noi va trebui să fim foarte inteligenți dacă vrem să marcăm la Voluntari. Mai ales că singura noastră șansă de a obține punct sau puncte e să marcăm. Am avut multe probleme pe faza defensivă și au fost prea puține meciuri în care nu am luat gol.”
În clasament, FC Bihor ocupă locul 5, penultimul, cu 45 de puncte și golaveraj 8-14, fiind la egalitate cu Steaua, care se regăsește pe locul 4 datorită golaverajului mai bun, 6-9. Chindia, ultima clasată, are 39 de puncte.
În jocul tur din play-off, FC Voluntari s-a impus cu 2-0 la Oradea prin golurile marcate de Adam Nemec (25′) și Matko Babic (82′).
În sezonul regular, într-un meci disputat tot la Oradea, FC Bihor și FC Voluntari au remizat la scorul de 1-1, în runda a 9-a, în octombrie 2025, în urma golurilor marcate de Remus Guțea (15), pentru echipa lui Florin Pîrvu, respectiv Dragoș Tescan (58), pentru trupa lui Erik Lincar.
Prima întâlnire dintre cele două echipe s-a produs sezonul trecut, în martie 2025, tot la Oradea, când FC Voluntari a câștigat cu 4-2, după ce FC Bihor avusese 1-0.