Petre Grigoraș, pe val cu Cetatea Suceava! Patru din patru în play-off-ul Ligii 3 și crede tot mai mult în promovare: ”Felicitări tuturor jucătorilor!”

Andrei PASCU 27 Apr. 2026, 15:00 Liga 3
Petre Grigoraș, pe val cu Cetatea Suceava! Patru din patru în play-off-ul Ligii 3 și crede tot mai mult în promovare: ”Felicitări tuturor jucătorilor!”

Cetatea Suceava se află pe locul 1 în Seria 1 a play-off-ului de Liga 3, cu 22 de puncte, cu un punct peste locul 2, Șoimii Gura Humorului, și cu trei puncte peste locul 3, Sporting Liești.

În etapa a 4-a, formația lui Petre Grigoraș a jucat pe teren advers contra Sepsi OSK 2 și a câștigat cu 3-2! Sucevenii au victorii pe linie în play-off, dar și un golaveraj de 13 goluri marcate și numai patru încasate.

Antrenată de Petre Grigoraș, Cetatea Suceava e pe locul 1 în Seria 1 a play-off-ului Ligii 3

Cetatea Suceva a consemnat o revenire spectaculoasă, de la 0-2! A fost condusă la pauză, în urma golului semnat de Vlad Truța în minutul 43, iar repriza secundă începea perfect pentru Sepsi OSK 2, care marca prin același Truța, în minutul 48!

Apoi, a urmat întoarcerea de scor în favoarea liderului seriei. A redus din diferență Cosmin Tucaliuc, în minutul 59, pentru ca egalarea să se producă în minutul 70, în urma reușitei lui Andrei Cerlincă.

Golul victoriei pentru Cetatea Suceva a picat în minutul 84, când a marcat Alexandru Zaharia.

Petre Grigoraș, reacție după victoria cu Sepsi OSK 2: ”Meci interzis cardiacilor”

Petre Grigoraș a trăit intens meciul, iar victoria l-a mulțumit din perspectiva celor trei puncte, dar a remarcat faptul că nu a fost mulțumit de prima repriză și de startul părții secunde.

Vrea să vadă consistență din partea formației sale în următoarele meciuri din play-off-ul Ligii 3, pentru ca locul 1 să fie asigurat cât mai repede posibil și echipa să promoveze în Liga 2.

Un final de meci tensionat, un meci interzis cardiacilor în primul rând. Putem să îl analizăm în toate felurile, un final de meci fericit până la urmă, nu tensionat. Felicit că am reușit să revenim de la 2-0, dar e clar că am făcut o primă repriză execrabilă.

Am avut o evoluție ștearsă, lentă, mișcare puțină, fără agresivitate. Ne-am eliminat foarte ușor; una peste alta, o repriză de uitat. Cred că a fost cea mai proastă repriză pe care am făcut-o de când am venit eu la Suceava, contra unei echipe tinere, unei echipe cu dorință.

Știam lucrurile astea, eram avertizat că sunt copii care doresc să joace, vor să se afirme. Până la urmă este important că am avut tăria să revenim.

În partea a doua, după minutul 50, cred că am pus o presiune constantă. Am mai trecut pe lângă 2-1 într-o situație extrem de delicată; dacă făceau 3-1, cred că totul s-ar fi încheiat, după părerea mea. Dar atitudinea a fost bună pe final și, în urma unei presiuni constante, am reușit să câștigăm, ceea ce e cel mai important”, a declarat Petre Grigoraș la finalul confruntării de la Sepsi OSK.

Scădere de formă a formației din Suceava

Grigoraș simte că e o ușoară scădere de formă, dar e convins că, datorită experienței pe care o are, va reuși să rezolve situația până la următorul meci din play-off-ul Ligii 3, din weekendul următor.

Antrenorul ar putea să vină cu anumite schimbări în primul 11 la jocul din runda următoare, când Cetatea Suceva va merge pe terenul formației ACS KSE Târgu Secuiesc, clasată pe locul 5 în clasament.

Semne de întrebare sunt, e clar că suntem într-o ușoară scădere ca evoluție și să sperăm că săptămâna asta vom reuși, după o zi-două de relaxare, să ne revenim. Să redevenim echipa compactă, puternică și dornică de a-și realiza obiectivul.

Sperăm ca meciul următor să ne prezentăm altfel, pentru că vom întâlni un adversar mult mai puternic, un adversar mult mai tare. Iar pentru noi orice partidă este o finală; orice rezultat în afară de victorie ne exclude din lupta pentru locul 1.

Nu ne dorim lucrul ăsta pentru că am muncit foarte mult în această perioadă, am revenit după un handicap de puncte față de primele clasate, iar acum să ne împiedicăm la final ar fi destul de dureros. Sper și cred în jucători că își vor reveni la forma pe care au avut-o în primele etape din play-off și că vom trata foarte serios meciurile următoare.

De asta avem mai mulți jucători în lot. E clar că sunt anumite meciuri în care așa-zișii titulari poate au o evoluție puțin mai ștearsă, iar cei pe care i-am introdus astăzi în teren într-adevăr au venit cu un plus, iar lucrul ăsta m-a bucurat.

Fac parte din lot, sunt plătiți ca să joace atunci când echipa are nevoie de ei. Astăzi am avut nevoie de ei și au reușit să întoarcă rezultatul. Felicitări tuturor, până la urmă. Ăsta-i fotbalul. Mă bucur că am câștigat, că încă rămânem în lupta pentru locul 1 și să sperăm că meciurile următoare vor fi puțin mai bune din punct de vedere fotbalistic”, a mai precizat Grigoraș.

Reacția lui Petre Grigoraș de la finalul partidei Sepsi OSK 2 – Cetatea Suceava, scor 2-3:

Rezumatul partidei Sepsi OSK 2 – Cetatea Suceava:

Foto și video: Cetatea Suceava

Andrei PASCU 27 Apr. 2026, 15:00 Liga 3
Pe aceeași temă