CS Gloria Bistrița și-a încheiat cantonamentul din Turcia și revine astăzi, marți, 3 februarie 2026, în România, zi în care trei echipe din Liga 2, Corvinul, ACSM Reșița și AFC ASA Târgu Mureș pleacă ele într-un stagiu în Antalya.
Formația antrenată de Nicolae Grigore a disputat patru jocuri de pregătire în acest cantonament, în care a înregistrat un egal, un egal și două victorii.
Ultimul test pe care CS Gloria l-a avut programat în stagiul de pregătire din Turcia a avut loc ieri, 2 februarie, contra echipei FK Ulytau, locul 10 din 14 în prima ligă din Kazahstan.
Jucătorii lui Nicolae Grigore s-au impus cu scorul de 2-0, ambele reușite aparținând mijlocașului Cătălin Șofroni. Prima a venit în minutul 22, cu un ”șut frumos la colțul lung”, a transmis clubul, după o acțiune a lui Lehaire și o minge așezată de King. A doua a picat în minutul 55.
În prima repriză, King Otega a irosit o lovitură de pedeapsă obținută de Chukwu, iar alte situații importante de gol au avut Cavar, King și Mat. Manolache.
În acest test, formația bistrițeană a început în formula: Greab – Lehaire, Cavar, Chukwu, Vișinar, Șofroni, M. Chindriș, Sg. Pîrvulescu, Burdeț, King și E. Mensah.
Anterior, vineri, CS Gloria disputate al treilea joc de pregătire din Antalya și obținuse prima victorie.
Atunci a întâlnit FC Toktogul, o echipă din Kârgâzstan înființată de un an și care urmează să joace în prima ligă. Nu i-a pus mari probleme Bistriței, în condițiile în care scorul a fost 5-1.
Emmanuel Mensah, Cătălin Șofroni, King Otega și încă un jucător neanunțat de CS Gloria au înscris în prima repriză, în care echipa lui Nicolae Grigore a primit și un gol, iar în partea a doua a marcat Levan Osikmashvili.
Osikmashvili, despre care clubul nu a transmis nicio informație oficială despre prezența sa în lot și despre faptul că a semnat cu acesta, este un fundaș central georgian în vârstă de 23 de ani, fost la Dinamo Tbilisi și ultima dată legitimat la FC Gagra, tot în țara sa natală. Acesta a mai avut o experiență ”afară” în Israel, la Hapoel Hadera.
Acest amical a fost început cu următorul 11: R. Avram – King, Chukwu, Iurașciuc, Cavar, Vișinar, E. Mensah, Osikmashvili, Șofroni, Sg. Pîrvulescu și M. Chindriș.
Așadar, în ultimele două jocuri de pregătire din Turcia, CS Gloria a obținut și primele sale victorii. În primele două jocuri disputate înregistrase o înfrângere cu kosovarii de la FC Feronikeli 74 (liga a doua din Kosovo), scor 0-1, și egal cu uzbecii de la FC Buxoro (prima ligă din Uzbekistan), scor 1-1.
Echipa bistrițeană revine în România și se pare că nu va mai disputa niciun meci amical până la primul joc oficial pe care îl are în 2026.
”Continuăm pregătirea pe plan local pentru meciul din etapa a 3-a a grupei B din Cupa României, cu AFC UTA Arad, din 12 februarie, ora 20.30 de pe Stadionul Jean Pădureanu.
O săptămână mai târziu, vom debuta și în campionatul Ligii a 2-a”, a comunicat CS Gloria Bistrița cu o zi înainte de revenirea acasă.
Dacă învinge UTA în cadrul ultimei etape a grupelor Cupei României, formația din Liga 2 are șanse mari de calificare în sferturile competiției. Momentan, UTA are 4 puncte și este pe al doilea loc calificabil, iar Bistrița are 3 puncte și este pe locul 4 în Grupa B.
Foto: CS Gloria Bistrița