Pentru șapte echipe din Liga 2 perioada de pregătire din această iarnă se va încheia mai devreme, fiindcă ele vor avea primul meci oficial din 2026 programat mai repede decât îl vor avea restul.
Este vorba despre cele șapte formații care în acest sezon au ajuns până în faza grupelor Cupei României: Sepsi OSK, CSM Slatina, Metalul Buzău, Concordia Chiajna, CSC Dumbrăvița, CS Gloria Bistrița și CS Dinamo.
Acestea urmează să intre pe teren în una din zilele din perioada 10-12 februarie 2026 pentru a disputa ultimul lor joc din grupe.
Federația Română de Fotbal și deținătorii de drepturi TV ai competiției au stabilit și anunțat la începutul acestei săptămâni programul jocurilor din etapa a treia a fazei grupelor Cupei României, ultima din acest sezon.
Această etapă trebuia să se dispute anul trecut, în jurul datei de 17 decembrie 2025, însă din cauza faptului că U Craiova nu a putut evolua la acel moment, fiindcă avea meci în Conference League, FRF a luat decizia să mute toată etapa a treia pentru jumătate lunii februarie a anului 2026!
Această mutare dezavantajează formațiile din ligile inferioare prezente încă în competiție, în condițiile în care cluburile din prima ligă și-au reluat meciurile oficiale începând din weekendul trecut, în timp ce cele șapte din Liga 2 și două din Liga 3 (Sporting Liești și Sănătatea Cluj) vor avea primul joc oficial în 2026 cu ocazia etapei a treia din grupele Cupei.
Dintre echipele din ligile inferioare prezente încă în competiție în acest sezon, șanse teoretice de a obține o calificare în faza următoare a Cupei României, a sferturilor de finală, au cinci dintre ele: CSC Dumbrăvița (Grupa A), CS Gloria Bistrița (Grupa B), Metalul Buzău, Sepsi OSK Sfântu Gheorghe (ambele din Grupa C) și Concordia Chiajna (Grupa D). Acestea depind, în primul rând, de rezultatul lor, dar și de celelalte din grupa din care fac parte.
În sezonul trecut, din Liga 2 au obținut calificarea în sferturile Cupei Metalul Buzău și ACSM Reșița, iar Liga 3 a fost reprezentată de CSM Unirea Alba Iulia. Și mai în urmă, în sezonul 2023/24, Corvinul a fost cea din Liga 2 ajunsă până în sferturi, însă trupa din Hunedoara s-a calificat tocmai până în finală, pe care a și câștigat-o în urma loviturilor de departajare împotriva SC Oțelul Galați.
CSC Dumbrăvița, CS Gloria Bistrița, Metalul Buzău, Sporting Liești, CS Dinamo București și Concordia Chiajna, dintre echipele din ligile inferioare care vor fi gazdă în ultima etapă, au programate meciurile seara și au nevoie de stadioane cu nocturnă.
Dintre acestea, doar Bistrița și Concordia beneficiază de astfel de stadioane și nu au probleme. În rest, celelalte patru echipe trebuie să-și aleagă alte arene unde să fie ”gazde”.
De exemplu, în primele runde, din aceeași cauză, Dumbrăvița și-a disputat meciul cu Rapid în Giulești, iar CS Dinamo a apelat la stadionul Arcul de Triumf pentru a organiza întâlnirea cu SC Dinamo.
Acum, Dumbrăvița poate ajunge la Mioveni pentru partida cu CFC Argeș, Metalul Buzău poate apela la stadionul Gloria din Buzău pentru jocul cu Sepsi OSK, ori poate merge chiar la Sfântu Gheorghe, Sporting Liești s-ar putea baza pe stadionul Oțelul din Galați, dacă nu cumva preferă să joace la Miercurea Ciuc, în timp ce CS Dinamo are din nou varianta Arcului de Triumf, a bazei FRF de la Buftea sau Mogoșoaia, ori să joace contra Farului chiar la Ovidiu.
Cert este și că CSM Slatina va putea juca acasă contra Metaloglobus, iar Sănătatea Cluj va organiza pe Clujana întâlnirea cu Petrolul, în condițiile în care cele două meciuri sunt singurele programate astfel încât să nu aibă nevoie de stadioane cu nocturnă.
marți, 10 februarie 2026, ora 20:00
CFR Cluj – Rapid
CSC Dumbrăvița – Campionii FC Argeș
miercuri, 11 februarie 2026, ora 14:00
CSM Slatina – Metaloglobus București
marți, 10 februarie 2026, ora 14:00
Sănătatea Cluj – Petrolul Ploiești
joi, 12 februarie 2026, ora 20:30
Universitatea Craiova – FCSB
CS Gloria Bistrița – UTA Arad
miercuri, 11 februarie 2026, ora 20:00
Universitatea Cluj – SC Oțelul Galați
Metalul Buzău – Sepsi OSK Sfântu Gheorghe
Sporting Liești – AFK Csikszereda
joi, 12 februarie 2026, ora 18:00
SC Dinamo – AFC Hermannstadt
CS Dinamo București – Farul Constanța
Concordia Chiajna – AFC Botoșani
Primele două echipe clasate în fiecare grupă în parte se califică în faza sferturilor de finală urmând a disputa următoarele meciuri conform schemei de mai jos, cu mențiunea că echipele câștigătoare ale grupelor vor disputa meciurile pe teren propriu. De asemenea, În semifinale, câștigătoarele sferturilor de finală 1 și 3 vor fi gazde.
Faza sferturilor de finală: 8 echipe din grupe / 4 martie 2026
Locul 1 Grupa A – Locul 2 Grupa B
Locul 1 Grupa C – Locul 2 Grupa D
Locul 1 Grupa D – Locul 2 Grupa C
Locul 1 Grupa B – Locul 2 Grupa A
Faza semifinalelor: 4 echipe din ”sferturi” / 22 aprilie 2026
Locul 1 Grupa A – Locul 2 Grupa B vs. Locul 1 Grupa C – Locul 2 Grupa D
Locul 1 Grupa D – Locul 2 Grupa C vs. Locul 1 Grupa B – Locul 2 Grupa A
Finala: 2 echipe calificate din semifinale / 13 mai 2026
Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures