Rafael Tavares va juca într-o primă ligă după despărțirea de CS Gloria Bistrița

Andrei PASCU 12 Aug. 2026, 15:51 Liga 2
Rafael Tavares va juca într-o primă ligă după despărțirea de CS Gloria Bistrița

Rafael Tavares a părăsit România după doi ani, timp în care a fost legitimat la formația CS Gloria Bistrița. Despărțirea de clubul antrenat de Nicolae Grigore a fost anunțată la începutul verii, iar acum brazilianul și-a găsit un nou angajament.

Brazilianul va evolua în prima ligă din Uzbekistan, ajungând la acord cu formația Xorazm Urganch.

Rafael Tavares și-a găsit echipă după despărțirea de CS Gloria Bistrița

Atacantul brazilian Rafael Tavares (26 ani) a ajuns la Bistrița din vara anului 2024, iar în sezonul 2025-2026 a evoluat în 29 de partide pentru echipă, 18 în sezonul regular al Ligii 2, cinci în play-out și 6 în Cupa României. În acest timp, el a înscris 4 goluri.

Cu experiențe în Brazilia, în țara natală, dar și în alte țări din Europa, în Cehia sau Slovacia, evoluând și la Spartak Trnava, Tavares a fost prezentat recent la gruparea din Uzbekistan – Xorazm Urganch.

Foto: Mihai Nițoiu (Sport Pictures) și Xorazm Urganch

Andrei PASCU 12 Aug. 2026, 15:51 Liga 2
Pe aceeași temă