Daniel Oprița s-a împăcat cu ideea rămânerii la Steaua: ”Mă gândesc doar la play-off-ul Ligii 2. Dacă nu se va putea, atunci asta e!”

Daniel VLAD, Marius ANGHEL 10 Dec. 2025, 12:11 Liga 2
Daniel Oprița s-a împăcat cu ideea rămânerii la Steaua: ”Mă gândesc doar la play-off-ul Ligii 2. Dacă nu se va putea, atunci asta e!”

Daniel Oprița (44 de ani) a ratat mutarea la FC Hermannstadt și va continua cu Steaua cel puțin până la vară, la finalul sezonului actual, când îi va expira contractul. Dacă nu cumva, până atunci, intervine altceva! La sibieni va ajunge ca antrenor Dorinel Munteanu, ultima dată la Sepsi OSK, unde Oprița a fost aproape să plece în vară, dar s-a lovit de aceeași problemă ca acum.

”Nu am ajuns la nicio înțelegere cu Steaua și cu asta basta!”, spune Oprița, referindu-se la încercarea sa de a obține o reziliere pe cale amiabilă de clubul la care antrenează din vara anului 2019.

Daniel Oprița a ratat preluarea echipei FC Hermannstadt și rămâne la Steaua: ”Nu a fost să fie nici a doua oară”

Daniel Oprița s-a împăcat cu ideea că va fi nevoit să rămână la Steaua până la finalul contractului. Nici în al 12-lea ceas, conducerea clubului din Ghencea nu l-a lăsat să plece la FC Hermannstadt fără achitarea clauzei de reziliere a contractului, în valoare de 50 de mii de euro.

Cum discuțiile cu sibienii s-au încheiat, antrenorul care își dorea să meargă în prima ligă se gândește de acum doar la prinderea play-off-ului Ligii 2 cu Steaua, pentru a patra oară în cinci sezoane de când echipa și el sunt în acest eșalon.

”Sincer, nici nu mai vreau să vorbesc prea mult despre plecarea mea la Hermannstadt, pentru că nici nu mai este cazul. Nu am ajuns la nicio înțelegere cu Steaua și cu asta basta! Discuțiile s-au încheiat, iar de acum mă gândesc doar la play-off-ul Ligii 2. Voi încerca să ajungem din nou în play-off, iar dacă nu se va putea, atunci asta e situația. Nu cred că eram lăsat să plec de la Steaua nici dacă nu aveam acea clauză.

Nu are rost nici să vă spun dacă mă gândesc la posibilitatea prelungirii contractului cu Steaua din vara anului viitor. Hai să ajung la final și apoi voi vedea. Au fost prea multe discuții în ultimele zile și nu are rost să mai vorbim și alte lucruri acum”, a spus Oprița, pentru ProSport.

Oprița a absolvit cursurile pentru obținerea licenței PRO de antrenor

Din această săptămână, Daniel Oprița are licența PRO, astfel că de acum înainte poate fi ”principal” fără probleme în prima ligă, competiție unde a antrenat în două rânduri pentru scurte perioade de timp, pe Juventus București (iulie-august 2017), pe care el a promovat-o în acest eșalon, și pe FC Voluntari (iulie-august 2018).

”Da azi (n.r. – marți) sunt posesor de licența PRO și eu. Ieri a fost Pancu, dar noi am fost împărțiți pe două grupe. Vă dați seama că de acum voi avea și alte posibilități având licența PRO, dar după cum v-am spus și mai devreme nu mai vreau să vorbesc prea mult despre acest subiect. Dacă nu a fost să fie nici a doua oară șansa să plec la o altă echipă, de această dată fiind vorba de o echipă de Liga 1, atunci mă bucur că acolo sunt șanse foarte mari să ajungă nașul copiilor mei, Dorinel Munteanu. Mă bucur mult că este vorba de el, iar eu îi urez multă baftă. Dorinel Munteanu este unul dintre antrenorii foarte buni ai fotbalului românesc”, a mai spus Daniel Oprița.

  • Până acum, Daniel Oprița a condus ca antrenor echipele Metalul Reșița (mai 2014 – iunie 2015), Juventus București (iulie 2015 – august 2017), CS Școlar Reșița (actuala ACSM Reșița, octombrie 2017 – iunie 2018), FC Voluntari (iulie – august 2018), CS Mioveni (ianuarie – mai 2019), iar din vara anului 2019 se află pe banca Stelei, cu care are promovări din Liga 4, Liga 3, dar și două din Liga 2, din punct de vedere sportiv, fiindcă a terminat pe loc direct promovabil (2), însă FRF nu i-a permis să urce în prima ligă din cauza formei sale juridice, una de drept public. Promovări consecutive din Liga 3 și din Liga 2 a avut și cu Juventus București. 

Steaua încheie anul cu un meci acasă contra CS Gloria Bistrița. Riscă să piardă locul calificabil în play-off-ul Ligii 2

La Steaua este la al șaptelea sezon pe bancă și în acest moment tensionat pentru el vine după un eșec surprinzător în deplasarea de la Ruși-Ciutea, scor 2-3 contra nou-promovata FC Bacău.

După această înfrângere, a patra în acest sezon de Liga 2, Steaua a picat de pe locul 3 pe locul 5, la egalitate cu FC Voluntari (locul 6) și mai are doar un punct în fața primelor clasate în afara pozițiilor calificabile în play-off, ACSM Reșița și Metalul Buzău, riscând să intre în pauza de iarnă sub o poziționare în Top 6.

Cinci etape mai sunt de disputat în Liga 2 până la finalul sezonului regular, dar în 2025 mai este programată o singură rundă, a 17-a. Steaua urmează să joace sâmbătă, de la ora 11:00, în Ghencea, contra altă nou-promovată, CS Gloria Bistrița, situată pe locul 18, cu 13 puncte. Steaua are 30 de puncte.

În precedentele patru sezoane petrecute în Liga 2, Steaua a terminat de două ori pe locul 2, dar în prima ligă au urcat clasatele pe locul 3, SC Oțelul Galați, în 2023, respectiv Csikszereda, în 2025. La prima participare, în sezonul 2021/22, a terminat pe locul 4, dar în barajul de promovare a mers clasata pe locul 5, Concordia Chiajna. În sezonul 2023/24 a fost singura dată când a activat în play-out, terminând Grupa B pe locul 1, cu cele mai multe puncte, astfel că a avut o clasare generală pe locul 7.

Foto: Tudy / Sport Pictures

Daniel VLAD, Marius ANGHEL 10 Dec. 2025, 12:11 Liga 2
Pe aceeași temă