Etapa a 12-a a Ligii 2, sezonul 2025/26, a debutat vineri seară, la Iași, unde Poli Iași a obținut o victorie chinuită, dar muncită contra FC Bihor Oradea, scor 2-1, după ce oaspeții au condus la pauză, iar gazdele au dat lovitura în al patrulea minut al prelungirilor.
Celelalte meciuri ale rundei sunt programate sâmbătă, duminică și marți, 1, 2, respectiv 4 noiembrie 2025. Șapte dintre echipe vin după ce la mijlocul săptămânii au evoluat în prima etapă a fazei grupelor Cupei României.
Sâmbătă, de la ora 11:00, sunt programate șase meciuri, pe stadioanele din Buzău (Metalul), Piatra Neamț (Ceahlăul), Ruși-Ciutea (Baza Sportivă FC Bacău), Bistrița (Jean Pădureanu), Slatina (1 Mai) și Tunari (Central Arsenal Tunari). Și tot sâmbătă, de la ora 12:30, are ultimul meci al zilei, la Afumați, pe stadionul Comunal, între CS Afumați și AFC ASA Târgu Mureș.
Poate cel mai urmărit meci dintre acestea va fi cel de la Bistrița, unde joacă liderul Corvinul. Nu neapărat pentru că evoluează hunedorenii, ci mai degrabă cum va decurge meciul, în contextul în care se întâlnesc două formații despre care se știe că sunt conduse din spate de aceeași persoană, agentul FIFA Bogdan Apostu.
Duminică sunt programate două jocuri, de la ora 11:00, în Ghencea și la Chiajna, iar runda se încheie marți seară, după încheierea partidei derby a sa, dintre FC Voluntari și Sepsi OSK Sfântu Gheorghe (ora 17:00).
Înaintea debutului etapei a 12-a, Corvinul este lider, cu 29 de puncte, urmat de șase etape de FC Bihor Oradea, acum cu 25 de puncte. Pe celelalte poziții calificabile în play-off se situează AFC ASA Târgu Mureș, Steaua București, ambele cu câte 23 de puncte, FC Voluntari, cu 22 de puncte, și Chindia, cu 20 de puncte. Tot atâtea are și Sepsi OSK, dar aceasta are un golaveraj inferior față de trupa din Târgoviște. În urma succesului din primul meci al actualei runde, Poli Iași are acum 21 de puncte și a urcat, momentan, pe locul 6, ultimul calificabil în play-off, devansând Chindia și Sepsi OSK.
La polul opus în clasament, CSM Olimpia Satu Mare este pe ultimul loc, cu doar 4 puncte.
sâmbătă 1 Noiembrie 2025, ora 12:30
Stadion: Comunal (Afumaţi – Ilfov).
Arbitru: Marius Naidin (Piteşti – Argeş). Asistenți: Florin Iftode (Târgu Bujor – Galaţi) și Cristi Daniel Ichim (Brăila). Rezervă: Mădălin Alexandru Dumitru (Piteşti – Argeş). Observator arbitri: Gabriel Gherman (Bucureşti). Delegat joc: Petre Badea (Tulcea).
CS Afumați: Y. Stanciu – Al. Enache (Ghineț 77′), Iamandache, Kaplan, Zaina (cpt.), Atanase (Bamba 67′), A. Lazăr (Al. Păun 59′), Diomande, Robicek, Gallo, Mar. Ioniță
Rezerve neutilizate: Drăghici-Mușat – A. Raicu, Al. Nicola, Pitulac, Gheoroae, Dav. Savu
Jucători adiționali: – Dar. Stancu, Zimța
Antrenor: Vasile Neagu
AFC ASA: Fl. Iacob – Senciuc, M. Manea, Demeter, Zukanovic, Vl. Bogdan (Major 59′), Bîrnoi, Ekollo, Fofana (C-tin. Sandu 55′), Vînău (Gab. Avram 88′), R. Trif
Rezerve neutilizate: Rob. Geantă – Ad. Horşia, Chatziterzoglou, Cr. Ciobanu, Laszlo, Tout
Antrenor: Eusebiu Tudor
♦Final de meci la Afumați, unde trupa lui Vasile Neagu face încă o victimă în acest sezon pe teren propriu. 2-1 cu AFC ASA Târgu Mureș, iar mureșenii ratează șansa să urce pe locul 2.
♦Min 79 2-1 Vlad Ghineț, intrat de câteva secunde pe teren, îndeplinește o formalitate din 3-4 metri, cu latul, după o pasă excelentă din stânga a lui Iamandache, care a avut un un-doi cu un coechipier și l-a depășit lejer pe Senciuc
♦Min 71 1-1 Bîrnoi are o pătrundere în viteză în dreapta, a prin brânză, trece de doi adversari, centrează în fața porții, iar Milos Zukanovic, demarcat la prima bară și nemarat, deviază simplu din 4-5 metri și înscrie pe lângă Stanciu
♦Min 46 Ioniță pătrunde în careu pe stânga, șutează la prima bară, iar Iacob scoate cu emoții în față și reține
♦Min 42 Bîrnoi șutează cu dreptul din fața careului, în diagonală, milimetri pe lângă rădăcina barei din stânga
♦Min 22 1-0 Fază superbă de atac a Afumațiului, cu pase rapide în flancul drept, triunghi de pase, Ioniță șutează la poartă, Iacob respinge în față, iar Alexandru Iamandache e pe fază, urmărește și împinge mingea în plasă din 6-7 metri. Iamandache, omul de gol al Afumațiului, înscrie din nou
♦Min 12 Robicek comite penalty, Vlad Bogdan execută, Stanciu întinge braţul drept şi deviază mingea în transversală, apoi reţine în faţa linie
sâmbătă, 1 noiembrie 2025, ora 11:00
Stadion: ”Jean Pădureanu” (Bistriţa – Bistriţa Năsăud).
Arbitru: Ovidiu Robu (Chitila – Ilfov). Asistenți: Ionuţ Marius Bobe (Bucureşti) și Daniel Ștefan Lar (Baia Mare – Maramureş). Rezervă: Alexandru Nicolae Şuvar (Sibiu). Observator arbitri: Ioan Mureșan (Timişoara – Timiş). Delegat joc: Petru Boroș (Oradea – Bihor).
CS Gloria Bistrița: R. Avram – Burdeț (cpt.), Cavar (Bodescu 81′), Vișinar, Salka, M. Chindriș, Tavares (Rafael Tavares 32′), Chiorean, Șofroni (Al. Mogoș 81′), Val. Alexandru (Chukwu 46′), Em. Mensah (Effiom 60′)
Rezerve neutilizate: Greab – Ieșeanu, Andraș, Bambock
Antrenor: Nicolae Grigore
Corvinul: Ed. Sandu – Pedro Albino, Fl. Ilie, Ant. Manolache, Ric. Pădurariu (Zanc 89′) – Cărăruș, Ribeiro, Al. Neacșa (cpt.), Bradu (Hayatu 80′), Nic. Pîrvulescu – Fil. Ilie (Okoro 73′)
Rezerve neutilizate: Fab. Blaga – Kilyen, Lică, Velisar, Bratu, Rența
Antrenor: Florin Maxim
♦Final de partidă la Bistrița, unde Corvinul câștigă la limită întâlnirea cu CS Gloria Bistrița, scor 1-0, și face încă un pas mare spre play-off.
♦Min 65 0-1 Ribeiro centrează în careu dintr-o lovitură liberă din stânga, Florin Ilie şi Ion Cărăruş atacă mingea la prima bară, sunt nemarcaţi, primul nu ajunge balonul, iar moldoveanul reia din 6 metri şi înscrie sub transversală, la colţul scurt
♦Min 32 Grigore e nevoit să facă o primă schimbare. Francisc Cristea intră pe teren în locul accidentatului Rafael Tavares
♦Min 24 Centrare din stânga a lui Șofroni, în centrul careului, de unde Alexandru reia din prima din 13-14 metri și trimite în transversală, iar mingea se duce apoi peste
♦Min 23 Filip Ilie șutează din dreapta, Avram respinge în față, mingea ajunge apoi la Pedro Albino, în fața careului, trage la poartă, iar Avram reține de această dată
♦Min 10 Fază de contraatac a Corvinului, Pîrvulescu pătrunde în careu pe stânga și din 7-8 metri șutează în plasa laterală la prima bară
♦Min 8 Alexandru reia cu capul la poartă o minge centrată din corner, Sandu scoate din vinclul din stânga sa
Stadion: Ceahlăul (Piatra Neamţ – Neamţ).
Arbitru: Iuliana Elena Demetrescu (Râmnicu Vâlcea – Vâlcea). Asistenți: Viorel Dobre (Bucureşti) și Bianca Florea (Ploieşti – Prahova). Rezervă: Diana Mădălina Ungureanu (Plevna – Buzău). Observator arbitri: Marian Deaconu (Ploieşti – Prahova). Delegat joc: Bogdan Gheorghiță (Vaslui).
Ceahlăul: I. Ailenei – R. Munteanu, Tud. Telcean (Alistar 82′), Asibey, Mih. Șandru, Copoț-Barb, Rob. Filip (Moussinga 46′), Al. Anton (Granja 72′), Davordzie, Rz. Matiș (G. Crețu 46′), Dar. Suciu (Yolou 82′)
Rezerve neutilizate: Al. Barna – Buțerchi, Ct. Pîntea, Renan Sousa
Antrenor: Cristian Pustai
CSM Olimpia: Railean – Magyari (Cos. Zamfir 90+2′), Torvund (Văsălie 77′), Zsiga (cpt.)(Mustacă 68′), Vad. Calugher (B. Pintea 90+2′), Ad. Pop, Ct. Oanea, Copaci, Stăiculescu, Mat. Marin, Den. Toma (Zab 68′)
Rezerve neutilizate: Deaky – Dor. Todoran, Hosu, Bontaș
Antrenor: Alexandru Botoș
♦Final de partidă la Piatra Neamț, Ceahlăul câștigă cu 1-0 prin golul marcat de arl Davordzie, din penalty, în al cincilea minut al prelungirilor
♦Min 90+5 1-0 Carl Davordzie își asumă execuția, șutează cu mult sânge rece, cu piciorul drept, sus, în stânga, Railean sare pe direcție, dar nu ajunge la minge pentru a o respinge, iar Ceahlăul dă lovitura dintr-un penalty inventat de arbitra Demetrescu
♦Min 90+3 Șandru insistă la o minge respinsă în stânga careului, îl driblează pe Mustacă, pătrunde și este deposedat pe linia careului de Adrian Pop, iar mijlocașul sătmărenilor pică în fund și acuză dureri la piciorul drept. Șandru se repliază, reintră în posesie și este lovit în piciorul drept de două ori de Mustacă. De fiecare dată, lovitura a fost primită în afara careului, iar plonjonul, forțat, a fost în interior, iar arbitra Iuliana Demetrescu, statică și aflată în fața careului, arată punctul cu var. Se dictează penalty, deși contactul, ambele până la cădere, au fost în afara careului!
♦Min 88 O nouă ocazie rarisimă pentru Davordzie! Alistar trimite o diagonală în careu pentru Yolou, portarul Railean iese și boxează, balonul ajunge la Davordzie, care cu poarta goală nu reușește să înscrie, mingea trimisă spre poartă fiind respinsă în corner de un apărător sătmărean
♦Min 76 Oanea îi pasează în centru lui Torvund, care șutează puternic, plasat, de la 20 de metri, dar pe lângă poarta lui Ailenei
♦Min 75 Suciu îl găsește perfect pe Crețu în careu cu un pas filtrant, acesta din urmă înscrie cu un șut pe lângă portarul Railean, dar asistentul ridică fanionul, destul de târziu și anulează reușita fotbalistului nemțean pentru o poziție de ofsside. Scorul rămâne 0-0
♦Min 51 Lovitură liberă Ceahlăul de la 30 de metri ușor lateral dreapta, Crețu centrează în careu, iar Moussinga reia cu capul din 6 metri, dar pe direcția portarului și Railean reține pe linia porții
♦Min 50 Zsiga prinde un șut bun de la 20 de metri, poziție centrală, dar Ailenei este atent și reține
♦După un start mai bun de meci al sătmărenilor, Ceahlăul a echilibrat partida și a controlat clar ultimul sfert de oră, ratând câteva bune ocazii de a deschide scorul.
♦Min 45 Davordzie este găsit perfect în careu de Filip, cu o centrare peste întreaga apărare, atacantul nemțean rămâne singur cu portarul, dar în loc să tragă la poartă, preferă un dribling în exterior, se încurcă în minge și este deposedat de portarul Railean.
♦Min 43 Matiș primește o minge la 25 de metri de poarta adversă, ușor lateral stânga, driblează un scurt un adversar și șutează de la 22-23 de metri, razant cu stâlpul din stânga al porții sătmărene
♦Min 37 Ocazie uriașă a Ceahlăului. Minge lungă aruncată în careul sătmărenilor, pentru Davordzie, Oanea, în încercarea de a respinge, îi așează perfect balonul atacantului nemțean, Davordzie trimite din prima, însă pe direcția lui Railean, care iese în întâmpinare și respinge.
♦Min 29 Acțiune a lui Munteanu pe partea dreaptă, centrează în careu, la prima bară, Suciu ajunge la minge înaintea portarului Railean, dar reia de la 6 metri, din colțul careului mic, pe lângă poartă
♦Min 25 Fază prelungită de atac a Ceahlăului, Matiș trimite cu capul până la Anton, în partea dreaptă, iar atacantul nemțenilor trimite din vole, de la aproximativ 10 metri, peste poarta lui Railean
♦Min 23 O primă jumătate de repriză scursă din partida de la Piatra Neamț, duel echilibrat între Ceahlăul și ultima clasată Olimpia Satu Mare, cu câte o ocazie importantă pentru fiecare echipă
♦Min 13 Davordzie pleacă într-o cursă solitară pe contraatac, pe partea stângă, după o recuperare în propria jumătate, pătrunde în careu, talonat de un adversar și șutează de la aproximativ 7 metri, dar peste poarta lui Railean
♦Min 4 Asibey greșește în defensivă, Magyari preia și șutează din 11 metri lateral dreapta, la colțul lung, puțin pe lângă poarta lui Ailenei
Stadion: 1 Mai (Slatina – Olt).
Arbitru: Raul Sebastian Bădărău (Hunedoara). Asistenți: George Suciu (Câmpia Turzii – Cluj) și Csaba Antal (Baciu – Cluj). Rezervă: Alexandru Despina (Bucureşti). Observator arbitri: Florin Buzărnescu (Craiova – Dolj). Delegat joc: Horaţiu Stănescu (Craiova – Dolj).
CSM Slatina: Răcășan – I. Mitran (cpt.), Bărăitaru, Buta, A. Stan, Rodri Hernando (I. Năstăsie 64′), M. Lupu, Mihaiu (Kayondo 72′), Em. Pacionel, Prejmerean (Chibsah 64′), Siafa (C-tin. Radu 60′)
Rezerve neutilizate: Pricopi – Den. Dragu, Al. Sima, Trașcu, Șoptirean
Antrenor: Claudiu Niculescu
Chindia: M. Contra – Plaza (Popadiuc 77′), Rz. Tache (Dogănoiu 66′), Pesic, Bilali (Al. Albu 58′), Celea, Bg. Petre, Martac, Honciu (cpt.)(Iul. Roșu 77′), Rob. Enache, Hofman (Munoz 58′)
Rezerve neutilizate: Isvoranu – Ed. Pena, Ad. Ioniță, Al. Stan
Antrenor: Ilie Poenaru
♦Final de joc la Slatina, unde CSM Slatina egalează pe final și termină la egalitate contra Chindiei, scor 1-1. Târgoviștenii nu câștigă de trei meciuri!
♦Min 82 1–1 Centrare dintr-un corner din dreapta, Mario Bărăitaru, demarcat la colțul scurt, reia cu capul din 5-6 metri, la bara a doua, fără șanse pentru Contra, revenit în poarta Chindiei
♦Min 38 Fază de contraatac a Chindiei, dâmbovițenii au superioritate numerică, Pesic pătrunde pe stânga și nu șutează, ci preferă o pasă, tipic lui, pentru Plaza, care e nemarcat la 10 metri și de unde șutează. Răcășan scoate cu piciorul și își salvează echipa.
♦Min 35 0-1 Acțiune în dreapta, minge ridicată în apărare pentru Mădălin Martac, fundașul îi ia fața adversarului, pătrunde până în 6 metri, e în unghi închis, însă șutează foarte bine și înscrie la colțul lung
♦Min 32 Mihaiu primește în dreapta, pe culoar, în careu, este în unghi închis, dar preferă un șut spre poartă, iar mingea trece prin fața porții și iese în aut în stânga
Stadion: Central Arsenal Tunari (Tunari – Ilfov).
Arbitru: Vladimir Andrei Nagy (Măhăceni – Alba). Asistenți: Zsolt Kopriva și Biro Tamas Kopriva (ambii din Carei – Satu Mare). Rezervă: Ionuț Cătălin Nanu (Giurgiu). Observator arbitri: Gheorghe Mihalache (Buzău). Delegat joc: Ciprian Prisăcaru (Târgovişte – Dâmboviţa).
CS Tunari: Moroz – Furtună, Ric. Grigore, Panțîru (Gyorgyi 72′), Spătaru (Vl. Tudorache 72′), Bara, Țegle, Hlistei, R. Stanciu, L. Ion (cpt.)(Plumbuitu 61′), Ad. Bălan (G. Moga 89′)
Rezerve neutilizate: Micu – P. Mutu, M. Șerban, Vl. Filip, Vl. Badea
Antrenor: Alin Ilin
ACSM Reșița: Antonescu – Elton da Silva, Dudea (cpt.), Apro, Gașpăr, Rz. Grădinaru (Den. Fărăgău 61′), Salhi (Dolghi 61′), Fota, Cioiu (Al. Negru 78′), Modan (Jerdea 70′), Andr. Burlacu (Șteau 61′)
Rezerve neutilizate: Dincă – Chera, Rob. Burlacu-Luca, Erico da Silva
Antrenor: Flavius Stoican
♦Final de partidă la Tunari, unde ACSM Reșița câștigă dramatic, după un penalty obținut la două minute distanță după minutele de prelungiri arătate de la margine. Pe gazon pătrund o mulțime de persoane de la Tunari și aduc reproșuri arbitrilor!
♦Min 90+8 0-1 Robert Jerdea bate penalty-ul în dreapta, portarul sare în partea opusă, Reșița înscrie și arbitrul fluieră finalul.
♦Min 90+5 Fază de contraatac a Reșiței după un corner respins și o degajare lungă, Plumbuitu e singur și luftează în încerarea de a degaja, trimite mingea direct la adversar, la Fărăgău, care îl angajează excelent în față pe Dolghi. Acesta îi ia fața lui Gyorgyi chiar la intrarea în careu, e ținut din spate, se dezechilibrează și pică, iar Moroz reține. Arbitrul foarte departe de fază, aflat la jumătatea terenului, acordă penalty, probabil și la indicația asistentului Zsolt Kopriva. Gazdele protestează, însă penalty-ul a fost. Arbitrul acordă un cartonaș roșu unui oficial de pe banca Tunariului.
♦Min 43 Corner din dreapta al Reşiţei, mingea e lovită slab cu capul, din 8 metri central, se duce însă perfect pentru Andrei Burlacu, iar acesta trimite cu capul din 6 metri şi Moroy salvează. Lovitura lui Burlacu a fost chiar pe direcţia portarului.
♦Min 38 Corner din stânga bătut scurt, Grădinaru primește și intră în centru, trage cu dreptul de pe linia de 16 metri, iar mingea lovește transversala și revine în joc. Cea mai mare ocazie a meciului
Stadion: Metalul (Buzău).
Arbitru: Mihai Motan (Târgovişte – Dâmboviţa). Asistenți: Marian Istrate (Buftea – Ilfov) și Iulian Contofan (Iaşi). Rezervă: Adrian Dumitru (Târgovişte – Dâmboviţa). Observator arbitri: Ion Olteanu (Bucureşti). Delegat joc: Constantin Buhac (Domneşti – Ilfov).
Metalul Buzău: Iul. Dinu – Opaiț, Parfeon, Dănuleasă, Rz. Radu – Saim Tudor, D. Oprea, A. Nica – Tudorică (cpt.) – Val. Robu, Val. Dumitrache
Rezerve: C. Toader – Alb. Olaru, Hanada, Cr. Dumitru, Ad. Moldovan, Puiu, Băncilă, Gâțan, Borțoneanu
Antrenor: Valentin Stan
AFC Câmpulung Muscel: R. Ciubotariu – Andr. Stelea, Bîrzu, Gîsă, Brumă – I. Jenaru (cpt.), Al. Răuță, Purice – Dar. Ciurea, A. Cocoș, E. Nistor
Rezerve: Frățilă – Duțan, Amasihohu, Ant. Vlad, Bunel, Burnea, Negrean, Ziblim, Al. Andone
Antrenor: Alesandru Popovici
♦Final de partidă la Buzău, unde Metalul se impune din nou lejer acasă, 4-0 contra AFC Câmpulung Muscel și până acum are scorul etapei.
♦Min 70 4-0 Mai multe pase consecutive ale jucătorilor Metalului, mingea ajunge la Alin Nica şi mijlocaşul reuşeşte un nou gol pentru echipa sa şi în dreptul său
♦Min 56 3-0 Alin Nica șutează din 12 metri ușor lateral stânga sub transversală şi ridică scorul la o diferenţă de neprezentare
♦Min 47 2-0 Adrian Moldovan dublează avantajul pentru gazde
♦Min 28 1-0 Valentin Robu înscrie din penalty pentru Metalul al 10-lea său gol în acest sezon și îl egalează la reușite pe Cristian Măgerușan (AFC ASA), golgheterul campionatului de etape bune.
Stadion: Baza Sportivă FC Bacău (Ruşi-Ciutea – Bacău).
Arbitru: George Dan Moșoiu (Ovidiu – Constanţa). Asistenți: Gabriel Novac (Brăila) și Robert Rarinca (Buftea – Ilfov). Rezervă: Bogdan Jijiie (Botoşani). Observator arbitri: Liviu Ciubotariu (Galaţi). Delegat joc: Ștefan Donciu (Sfântu Gheorghe – Covasna).
FC Bacău: Luc. Anton – Mar. Bordea, Cimbru (62′ – eliminat), Forizs, Coajă, I. Chirilă (cpt.), Gab. Cîrstean, Luncașu, P. Mitrică, Aftanache, Rob. Ciobanu
Rezerve: Vlăsceanu – Andr. Niță, Blaj, Diego Burlacu, Juric, Andr. Pavel, Oasenegre, Vodă
Antrenor: Constantin Enache
Eliminat: Vlăduţ Cimbru 62′ (cumul de cartonaşe galbene)
CSC Șelimbăr: Măluțan – Tud. Ivan, Wiktorski, Natea (cpt.), S. Șerban, Al. Luca, Rob. Boboc, D. Benzar, Andr. Șerban, P. Petrescu, Sg. Jurj
Rezerve: Al. Stoian – Cotogoi, Giafer, Lenghel, Dancu, R. Gherman, Ntim, Buzan, P. Florea
Antrenor: Eugen Beza
♦Final de joc la Ruși-Ciutea, unde FC Bacău scapă victoria pe final de joc, după ce arbitrul s-a hazardat și a lăsat-o în inferioritate numerică în ultimele 20 de minute. CSC Șelimbăr obține un punct contra FC Bacău, scor 1-1.
♦Min 71 1-1 Centrare din stânga, jucătorul Bacăului, aflat la prima bară, sare pe sub minge, iar Sergiu Jurj, nemarcat, pune capul din 6 metri şi înscrie simplu pentru egalare
♦Min 62 Vlăduț Cimbru face un fault de joc la 22 de metri de careul său, un fault banal, apoi şutează în minge, nemulţumit, fiindă decizia arbitrului a fost foarte uşor luată. Arbitrul Moşoiu, un nou-venit în Liga 2, se hazardează, se dă în spectacol cu acordarea cartonaşului galben, e al doilea pentru Cimbru, care este eliminat extrem de uşor. Moşoiu ar trebui exclus şi el două etape pentru astfel de decizii penibile!
♦Min 25 Aftanache scapă pe contraatac, pătrunde în careu, îl driblează inclusiv pe portar, pătrunde până în 6 metri lateral stânga, are poarta goală în față, trimite și nimerește bara a doua, iar balonul revine în joc! Ocazie imensă irosită de gazde.
♦Min 7 1-0 Alexandru Aftanache primește mingea în stânga, trece printre cei doi fundași care i-au ieșit în față, pătrunde în careu și șutează cu dreptul din 13-14 metri la colțul lung. Aftanache, revenit după trei meciuri în care a fost accidentat, reușește al doilea său gol în acest sezon de Liga 2
vineri, 31 octombrie 2025, ora 17:30
Stadion: ”Emil Alexandrescu” (Iaşi).
Arbitru: Dorin Burloiu (Galaţi). Asistenți: Nicolae Bogdan Mociorniță (Băicoi – Prahova) și Cristian Cosmescu (Râmnicu Vâlcea – Vâlcea). Rezervă: Cătălin Gheorghe Drugea (Buzău). Observator arbitri: Florin Hîncu (Braşov). Delegat joc: Ciprian Anton (Suceava).
♦Min 90+4 2-1 Centrare din corner din stânga, mingea e deviată cu capul de la prima bară pe bara a doua, Inglada preia, îl fentează pe Ban și șutează din 7 metri, Mocan respinge în față, iar Sekou Camara e mai rapid decât Tincău și înscrie dintr-o poziție grea, din 5 metri, cu un șut puternic.
♦Min 55 1-1 Opriş trece uşor de adversar în flancul drept, centrează în careu, Ghindovean lasă mingea să treacă, iar Jean-Pierre Tiehi, nemarcat la 12 metri, şutează la poartă. Mocan atinge balonul, dar nu poate evita golul egalizator
♦Min 25 Vladan Vidakovic își asumă executarea penalty-ului, bate cu dreptul și trimite la o palmă deasupra vinclului din dreapta. E al doilea penalty primit acasă pe care Poli Iași îl irosește. Precentul a fost ratat la ultima fază a meciului trecut, în 1-1 cu CS Dinamo, de către Alin Șeroni, care este la al doilea joc în care nu prinde lotul după acea ratare la exeuția pe care el și-a asumat-o, deși nu el fusese cel desemnat să bată.
♦Min 24 Pasă în careu pentru Ofori, acesta trimise cu călcâiul pentru Farcaș, fundaș demarcat precum un atacant, iar Kereki îl împiedică pe fostul fundaș și căpitan al Bihorului și arbitrul acordă penalty
♦Min 21 0-1 După un corner bătut din stânga, mingea e scoasă spre centrul careului, Filip șutează în blocaj, mingea ricoșează la Albert Stahl, care trage cu stângul din 16 metri central și Fernandez, mascat de jucătorii din fața sa, e bătut pe centru!
duminică, 2 noiembrie 2025, ora 11:00
Stadion: Steaua (Bucureşti).
Arbitru: . Asistenți: . Rezervă: . Observator arbitri: . Delegat joc: George Constantinescu (Slatina – Olt).
♦
Stadion: Concordia (Chiajna – Ilfov).
Arbitru: . Asistenți: . Rezervă: . Observator arbitri: . Delegat joc: Mircea Bucur (Târgu Mureş – Mureş).
♦
marți, 4 noiembrie 2025, ora 17:00
Stadion: ”Anghel Iordănescu” (Voluntari – Ilfov).
Arbitru: . Asistenți: . Rezervă: . Observator arbitri: . Delegat joc: Daniel Pirciu (Piteşti – Argeş).
♦