:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fliga2.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F06%2FFC-VOLUNTARI-FC-BOTOSANI-SUPERLIGA-SUPERBET-23.07.2022-1024x576.jpg)
Marius Pavel, proprietarul Barca Academy România, este noul președinte-investitor al clubului Chindia Târgoviște.
Nou-venitul la echipa dâmbovițeană a fost prezentat oficial în cadrul unei conferințe de presă consumată vineri, 13 iunie 2025, la Târgoviște, neanunțată oficial de către club, la care au asistat și doi dintre cei trei reprezentanți ai membrilor asociați ai Chindiei, primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, și președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan.
Marius Pavel, despre care se vorbește de circa două luni că se va implica la Chindia, fiind surprins chiar la unul dintre jocurile de pe ”Eugen Popescu”, a citit preț de câteva minute un mesaj în genul celor corporatiste, după ce le-a mulțumit în repetate rânduri politicienilor care îl flancau, și în stânga, și în dreapta.
”Gândim un proiect foarte mare, Barca Academy are 500 de copii, cel mai probabil vom deschide și în Sofia. Toată această bază trebuie să aibă continuitate. Ne-am dat seama că trebuie să avem o echipă profesionistă. Târgoviștea are o tradiție, infrastructura s-a dezvoltat foarte mult. Avem un stadion modernizat recent și urmează o bijuterie”, a transmis Pavel.
Mai departe, s-a hazardat în a vorbi despre câștigarea campionatului, probabil referindu-se la Liga 1, în condițiile în care echipa, sufocată de datorii, abia a supraviețuit în Liga 2: ”Vor fi schimbări în departamente, însă, deocamdată, am transmis un mesaj de liniște, în următoarele 2-3 luni vom evolua toți oamenii din club. În 2027 ne propunem să promovăm. […] Obiectivul va fi să luăm campionatul”.
Pavel s-a lăudat că ar deține ”peste 50 la sută din club”, fiind neclar sub ce formă ar fi putut obține acțiuni la o asociație care în niciun caz nu este societate pe acțiuni!
Așa cum Liga2.ro a anticipat, antrenorii care au condus Chindia în ultimele luni, Costel Pană și Cristi Țermure, nu vor mai face parte din stafful Chindiei Târgoviște.
”Fostul președinte al clubului (n.r. – Marcel Ghergu) a avut niște discuții cu ei, le mulțumesc că au salvat echipa, au făcut o muncă frumoasă, dar strategia include un alt staff”, a vorbit Pavel despre decizia care va obliga clubul, cel mai probabil, la noi cheltuieli reprezentând compensații salariale. Asta pentru că și Pană, și Țermure, mai aveau un an de contract! Pavel i-a pus pe liber fără să fi avut măcar o discuție cu ei.
În niciun moment al conferinței, Marius Pavel nu a vorbit concret despre sursele de finanțare, despre construcția bugetului pentru noul sezon sau despre modul cum vor fi acoperite datorile uriașe.
În schimb, a promis că va aduce la Târgoviște specialiști de la FC Barcelona! ”Vom aduce un director tehnic de la FC Barcelona și un preparator fizic. În ultimele trei zile, am fost la Barcelona și am lucrat la asta”, a spus Pavel.
În urmă cu doi ani, într-un moment similar, și tot cu sprijinul primarului și al șefului CJD, președintele de atunci al clubului, Andrei Cordoș, încărca inutil organigrama cu oameni care nu aveau practic nicio atribuție. Toți au avut contracte mult peste media Ligii 2, cazare, masă, transport și unii chiar diurnă.
Foto: Corneliu Ștefan