Lupta pentru titlu în Liga 4 Sălaj s-a încheiat! Localitatea cu cea mai modernă bază sportivă din județ e campioană

Andrei PASCU 06 Jun. 2025, 14:53 Liga 4
Lupta pentru titlu în Liga 4 Sălaj s-a încheiat! Localitatea cu cea mai modernă bază sportivă din județ e campioană

FC Chieșd a reușit să cucerească titlul în Liga 4 Sălaj! Pentru prima dată, echipa din Chieșd reușește să se impună în divizie, urmând să dispute barajul de promovare în Liga 3, contra campioanei din Liga 4 Satu Mare.

În Satu Mare, bătălia se dă între Oașul Negrești și Unirea Tășnad, care vor disputa finala pentru decernarea titlului.

Liga 4 Sălaj a ajuns la final, FC Chieșd e campioană

Mai este o etapă de disputat în Liga 4 Sălaj, a 26-a a întrecerii, iar FC Chieșd are cinci puncte avans peste locul 2, Inter Cizer. În 25 de meciuri jucate până acum, campioana a înregistrat 22 de victorii, două remize și o înfrângere, cu 155 de goluri marcate și 26 primite.

Ocupanta locului 2 a avut și ea un sezon solid, cu 19 victorii și șase remize, fără eșec, cu 103 goluri marcate și 29 primite, dar diferența de puncte față de lider o face să termine doar pe poziția secundă.

Conform Sportul Sălăjean, administrația locală din Chieșd a investit masiv în sport în ultimul timp, iar performanța echipei de fotbal nu este întâmplătoare. De altfel, și Liga2.ro a scris despre baza de pregătire pe care autoritățile locale au realizat-o.

FC Chieșd beneficiază de cea mai modernă bază din Sălaj

Este vorba de un proiect sportiv important, fiind inclus și un teren de fotbal. Noua bază de la Chieșd, care a fost realizată cu fonduri ale Companiei Naționale de Investiții (CNI) și ale autorităților locale, este cea mai modernă din județul Sălaj.

În total, proiectul a costat 7 milioane de lei, echivalentul a 1.4 milioane de euro. Bază sportivă va fi destinată clubului FC Chieşd, dar şi localnicilor. Aceștia din urmă, potrivit unei decizii luate de autoritățile locale, vor putea să închirieze terenurile de fotbal, minifotbal, volei, handbal, baschet, tenis sau chiar fotbal-tenis.

Concret, proiectul cuprinde trei terenuri, de fotbal, un teren cu suprafaţă sintetică pentru minifotbal şi un teren de tenis, toate cu instalaţie de nocturnă. Terenul mare de fotbal este dotat cu un sistem modern de drenaj și cu irigații automatizate. Așadar, condiții cu care nu se pot mândri nici anumite echipe de Liga 2, dar de care beneficiază campioana Ligii 4 Sălaj.

Liga 4, pe final

Liga2.ro a mai scris despre campioanele din județele din acest an din Caraș-Severin (FC Nera Bogodinț), Arad (Unirea Sântana), Galați (Voința Cudalbi), Tulcea (Pescăruşul Sarichioi), Brașov (CSM Săcele), Buzău (Carpați Nehoiu), Brăila (Victoria Traian), Constanța (CS Agigea), Vaslui (Sporting Comstar Vaslui), Ialomița (FC Rovine), Teleorman (CSL Nanov), Olt (ACS Lupii Profa), Dâmbovița (Voința Crevedia), Giurgiu (Axi Adunații Copăceni), București (CSU Știința București), Suceava (Cetatea Suceava), Alba (Hidro Mecanica Șugag), Timiș (CSM Lugoj), Bihor (CS Bihorul Beiuș), Cluj (Sticla Arieșul Turda) și Iași (Moldova Cristești).

Turul meciurilor de baraj pentru promovarea din Liga 4 în Liga 3 va avea loc la 22 iunie, iar întâlnirile retur șapte zile mai târziu, la 29 iunie.

Foto: FC Chieșd și Sportul Sălăjean

Andrei PASCU 06 Jun. 2025, 14:53 Liga 4
Pe aceeași temă