:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fliga2.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F02%2Fceahlaul-steaua-etapa-19-liga-2-1-1024x578.jpg)
Ceahlăul și Steaua au remizat, joi seară, la Piatra Neamț, în meciul care a deschis etapa a 19-a a Ligii 2, a doua programată în 2025 și antepenultima din sezonul regular 2024-2025.
1-1 a arătat la final tabela stadionului Ceahlăul, în tribunele căruia au fost câteva mii de spectatori, dar și două galerii care și-au susținut non-stop echipele favorite.
Primă repriză a oferit un joc frumos, alert, în care cele două echipe au avut momente de dominare, dar, per total, Ceahlăul a fost ceva mai insistentă și a avut o perioadă mai lungă în care a pus presiune pe adversar. Nu s-a înscris, însă au fost câteva situații de poartă în dreptul ambelor formații și cel puțin câte o ocazie mare de fiecare. Chipirliu, pentru Steaua, în minutul 9, și Crețu, pentru Ceahlăul, în minutul 32.
Partea a doua a jocului a fost mai puțin spectaculoasă, Oprița a mutat de trei ori până în minutul 67, iar în minutul 76 echipa sa a reușit să deschisă scorul prin golgheterul său. Răsdan a avut o incursiune bună în dreapta, a central în centrul careului, iar Bogdan Chipirliu, cu o execuție spectaculoasă din 11 metri ușor lateral dreapta a înscris la colțul lung.
Veronese a reacționat rapid cu două înlocuiri, iar unul dintre cei introduși pe teren, nou-venitul Amasihohu James Akugbe a și reușit egalarea la trei minute după ce a pătruns pe gazon. Davordzie s-a descurcat excelent în dreapta careului între Nedelea și Vîrtej, a trimis înapoi pentru Akugbe, care a tras cu șpițul din 7-8 metri, înainte ca Ilie și Beța să-l blocheze, iar Frănculescu nu a avut nicio șansă la șutul-bombă al belgianului.
Chipirliu a fost înlocuit cu Măgerușan și nu s-a întâmplat nimic notabil în atacul Stelei, în timp ce Patrick Petre (90) probabil a văzut o minge în vinclul porții lui Frănculescu, dintr-o lovitură liberă de la circa 23 de metri, o specialitate pentru al, dar altă dată. Acum a trimis mult peste, iar meciul s-a încheiat cu remiză.
Cu 23 de puncte acumulate în 17 jocuri, Ceahlăul le-a egalat și a urcat pentru moment între CSM Slatina și FCU Craiova, pe locul 10, care au un meci mai puțin disputat. Play-off-ul va fi și mai departe la finalul etapei 19. Nemțenii au înregistrat a cincea lor remiză în acest sezon.
De partea cealaltă, Steaua e campioana remizelor în acest sezon, ajungând la 8 astfel de rezultate. În clasament are locul 2 asigurat cel puțin încă o etapă, cu 38 de puncte acumulate în 18 jocuri. Echipa lui Daniel Oprița continuă, astfel, să fie invincibilă în acest sezon și să ajungă la 26 de partide fără eșec, seria sa pozitivă fiind valabilă încă din sezonul trecut.
În etapa viitoare, a 20-a, penultima a sezonului regular, Ceahlăul joacă în deplasare la CSM Focșani, în data de 8 martie, de la ora 11:00, iar Steaua va sta, fiindcă ar fi trebuit să întâlnească Viitorul Pandurii.
Foto: Tudy / Sport Pictures
Amasihohu James Akugbe 80′ / Bogdan Chipirliu 76′
Ceahlăul: Brănescu – Țuțu, Wiktorski, Tud. Telcean, Abel Folha (Akugbe 77′) – Copoț-Barb, Chibsah – Rz. Neag (Ilaș 77′), G. Crețu, P. Petre (cpt.) – Davordzie
Rezerve neutilizate: Al. Barna – Nădășanu, Gbizie, Curbăț, C. Nica, Katusa, Mih. Șandru
Antrenor: Marco Veronese
Steaua: Frănculescu – Beța, Vîrtej, Ad. Ilie (cpt.) – Răsdan, Rober Sierra, Dani Iglesias (Enceanu 58′), Dav. Matei (Dav. Păcuraru 58′), Nedelea – Chipirliu (Măgerușan 89′), Nacho Heras (Ad. Popa 67′)
Rezerve neutilizate: H. Iancu – A. Raicu, Maeschi, Ad. Pop, Kereki
Antrenor: Daniel Oprița
Stadion: Ceahlăul (Piatra Neamț – Neamț). Arbitru: Ovidiu Robu (Chitila – Ilfov). Asistenți: Cristian Cosmescu și Alexandru Mihăilă (ambii din Râmnicu Vâlcea – Vâlcea). Rezervă: Andrei Baciu (Botoșani). Observator arbitri: Bogdan Zamfirescu (Botoșani). Delegat joc: Bogdan Gheorghiță (Vaslui).
♦Min 90+5 Final de joc la Piatra Neamț, unde Ceahlăul și Steaua termină la egalitate, scor 1-1, după ce cele două echipe au înscris pe final de meci, prin Bogdan Chipirliu, respectiv Amasihohu James Akugbe, acesta din urmă aflat la debutul la trupa nemțeană și marcator la circa trei minute după ce a pătruns pe teren.
♦Amasihohu James Akugbe (24 ani), atacant belgian legitimat în această săptămână de Ceahlăul, ultima dată fost tot în Liga 2, la falimentara Viitorul Pandurii, a înscris la trei minute după ce a intrat pe teren, probabil la prima atingere. Pentru Viitorul Pandurii apucase să joace în primele opt etape în 5 jocuri și a înscris 1 gol, în 1-3 cu CSM Slatina.
♦Min 90 + Meciul e prelungit cu patru minute
♦Min 90 Patrick Petre pregătește îndelung o lovitură liberă de la 23 de metri ușor lateral stânga, bate cu dreptul, dar execuția este ratată și mingea se duce destul de mult peste poartă
♦Min 89 ⇐⇒ Iese Bogdan Chipirliu, care se resimte, este înlocuit cu Cristian Măgerușan
♦Bogdan Chipirliu (32 de ani) este la a 10-a reușită a sa în acest sezon de Liga 2, în 19 meciuri, 17 începute ca titular. I-a egalat la reușite pe golgheterii campionatului: Jozef Dolny (Csikszereda) și Alexandru Boiciuc (Ceahlăul).
♦Min 80 1-1 Minge ridicată din dreapta de Chibsah în careul Stelei, Davordzie se descurcă între Nedelea și Vîrtej și așază înapoi, pentru nou-intratul Amasihohu James Akugbe, care trage puternic din prima cu șpițul drept, din 7-8 metri, înainte ca Ilie și Beța să îl blocheze, iar mingea intră în plasă la prima bară, sus, fără șanse pentru Frănculescu. Ceahlăul egalează rapid cu reușita unuia dintre cei doi nou-intrați pe teren, iar Veronese se bucură excesiv pe margine
♦Min 77 ⇐⇒ Dublă schimbare la Ceahlăul. Ies Abel Folha și Răzvan Neag și intră Amasihohu James Akugbe și Narcis Ilaș
♦Min 76 0-1 Răsdan avansează în dreapta careului advers, centrează din alergare, ușor înapoi, Bogdan Chipirliu așteaptă mingea și reia din 11 metri ușor lateral dreapta, spectaculos, cu dreptul, la colțul lung. Brănescu plonjează, însă nu ajunge mingea
♦Min 67 ⇐⇒ Adrian Popa intră în locul lui Nacho Heras
♦Min 67 Centrare din dreapta careului stelist, mingea este respinsă din centru în fața careului, direct la Chibsah, care trage din prima din 18-19 metri, cu dreptul, însă ”taie” balonul și îl trimite mult în dreapta
♦Min 58 ⇐⇒ Dublă schimbare la Steaua. Ies Daniel Iglesias și David Matei și intră Rareș Enceanu și David Păcuraru
♦Min 53 ||| Patrick Petre protestează violent către asistentul Mihăilă, fiindcă nu acordă corner la o atingere minusculă a lui Vîrtej, iar arbitrul central îi arată cartonașul galben și căpitanului Ceahlăului
♦Min 49 ||| Dean Beța îl faultează la mijlocul terenului pe Crețu, oprește un contraatac și primește primul cartonaș galben al meciului
♦Min 46 S-a reluat jocul, fără înlocuiri de jucători
♦Min 45+2 Pauză. Ceahlăul și Steaua sunt la egalitate, scor 0-0, după o primă repriză cu un joc destul de frumos, alert, în care oaspeții au avut o perioadă mai lungă de dominare. A fost cel puțin câte o ocazie mare de fiecare echipă. Chipirliu, pentru Steaua, în minutul 9, și Crețu, pentru Ceahlăul, în minutul 32
♦Min 44 Vîrtej și Davordzie se resimt după un contact în marginea terenului, însă amândoi își revin și continuă jocul
♦Min 36 Davordzie primește în fața careului de la Chibsah, pivotează și trage cu stângul puțin peste poartă. Pe margine, Veronese tot gesticulează și pare nervos
♦Min 33 Centrare din corner, din dreapta, Telcean se demarcă bine spre prima bară, Nacho Heras îl pierde din marcaj, fundașul sare și reia cu capul din 8 metri spre colțul lung, însă lovitura nu are forță și Frănculescu reține fără probleme. Ceahlăul domină jocul de câteva minute
♦Min 32 Davordzie pasează pe culoar, în careu, în dreapta, Crețu pătrunde și șutează din unghi spre colțul lung, însă Frănculescu blochează la prima bară cu piciorul drept
♦Min 21 Dani Iglesias își încearcă ținta de la distanță și trimite nu foarte departe peste transversala porții lui Brănescu
♦Min 18 Centrare din cornerul din stânga, a lui Matei, Rober Sierra se demarcă bine în fața careului mic, pune capul din 7-8 mecitri și trimite peste poartă din poziție foarte bună în care se aflăa
♦Min 17 Joc alert, degajare lungă din defensiva Stelei, Nacho Heras urmărește și îi încurcă pe Wiktorski și Telcean să respingă, balonul sare la Chipirliu, în stânga, care șutează din 22 de metri, iar Brănescu respinge de la prima bară în corner
♦Min 10 Steaua are corner din stânga acum, iar execuția este una foarte slabă, iar Ceahlăul pleacă pe contraatac. Pasă în față a lui Petre nu este bună, iar defensiva Stelei s-a retras bine și intră în posesie
♦Min 9 Centrare dintr-un corner din dreapta, Vîrtej deviază cu capul spre bara a doua, iar Chipirliu ajunge primul și trimite din 4 metri pe lângă poartă, în fața sa, după ce balonul îl lovește pe Brănescu, ieșit la întâmpinare. Chipirliu acuză că a fost lovit de Brănescu și rămâne jos, însă arbitrul arată doar corner
♦Min 7 După un început în care Ceahlăul a pus presiune, Steaua a preluat controlul jocului între timp, împinsă din spate și de încurajările galeriei sale. Sunt peste 100 de suporteri prezenți în tribuna din spatele porții apărate de Frănculescu în prima repriză și cântă și flutură mai multe steaguri
♦Min 1 Ceahlăul începe în atac, Petre primește mingea și ajunge să șuteze din fața careului, cu dreptul, plasat spre colțul lung, însă Frănculescu plonjează bine și respinge în corner. Faza fixă e recentrată cu capul în careul mic, de unde Steaua respinge
♦Min 1 A început partida de la Piatra Neamț, cu două minute întârziere
Etapa a 19-a a Ligii 2, a doua programată în 2025 și antepenultima din sezonul regular 2024-2025, debutează din această seară, joi, 27 februarie, de la ora 19:00.
La Piatra Neamț, pe stadionul Ceahlăul, se întâlnesc Ceahlăul și Steaua București, două echipe care cel mai probabil vor fi la unicul loc meci direct din acest sezon, cum și în ediția trecută a campionatului s-au întâlnit tot o singură dată.
Ceahlăul este la primul meci oficial pe teren propriu în acest sezon, după ce runda trecută a evoluat la Dumbrăvița, unde a trecut cu scorul de 2-1 de echipa timișeană, obținând, astfel, o nouă victorie după o serie de patru partide în care nu mai reușise acest lucru și nici măcar să înscrie un gol în acest interval.
Echipa nemțeană încă are șanse matematice la a prinde un loc calificabil în play-off, însă speranțele sunt, momentan, mai mult teoretice. Are cinci puncte mai puțin față de ocupatele pozițiilor 5 și 6, iar în bătălia pentru aceste locuri sunt implicate mai multe formații.
Dar, la Ceahlăul altele par a fi gândurile în această perioadă. Chiar ieri a avut loc o ședință între finanțatorul clubului, Anton Măzărianu, și jucătorii nemulțumiți că aveau un salariu restant, dar și că li s-a tăiat masa oferită de club după ce au încheiat dezamăgitor meciurile din 2024, după cum a afirmat la începutul anului omul de afaceri care susține Ceahlăul.
”Faptul că avem o întârziere de doar o săptămână sau două la salarii, pe când alte echipe au câte cinci luni, nu este un motiv pentru care să spunem că nu jucăm fotbal pe teren. Astea sunt povești. La mine nu merg lucrurile astea. Trebuie să-și dea silința să avem un rezultat bun cu Steaua, să păstrăm imaginea Ceahlăului ok pentru acest sezon. Măcar să terminăm sub play-off, așa cum a fost și anul trecut. Ceea ce ne oferă o stabilitate destul de ok, în condițiile în care mulți spuneau că ne vom bate la retrogradare anul acesta. Uite că nu e așa. Eu zic că suntem relativ bine, suntem o echipă de jumătatea clasamentului”, a declarat Anton Măzărianu după ședința de ieri.
Acesta a avut un mesaj inclusiv către suporteri. ”Fotbal de Liga 2 nu poți să faci cu 1.000 de spectatori în tribune. Dacă nu ai măcar 3.000-4.000 de spectatori, e greu. Dacă la meciul cu Steaua nu vin 3-4.000 de suporteri înseamnă că Piatra Neamț nu merită echipă de Liga 2. Merită la Liga 3 sau a 4-a”, a mai spus Măzărianu, care i-a transmis un mesaj și antrenorului Marco Veronese: ”I-am transmis foarte clar lui Marco că vreau spectacol în meciul de mâine, nu vreau să stăm în poartă, să nu luăm gol sau să facem 0-0. Trebuie să jucăm. În toate meciurile în care am ieșit la joc am făcut rezultate pozitive, cum a fost și la Craiova. Când am stat în poartă am luat bătaie.”
În clasamentul la zi, Ceahlăul ocupă locul 12, cu 22 de puncte acumulate în 16 meciuri. Este la egalitate cu Metalul Buzău, care stă o poziție mai sus datorită golaverajului mai bun, 17-15 față de 19-20. Ultimele două locuri calificabile în play-off sunt ocupate în acest moment de ACSM Reșița și CS Afumați, ambele având câte 27 de puncte.
În ultimele două jocuri de pe teren propriu, disputate anul trecut, Ceahlăul nu a câștigat, înregistrând un 0-0 cu CFC Argeș și un 0-2 cu ACSM Reșița. În afară de victoria cu CS Mioveni (2-0), anulată între timp după excluderea argeșenilor, trupa nemțeană a mai avut acasă în acest sezon două eșecuri (0-3 cu CSM Slatina și 0-1 cu Metaloglobus) și două victorii (3-2 cu CSC Șelimbăr și 3-0 cu CS Afumați).
De partea cealaltă, Steaua vine tot după un succes cu scorul de 2-1 înregistrat în primul meci al său în 2025, dar contra unui adversar mult mai bun și decât Ceahlăul.
Echipa lui Daniel Oprița a învins pe teren propriu FC Voluntari, o candidată la promovarea directă care se teme acum inclusiv de ratarea play-off-ului, iar după acest succes și-a asigurat matematic accederea în turneul celor mai bune șase echipe din acest sezon.
Steaua este singura echipă rămasă neînvinsă în acest sezon de Liga 2, are cea mai bună defensivă, cu 7 goluri primite în 17 jocuri, iar cu cele 37 de puncte acumulate până acum ocupă locul 2.
În jocurile din deplasare din acest sezon are, cu două excepții, victorii la limită, pe lângă două remize: 1-0 la Metalul Buzău, 1-0 la CSC Dumbrăvița, 1-0 la FC Bihor Oradea, 1-1 la CSM Slatina, 0-4 la CS Mioveni (anulat), 0-0 la Metaloglobus, 1-0 la CSC Șelimbăr și 4-0 la CS Afumați.
Daniel Oprița își dorește ca echipa sa să ducă până la finalul sezonului seria de invincibilitate care ține încă din sezonul trecut și care în luna următoare împlinește un an de la ultimul eșec.
”Sunt fericit că ne-am asigurat matematic locul în play-off și că am rămas neînvinși. Vreau să rămânem neînvinși până la final! Suntem neînvinși, pentru că acești băieți au caracter și vor să țină de invincibilitatea aceasta. Este importantă, neavând drept de promovare, ne-am propus, dacă tot am ajuns până aici, să continuăm cu această invincibilitate”, a declarat Oprița.
Partida de la Piatra Neamț dintre Ceahlăul și Steaua, programată joi, 27 februarie, de la ora 19:00, în etapa a 19-a a Ligii 2, va fi arbitrată de o brigadă formată din Ovidiu Robu (Chitila, Ilfov), Cristian Cosmescu și Alexandru Mihăilă (ambii din Râmnicu Vâlcea, Vâlcea), rezervă fiind Andrei Baciu (Botoșani).
Observator de arbitri este Bogdan Zamfirescu (Botoșani), iar delegat de joceste desemnat Bogdan Gheorghiță (Vaslui).
În sezonul trecut, Steaua a câștigat cu scorul de 3-1 singurul meciul al său cu Ceahlăul, disputat în Ghencea. Ambele echipe au evoluat în play-out, dar au fost în serii diferite. Au marcat Bogdan Chipirliu (12) și David Maftei (45+2 și 59), respectiv Mihai Neicuțescu (46). Maftei și Neicuțescu nu mai joacă la Steaua, respectiv Ceahlăul.