CSC Dumbrăvița a pierdut miercuri după-masă la scorul de 0-2 amicalul jucat cu CSC Ghiroda și Giarmata Vii, partidă disputată pe stadionul ”Ștefan Dobay” din Dumbrăvița.
Formația antrenată de Cosmin Stan nu a arătat deloc ca fiind echipa de eșalon superior, astfel că scorul nu este deloc o întâmplare în disputa cu formația din comuna de pe cealaltă parte a Pădurii Verzi.
Deși Ghiroda a venit și după o perioadă de încărcare fizică, a reușit să o controleze în joc pe Dumbrăvița.
Primul gol a venit în minutul 8, după un șut-centrare expediat din dreapta de Fabio Trip direct în poarta apărată de Mikloș. După ce au continuat să-i țină în propria jumătate pe dumbrăvițeni, ghirozenii au marcat al doilea gol, în minutul 15, la o reluare cu capul a lui Cosmin Mancaș.
Când CSC Dumbrăvița a scăpat spre poartă adversă, în general, nu a reușit să lege mari acțiuni ofensive, aspect menținut și în repriza a doua, în ciuda strigătelor lui Stan de pe margine.
Nu au jucat Morariu și Adam, accidentați, și portarul Iliescu.
În repriza a doua, la Ghiroda a intrat Alexandru Munteanu, mijlocașul de bandă medieșan, în vârstă de 37 de ani, care s-a stabilit cu familia în Banat de când a jucat pentru ACS Poli.
De atunci el a mai trecut pe la Dunărea Călărași, Petrolul, SSU Poli Timișoara, FC Buzău, CSM Focșani, CS Timișul Șag și, în câteva zile când va deveni oficial, CSC Ghiroda.
CSC Dumbrăvița, de cealaltă parte, i-a împrumutat săptămâna aceasta pe Andreas Bologa și Darius Hitian la Avântul Periam, doi jucători de 16, respectiv 18 ani.
La fel ca iarna trecută, după ce a dat mai mulți jucători afară, Cosmin Stan evită să dialogheze cu presa. Diferența e că iarna trecută clubul dăduse lista cu jucători care nu merg în cantonament, de unde reieșeau clar toate plecările. Acum nu s-a mai comunicat lotul.
Au dat declarații după eșecul cu Ghiroda doi jucători achiziționați iarna aceasta, Alin Ignea, adus de la CSC Peciu Nou, și Alexandru Buțu, luat chiar de la Ghiroda.
”Un meci de pregătire în care fiecare jucător a primit minute egale. Meciul trecut au jucat alții 60 de minute și acum 30. Acum s-a întâmplat invers. Ghiroda e o echipă bună de Liga 3, care pasează foarte bine. Nu avem nicio scuză că am luat bătaie de la Ghiroda. Acum suntem în pregătire, vom vedea cu Ceahlăul cum o să fie la Liga 2. Sperăm să ne revenim și din punct fizic și să avem prospețime. Astăzi ei au fost mai inspirați, poate și mai proaspeți. S-a văzut mai ales în prima repriză. Și mai inspirați în fața porții și la ultima pasă”, a spus Ignea, în ”rol” de antrenor.
Internaționalul de juniori Alexandru Buțu, venit vara aceasta ca împrumut de la Ghiroda la Dumbrăvița, spune că este un pas înainte pentru el, dar nu s-a fericit să vorbească despre posibilitatea retrogradării. ”A fost un moment ciudat pentru mine, dar m-am acomodat, și sunt fericit că am venit la Dumbrăvița. Este un pas în față pentru mine și sper că ne vom salva de la retrogradare anul acesta”, a spus Buțu.
Antrenorul Ghirodei, Sorin Bălu, a precizat că nu e puțin lucru rezultatul, fie și amical, mai ales că adversarul e mai avansat cu pregătirea, iar ghirozenii veneau după perioada de acumulări fizice.
”Toți antrenorii urmăresc rezultatul. Numai că unii recunosc și unii nu. Eu tot timpul am fost antrenorul care am spus că urmăresc rezultatul și în meciurile amicale, pentru că, până la urmă, de aia ne prezentăm la un meci, ca să-l câștigăm. Dacă băgăm că am urmărit altceva, mințim! Astăzi cred că în prima repriză echipa noastră a fost mai bună, a marcat de două ori. Puteam s o mai facem, încă o dată. Am avut cu o posesie progresivă destul de bună. Până la urmă, cred că fiecare echipă joacă ceea ce antrenează. Noi asta am antrenat. Asta vreau de la jucătorii mei. Era important, pentru că întâlneam o echipă de eșalon superior și Dumbrăvița este superioară nouă. Dar motivându-ne foarte bine, am obținut o victorie de moral meritată. Săptămâna trecută am terminat perioada de acumulări fizice specifice și este o oarecare oboseală, sunt destul de mulțumit de cum am arătat astăzi. Le-am spus în vestiar că această victorie ne va și obliga, pentru că am învins o echipă de eșalon superior și totuși, nu este puțin lucru. Pe Alex Munteanu nu l-am convins eu, ci conducerea. Am primit un telefon și am fost anunțat că vine și Alex Munteanu”, a spus Bălu.
CSC Dumbrăvița dă piept sâmbătă, de la ora 12:00, pe stadionul Știința din Timișoara, cu SSU Poli, într-o nouă verificare din această iarnă. Anterior, alb-verzii au câștigat cu 5-0 cu satelitul academiei din Szeged, au remizat cu CSC Șelimbăr (scor 0-0) și a pierdut în fața Unirii Ungheni (scor 0-2).