CSM Slatina a profitat din plin de situația în care s-a aflat la jocul din etapa a 15-a a Ligii 2. A întâlnit un adversar care a utilizat tinerii jucători din lot, plus alții aduși de la juniori, astfel că a obținut o victorie la cea mai mare diferență de scor în acest sezon, 8-1, și are din nou jucător lider în clasamentul golgheterilor campionatului.
Cu un antrenor interimar pe bancă, dar cu noul ”principal” în tribună, formația din Olt a reușit, totodată, să rupă seria de șase meciuri consecutive fără victorie, care, teoretic, a dus la despărțirea de Daniel Oprescu, dintre care ultimele trei pierdute.
Interimarul Cristian Stănculețu a condus echipa de pe margine, iar apoi a tras concluzii, încheind cu o glumă.
Rămasă fără Daniel Oprescu, debarcat de la club la începutul săptămânii, echipa olteană a dat peste un adversar aflat într-o criză acută, cu majoritatea jucătorilor refuzând să intre pe teren în acest weekend, astfel că a întâlnit mulți juniori.
Slatina a marcat primul gol încă din secunda 35, prin căpitanul ei Cătălin Doman, revenit în lot după două jocuri în care a fost exclus de fostul antrenor, iar până la pauză au mai marcat Dorin Toma (11) și Mahadi Kayondo (17 și 36), acesta din urmă punctând de două ori. Diferența putea fi și mai mare, însă a luat proporții după pauză, în urma finalizărilor lui Cătălin Doman (50), Ionuț Burnea (52), Atanas Trică (73) și Manuel Cristea (76). A înscris o dată și CS Mioveni, în minutul 75, prin Nicolae Zamura.
S-a terminat 8-1 pentru CSM Slatina în fața unui adversar cu o echipă formată în mare parte din juniori, după ce cei utilizați până acum au refuzat să mai joace. E cel mai mare scor înregistrat în acest sezon de Liga 2, peste acel 7-0 obținut de Metaloglobus contra Viitorul Pandurii, rezultat anulat în urma excluderii din campionat a trupei din Târgu Jiu.
Cum Claudiu Niculescu, noul antrenor al CSM Slatina, a fost prezentat cu o zi înaintea meciului, la fix o săptămână de la despărțirea sa de FC Voluntari, acesta a preferat să își urmărească noii elevi din tribună, iar pe bancă a rămas să dea indicații Cristian Stănculețu, cel care a condus antrenamentele începând de marți, din momentul rupturii clubului de Daniel Oprescu.
”Le-am cerut jucătorilor atitudine, să fim serioși, adică să respectăm adversarul, jocul și să ne asigurăm cele trei puncte. A contat mai puțin că ei au probleme, dar și noi ne-am văzut de joc.
Am încercăm să profităm de cele cinci schimbări pe care le-am avut la dispoziție, au intrat și jucători care au jucat mai puțin și am fost și noi mulțumiți, și cred că și ei au fost mulțumiți de jocul acesta.
Am pregătit echipa de marți, alături de colegii mei Iulian Mitrache și Alin Răceanu. Am fost interimar. Când am fost solicitați am răspuns, suntem alături de echipă tot timpul, îi cunoșteam pe băieți foarte bine și, după cum știți și dumneavoastră, de luni antrenor este Claudiu Niculescu. Cu el am discutat foarte puțin. Noi, făcând toată pregătirea în săptămâna aceasta, am fost lăsați să decidem totul și Claudiu este un băiat deosebit și îi urăm succes”, a vorbit, la Metropola TV, Stănculețu, după succesul de la Mioveni.
După despărțirea de Oprescu, în lotul Slatinei a revenit și Cătălin Doman, absent în ultimele două meciuri, de după eșecul drastic suferit de echipă la Miercurea Ciuc.
Experimentantul fotbalist, căpitanul echipei, a marcat două goluri, în secunda 35 și în minutul 50, iar cu aceste reușite a redevenit golgheterul Ligii 2, cu un total de 9 goluri marcate. În ultimul timp, mijlocașul în vârstă de 36 de ani nu a mai marcat pentru CSM Slatina, ori a făcut-o din lovitură de pedeapsă. Șase dintre reușitele sale le avusese încă din primele patru etape.
Ulterior, în meciul de la Hunedoara a înscris pentru FK Miercurea Ciuc și Jozef Dolny, care a punctat la rândul său pentru a noua oară în acest sezon și este la egalitate cu Doman la acest capitol.
”Doman este un jucător exponențial al echipei. Tot timpul este un băiat serios în munca pe care a depus-o la Slatina. E important că a intrat bine în joc”, a vorbit Stănculețu despre cel pe care l-a înlocuit în minutul 53.
”Toți jucătorii care fac parte din această echipă sunt jucători foarte interesanți, serioși. Clubul se va baza pe ei în continuare. Cred că și noul antrenor. Sunt jucători care promit, jucători de viitor. Pe lângă cei mai cu experiență sunt și jucători mai tineri, care sunt convins că vor crește dacă vor avea atenția cuvenită”, a mai spus interimarul Slatinei.
3 duble are Cătălin Doman în acest sezon de Liga 2, în 3-0 cu Ceahlăul, 5-0 cu AFC Câmpulung Muscel și 8-1 cu CS Mioveni. A mai marcat câte o dată în meciurile cu FC Voluntari (1-1), Viitorul Pandurii (3-1, scorul a fost anulat, dar nu și statistica) și Steaua (1-1). Dintre cele 9 reușite, două sunt din penalty-uri, una împotriva Ceahlăului și cealaltă împotriva Stelei.
Cristian Stănculeţu a mai condus echipa din Slatina, ca antrenor principal, între martie și septembrie 2021, când, sub conducerea lui, echipa retrograda din Liga 2 și rămânea și în Liga 3 până era numit Ovidiu Burcă, cel sub conducerea căruia reușea promovarea înapoi în Liga 2, iar imediat după aceea era readus la club Daniel Oprescu.
Stănculețu preluase atunci echipa după demisia lui Dinu Todoran, care îl urmase pe bancă pe Mihai Ianovschi.
Acesta și-a încheiat noua misiune de la prima echipă a clubului din Slatina în mai puțin de o săptămână. A făcut inclusiv o glumă pe această temă.
”Eu rămân în continuare în cadrul clubului, pregătesc echipa Under 19 a clubului, ajut cu tot ce pot, când sunt solicitat, dar eu și colegii mei rămânem în cadrul Centrului. Eu am debutat cu o victorie și am încheiat cu o victorie”, a mai spus Stănculețu la Metropola TV.
Cu această victorie, a 5-a în acest sezon în cele 14 meciuri contorizate în 15 etape, CSM Slatina se află, momentan, pe locul 12, cu 19 puncte acumulate. Până la finalul rundei poate fi depășită de FCU Craiova, care are 17 puncte și urmează să joace duminică, în deplasare la Concordia Chiajna.
De luni, noul antrenor al echipei, Claudiu Niculescu, își va începe treaba la Slatina.
În etapa următoare, a 16-a a sezonului regular, CSM Slatina are meci acasă, ultimul în 2024, cu Corvinul Hunedoara (locul 6, cu 24 de puncte). Partida e programată sâmbătă, de la ora 11:00.
Ulterior, în ultimul joc din acest an, CSM Slatina va evolua în deplasare la Clinceni, cu Metaloglobus (locul 2, 29 puncte).
Foto: News Flux și Sportul Argeșean