Corvinul și-a câștigat și ultima restanță dintre cele trei avute în primele trei etape ale noului sezon de Liga 2, 2-0 cu CS Afumați, după 1-0 cu CSC Șelimbăr și 2-1 la Unirea Ungheni, și a pus stop seriei de patru partide la rând în care nu reușise să obțină victoria.
Florin Maxim a vorbit, după jocul cu ilfovenii, despre depășirea momentului mai puțin bun al jucătorilor săi, cât și despre unii dintre jucătorii care l-au impresionat în această restanță din etapa 3.
În afară de faza din secunda 9, când Preda nu a profitat de gafa lui Manolache, trimițând doar un șut pe direcția portarului, din postura de unu’ la unu’, Corvinul nu a avut probleme în a se impune în jocul cu CS Afumați. A înscris prin Mehdi Lehaire (31) și Darius Grigore (86) și a obținut un succes cu 2-0. Pe final, diferența de pe tabelă putea fi cel puțin redusă, însă portarul Lefter a avut din nou intervenții salvatoare, acum în fața lui Dumitrache (90+1), Ionică (90+1) și Petculescu (90+3).
”Acea ezitare de la începutul meciului, a lui Manolache, putea să ne coste, după care am pus stăpânire până la 2-0, când, în ultimele cinci minute, cred că am avut cinci lovituri de colț și cumva ne-a luat pe toți valul. Îmi doream mai mulți jucători care să-și treacă numele pe tabelă. Ne puteau costa acele contraatacuri, dar a trebuit să îl vedem și pe Fane la treabă. A stopat acele acțiuni. Eu zic că nu se pune la îndoială învingătoarea de azi. Am avut un joc consistent, ca și până acum. Băieții se pregătesc bine, doar că în fotbal și în sport diferența o face momentul în care câștigi. Nu contează cum o faci. De multe ori, pentru lume e importantă victoria, și așa este până la urmă”, a spus Florin Maxim după meci.
După trei eșecuri și o remiză în ultimele patru etape, în care nu reușise nici măcar să înscrie, serie nemaiîntâlnită la Corvinul de când a promovat în Liga 2, în vara anului trecut, echipa hunedoreană a reușit contra Afumațiului să iasă din acest moment, fiindcă Florin Maxim nu numește această perioadă drept o criză traversată de jucătorii săi.
A motivat din nou că în această perioadă i-au lipsit mai mulți jucători, din diverse motive, dar i-a și lăudat pe Lucas Câmpan sau Chukwu Ibuchi
”Eu zic că am depășit acel moment, pentru că nu pot să o numesc criză, am reușit să marcăm două goluri, n-am primit și mă bucur și pentru Darius că a marcat. Lucas s-a prezentat foarte-foarte bine, a jucat bine cu spatele la poartă, contra unor fundași agresivi, atât Cană, cât și Duțu. Cei doi sunt copii de 2007, să nu uităm aspectele acestea, iar noi ne-am asumat pregătirea anului viitor. Acum ne-au și lipsit, pe parcursul acesta mai puțin bun al nostru, căpitanul, Bradu, l-am așteptat pe Kristijan (n.r. – Ackovski) și s-a accidentat după două reprize, pe Predrag (n.r. – Vladic, nelegitimat) trebuie să îl facem și pe el, îl așteptăm. Adică au fost mai mulți factori care au dus să fie echipa noastră în acea situație, dar, chiar și așa, jucătorii cu care am disputat acele meciuri… eu zic că ne-a lipsit golul. (…)
Una peste alta, sunt mulțumit de cum s-au prezentat jucătorii. Și Chukwu a intrat foarte bine, am tot avut discuții individuale și cu el și cu King. Sunt niște copii, până la urma urmei. Sunt o investiție pentru noi, nu au salarii care să depășească bugetul nostru, au venit pe niște salarii mici pentru Liga 2, chiar și pentru Liga 3. Au venit aici să se acomodeze și iată că am fost nevoiți să îi introducem în teren. Ei muncesc, trebuie să se adapteze și la cerințele mele, la toată cultura noastră, pentru că sunt veniți din altă lume, putem să spune. Chukwu chiar mi-a plăcut, pentru că e un jucător puternic, are 90 de kilograme și nu i le văd în duel cu adversarii. Astăzi chiar s-a bătut și mi-a arătat că poate trage un semnal de alarmă”, a vorbit Florin Maxim.
Corvinul, în victoria cu CS Afumați: Lefter – I. Pop, Lică (M. Lupu 57′), Ant. Manolache, Velisar – Cărăruș, Lehaire (Bradu 80′) – Neacșa (cpt.), Hergheligiu (Chukwu 73′), Nic. Pîrvulescu – Câmpan (Dar. Grigore 73′). Rezerve neutilizate: Blaga, Mutuligă – Otega, Predică, Gîrbiță.
Și Alexandru Neacșa și-a simțit de această dată prezența pe teren, cum nu a făcut-o de exemplu, la jocul din Ghencea (0-3 cu Steaua), când a început tot ca titular, după perioada mai lungă în care a fost accidentat. Acum a ridicat mingea pentru golul lui Lehaire, iar la reușita lui Grigore a centrat din corner.
”Mehdi a făcut un efort considerabil, a apărut între fundașul lateral și cel central, ceea ce i-am cerut. Și în prima repriză, și în a doua a făcut niște lucruri bune. Neașca, la acea pasă, parcă a stat mingea în loc, i-a dat cu tot cu preluare. Are calitatea asta. Nu a fost ușor nici pentru Alex, pentru că mai bine de o lună a stat în afara terenului. Acum sperăm să-i refacem cât mai bine pe jucători, cât mai repede, pentru că sâmbătă avem un nou joc. Focșaniul nu a avut această intermediară și trebuie să fim atenți”, a spus antrenorul Corvinului, care a vorbit și despre starea lui Viorel Lică, ieșit de pe teren în minutul 57, acuzând amețeli, și transportat la spital: ”A făcut CT, să vedem rezultatul, dar eu zic că e o contuzie puternică. Și terenul e puțin tare și am înțeles că din căzătură a dat cu capul de gazon. Deci nu a dat în capul adversarului, să fie mai rău. Eu sper să-l avem și pe el la meciul următor și să trecem cu bine peste acest joc.”
După acest succes, Corvinul a acumulat 17 puncte și a urcat pe locul 10, egalând Metalul Buzău, care are un golaveraj mai bun, dar și un meci în plus disputat. Este la două puncte în spatele FC Voluntari, ultima clasată pe locurile calificabile în play-off, 6, dar tot 19 puncte au și Campionii FC Argeși și CS Afumați, situație pe locurile 7, respectiv 8.
În runda viitoare a Ligii 2, a 13-a, Corvinul joacă sâmbătă, de la ora 11:00, acasă cu CSM Focșani (locul 19, 10 puncte în 12 meciuri), o altă nou-promovată, ca CS Afumați.