CS Afumați și Ceahlăul Piatra Neamț au remizat fără gol, miercuri, în primul lor meci din grupele Cupei României.
La 11 zile după ce nemțenii s-au impus clar în campionat, cu 3-0, cele două echipe s-au întâlnit din nou, în prima etapă a Grupei A din Cupa României, la Afumați, și au încheiat cu scorul de 0-0, după un meci cenușiu, fără prea multe faze de poartă.
Față de meciul din campionat, din urmă cu două etape, câștigat de Ceahlăul cu 3-0, trupa nemțeană l-a avut în primul 11 doar pe fundașul stânga Abel Folha. În schimb, Marco Veronese a schimbat întreaga formulă de start față de meciul de sâmbătă, de la FC Voluntari (1-2).
De cealaltă parte, antrenorul Afumațiului, Vasile Neagu, a operat doar patru modificări în echipa de start față de duelul direct din campionat.
Prima repriză a fost echilibrată, cu un plus pentru Ceahlăul, care și-a creat ocaziile mai clare.
Prima fază notabilă a aparținut Ceahlăului, în minutul 17. Romario Moise a insistat la o minge controlată pe linia de fund de Păun, în partea stângă, experimentatul mijlocaș al nemțenilor i-a furat mingea fundașului dreapta advers și a trimis spre poarta goală, dintr-un unghi imposibil, dar balonul s-a dus paralel cu linia porții.
Cea mai mare ocazie a primei părți și a partidei a aparținut tot Ceahlăului, în minutul 29. Batantu a centrat în gura porții din banda stângă, portarul Chioveanu și stoperii ilfoveni au bâlbâit balonul în propriul careu, iar Copoț-Barb, uns căpitan de către Marco Veronese, venit din spate, a șutat plasat de la aproximativ 14 metri, puțin pe lângă stâlpul din dreapta.
Afumațiul a reacționat abia spre finalul primei părți prin două șuturi cadrate ale lui Beșleagă (38 și 41), de fiecare dată portarul Barna fiind la post.
Dacă în prima parte am mai consemnat câteva faze de poartă, repriza a doua a fost mult mai anostă, sub nivelul ligii a doua, fără șut pe spațiul porții.
Marco Veronese, italianul de pe banca Ceahlăului, a mutat rapid în ofensivă, în încercarea de a tranșa meciul în favoarea sa, dar fără succes. Golgheterii Patrick Petre și Carld Davordzie au intrat în teren încă din minutul 56, dar nu au venit cu plusul așteptat de pe bancă.
Cei doi au creat și singura fază mai periculoasă la poarta ilfovenilor, abia în minutul 83, când un contraatac inițiat de Davordzie pe stânga a fost finalizat cu un șut modest de Patrick Petre, peste poartă.
De cealaltă parte, Afumațiul nu a fost în stare să-și creeze nicio ocazie clară din fază fixă, deși a beneficiat de foarte multe cornere. Doar Ionică (84) i-a dat ceva emoții portarului Barna, când a ratat ținta cu un șut de la marginea careului.
Egal modest între CS Afumați și Ceahlăul, 0-0, în singurul duel dintre două echipe de ligă secundă în prima rundă a grupelor Cupei României, un meci în care Veronese și-a menajat titularii pentru campionat.
În următoarele două etape din Grupa A, CS Afumați și Ceahlăul vor juca pe teren propriu. Ilfovenii vor întâlni Rapid și Campionii FC Argeș, în timp ce nemțenii vor primi replica unor formații din prima ligă, CFR Cluj și FC Botoșani.
Până la runda a doua din Cupa României, programată în jurul datei de 4 decembrie, CS Afumați și Ceahlăul vor juca în campionat, iar în următoarea etapă, a 12-a, ambele au meci sâmbătă, 2 noiembrie, în deplasare. Elevii lui Vasile Neagu vor evolua pe terenul unei alte nou-promovate AFC Câmpulung Muscel, în timp ce pietrenii vor juca la Craiova, cu FCU 1948.
CS Afumați: Chioveanu – Al. Păun, Cană, Al. Duțu, Al. Nicola, Zaina (cpt.), Moussinga, Rob. Petculescu (M. Preda 75′), Beșleagă (D. Burlacu 60′), Al. Enache (Cip. Stanciu 60′), Val. Dumitrache (Al. Ionică 60′)
Rezerve neutilizate: Obretin – Ghineț, M. Stancu, Gheoroae, Shehait
Antrenor: Vasile Neagu
Ceahlăul: Al. Barna – Ilaș, Bracelli (Wiktorski 56′), Tud. Telcean, Abel Folha – Copoț-Barb (cpt.), Gyulai (Tud. Alistar 48′), Rodrigo Lima, R. Moise (Andr. Apostol 75′) – Batantu (P. Petre 56′), Rob. Ciobanu (Davordzie 56′)
Rezerve neutilizate: Brănescu – Chibsah, Rz. Neag, Asibey
Antrenor: Marco Veronese
Stadion: Comunal (Afumaţi – Ilfov). Arbitru: Gabriel Mihuleac (Iaşi). Asistenți: Florin Iftode (Târgu Bujor – Galaţi) și Mihăiță Adrian Noroc (Botoşani). Rezervă: Stănică Theodor Oancea (Bucureşti). Observator arbitri: Eduard Dumitrescu (Piteşti). Delegat joc: Ciprian Mihail Șerban (Bucureşti).
Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures