Despărțirea de Croitoru n-a produs șocul dorit: FCU Craiova a contorizat, pe terenul liderului, încă un eșec în Liga 2. Valentin David: ”Devine din ce în ce mai grea povara asta de a ne califica în play-off”

Marius ANGHEL 28 Oct. 2024, 14:11 Liga 2

Despărțirea de Marius Croitoru nu a produs șocul dorit la clubul lui Adrian Mititelu. Primul joc de după plecarea antrenorului principal numit în vară a adus un nou eșec în campionat pentru FCU Craiova, al treilea în 11 meciuri disputate, iar trupa olteană a ratat o nouă șansă de a se apropia de locurile calificabile în play-off.

FCU a cedat cu scorul de 0-2 la Miercurea Ciuc, duminică, în fața liderului Ligii 2, într-un meci în care a controlat jocul în partea sa secundă și a irosit câteva situații de a egala, având inclusiv o minge trimisă din doar 4 metri în transversală.

După jocul din etapa a 11-a, din partea echipei dorjene a vorbit antrenorul interimar Valentin David, care a spus că succesul harghitenilor a fost unul meritat.

FCU Craiova a suferit la Miercurea Ciuc al treilea eșec în acest sezon de Liga 2

Cu antrenor interimar pe banca tehnică în fața liderului și cu patru schimbări în primul 11 în comparație cu precedentul joc, 0-0 acasă cu FC Voluntari, FCU Craiova a fost dominată de FK Miercurea Ciuc în prima repriză, cel puțin la capitolul ocazii create. Harghitenii au reușit deschiderea scorului în minutul 29, prin Benjamin Babati, după ce tot maghiarul a irosit alte două situații bune de a marca, în minutele 17 și 27. Gazdele s-au concentrat apoi pe apărare și au făcut față cu brio, doar Vlad Pop (33) având până în pauză un șut spre poartă, respins cu capul din careul mic de Babati.

În partea secundă, după două modificări făcute la pauză de olteni, dominarea jocului a aparținut tot Craiovei, care a fost aproape să își reteze orice șansă la gafa lui Sandu. Mingea respinsă greșit de portar, direct la Szilagyi (64), aflat la 6-7 metri, nu a fost speculată. Abbey (68), Lumbu (69), Bounaas (73), care a trimis din întoarcere, din doar 4 metri, în transversală, și nici Padula (75) nu a fost inspirați în atac, iar în prelungiri nou-intratul Attila Csuros (90+1) a tranșat partida cu o finalizare din careu, după ce a fost servit ideal de Lumbu și i-a ridiculizat pe Dragu, Albu și Camara.

  • FCU Craiova, în meciul cu FK Miercurea Ciuc: C. Sandu – R. Negru, Kvakic (Andr. Dragu 46′), Lumbu, Padula (cpt.) – Bounaas (Răduț 86′), A. Camara – Abbey, Vl. Pop (Ndione 67′), T. Ciubotaru (Ct. Albu 46′) – Cl. Bălan (Meijer 60′). Rezerve neutilizate: Gurău – Vl. Achim, Lekiatas, Biosan.

Valentin David, după înfrângerea cu ciucanii: ”Nu a fost să fie astăzi”

După joc, antrenorul secund Valentin David, interimar în această perioadă, a remarcat greșeala jucătorilor săi de la primul gol, a spus că FCU a avut situații să reintre în meci, însă, în final, a considerat că FK Miercurea Ciuc a câștigat meritat, așa cum spusese și Robert Ilyeș, antrenorul harghitenilor.

”Am venit cu gânduri bune, să câștigăm meciul, să facem un meci bun, însă am făcut o greșeală acolo, de poziționare, la primul gol, și de acolo a trebuit să alergăm, să alergăm cel puțin să egalăm. Am avut și șanse să egalăm, însă nu a fost să fie astăzi. Ne pare extrem de rău, pentru că era un punct de pornire. Etapele trec, punctele se pierd și devine din ce în ce mai grea povara asta de a ne califica în play-off.

Într-adevăr, am întâlnit echipa de pe primul loc și e normal să fie un meci cu o încărcătură mai mare. Însă, una peste alta, FK Miercurea Ciuc a meritat victoria”, a spus David.

Ceahlăul, următorul adversar al oltenilor. Nemțenii joacă până atunci și în Cupa României

FCU Craiova are 14 puncte acumulate în 11 meciuri, precum nou-promovata Metalul Buzău și Corvinul. Aceasta din urmă are tot atâtea puncte, dar și două jocuri în minus! Craiova stă mai prost la golaveraj decât cele două, 8-11 față de 15-13 și 8-6, astfel că ocupă locul 13.

În etapa următoare, a 12-a, FCU Craiova evoluează acasă cu Ceahlăul (locul 6, 17 puncte), în data de 2 noiembrie, de la ora 12:00.

Până atunci, trupa din Piatra Neamț joacă și în etapa 1 din faza grupelor Cupei României, miercuri, de la ora 15:00, la CS Afumați (Liga 2). FCU Craiova a fost deja eliminată din Cupă.

Declarații Robert Ilyeș, Alexander Torvund și Valentin David după meciul FK Miercurea Ciuc – FCU Craiova 2-0:

Foto: Bogdan Balaș / Sport Pictures
Video: FK Miercurea Ciuc 

Marius ANGHEL 28 Oct. 2024, 14:11 Liga 2
Pe aceeași temă