Calificată din oficiu la EURO, pentru că România va organiza Campionatul European din 2025, tricolorii sub 19 ani au terminat cu o remiză turneul amical disputat acasă, contra Norvegiei U19, Germaniei U19 și Spaniei U19.
În perioada 6-15 octombrie, România U19, antrenată de Ion Marin, a susținut trei teste în cadrul turneului de pregătire, fiind bifate o înfrângere (0-2 cu Norvegia), o victorie (2-0 cu Germania U19) și o remiză (1-1 cu Spania U19).
Întâlnirea cu ibericii a avut loc marți, 15 octombrie, iar tricolorii sub 19 ani au fost conduși.
România U19 nu a început bine partida, iar reușita spaniolilor a venit chiar pe fondul unui autogol trecut în contul unui jucător din Liga 2, a lui Mario Bărăitaru (CSM Slatina), în minutul 6, după cum a transmis FRF.
Însă, tricolorii au revenit destul de repede pe tabelă, după numai 20 de minute, când la finalizare s-a aflat atacantul Ioan Vermeșan (Hellas Verona / Italia). Acesta a fost scorul pauzei, 1-1, dar nici în partea a doua nu s-a mai marcat, astfel că România U19 a terminat turneul amical cu câte un rezultat diferit, o victorie, o remiză și o înfrângere.
Trei jucători nu a ultilizat Ion Marin dintre cei convocați, toți din Liga 2 însă, portarii Rafael Munteanu (Steaua București) și Mate Simon (FK Miercurea Ciuc), și mijlocașul Alexandru Irimia (Metaloglobus București).
În rest, portarul Codruț Sandu (FCU Craiova), fundașii Alin Chinteș (Unirea Ungheni), David Irimia (Metaloglobus București), Mario Bărăitaru (CSM Slatina), mijlocașii David Păcuraru (Steaua București), David Matei (Steaua București) au fost pe teren în România U19 – Spania U19.
Foto: Răzvan Păsărică/ Sport Pictures