Calificați din oficiu la EURO, pentru că România va organiza Campionatul European din 2025, tricolorii sub 19 ani au pierdut a doua întâlnire amicală programată în această lună, 1-4 cu Portugalia U19, după ce în primul joc au câștigat cu 3-0 contra Cehiei U19.
Tricolorii lui Ion Marin au condus, dar au fost repede întorși, primind trei dintre goluri încă din prima repriză.
La fel ca selecționata sub 18 ani, România U19 tot întâlniri de verificare dispută în luna noiembrie, în cadrul unui stagiu de pregătire programat din data de 10 noiembrie până pe 19 noiembrie, în San Pedro del Pinatar (Spania). Tricolorii sub 19 ani au trecute în calendar trei teste, ele fiind programate în cadrul unui turneu amical, sub denumirea U19 Super Cup 2024.
Prima partidă de verificare a avut loc pe 14 noiembrie, când România U19 a întâlnit Cehia U19. Apoi, sâmbătă, 16 noiembrie, a întâlnit Portugalia U19, iar pe 19 noiembrie va juca împotriva Poloniei U19.
Așadar, întâlnirea cu Portugalia U19 a început bine pentru selecționata noastră, care a condus cu 1-0 din minutul 29, atunci când a finalizat cu gol Jason Kodor, fotbalist legitimat în Italia, la Lecce.
Numai un minut a durat avantajul, pentru că imediat a restabilit egalitatea Gustavo Varela. Până la pauză s-au mai marcat două goluri, ibericii punctând prin Antonio Silva, în minutul 44, și Vasco Moreira, în minutul 45+2.
Finalul de meci, la fel ca finalul primei reprize, a fost fructificat de adversari, care au stabilit scorul final în minutul 90, prin Joao Simoes.
Dintre jucătorii din Liga 2 convocați, doar portarul portarul Codruț Sandu (FCU Craiova) și fundașul Mario Bărăitaru (CSM Slatina) nu au jucat, fiind rezerve neutilizate.
În rest, portarul Mate Simon (FK Miercurea Ciuc), fundașii Alin Chinteș (Unirea Ungheni) și David Irimia (Metaloglobus), mijlocașii David Păcuraru (Steaua), David Matei (Steaua) și Remus Guțea (CS Mioveni) s-au aflat pe teren, fie că au intrat din primul minut, fie că au fost introduși pe parcurs.
Jucătorul din Liga 3 chemat sub tricolor, mijlocașul Răzvan Călugăr (CSM Unirea Alba Iulia), a evoluat și el, bifând 81 de minute.
Până în vara următoare România U19 nu va disputa meciuri oficiale. Tricolorii sunt calificați automat la EURO U19 2025, pentru că întrecerea finală va fi găzduită chiar de țara noastră.
În octombrie, România U19 a avut o acțiune cu trei amicale, înregistrând o victorie (2-0 cu Germania U19), o remiză (1-1 cu Spania U19) și o înfrângere (0-2 cu Norvegia U19).
Foto: FRF