Prima reacție a lui Sorin Colceag după ce a fost numit antrenor la CSM Focșani. Ce l-a determinat să accepte oferta penultimei clasate din Liga 2

Andrei PASCU 04 Oct. 2024, 16:08 Liga 2
Prima reacție a lui Sorin Colceag după ce a fost numit antrenor la CSM Focșani. Ce l-a determinat să accepte oferta penultimei clasate din Liga 2

Sorin Colceag a vorbit pentru prima dată despre venirea la CSM Focșani, echipă de care a fost prezentat zilele trecute și alături de care va debuta în etapa a 9-a din Liga 2, luni, contra FK Miercurea Ciuc.

Noul antrenor al nou-promovatei a ținut să evidențieze faptul că a venit la Focșani datorită faptului că fosta echipă din localitate a avut un cuvânt important de spus în formarea sa ca jucător, de la finalul anilor 80.

Sorin Colceag, încrezător că poate salva CSM Focșani de la retrogradare

Sorin Colgeac, în vârstă de 52 de ani, născut la Buzău, a venit cu multă încredere la CSM Focșani și crede că poate îndeplini obiectivul, salvarea de la retrogradare. A semnat până la finalul sezonului cu penultima clasată din Liga 2, dar în primă fază va încerca să lucreze la mentalul jucătorilor, să le redea încrederea că ar putea să bifeze obiectivul trasat.

Deși echipa se află într-o situație foarte dificilă, devansând doar Viitorul Pandurii, o formație măcinată de probleme și care are șanse să nu termine acest campionat, Sorin Colceag a decis să vină pentru că a simțit că trebuie să dea o mână de ajutor localității de la care a făcut, apoi, pasul în fotbalul mare.

Mă bucur că m-am întors acasă, că am posibilitatea să antrenez în orașul care m-a lansat în fotbal! E o experiență diferită față de tot ce s-a întâmplat până acum pentru mine. E un sentiment de mândrie și orgoliu, am crescut aici, am rădăcini fotbalistice. Omul care sunt azi, se datorează și a ceea ce am învățat aici.

Clar, ceea ce sunt la momentul acesta are legătură cu experiența de aici. Mi s-a dat acum oportunitatea să vin, să arăt și să dau tot ce am învățat, din toată experiența acumulată, să ajut cât pot ca echipa să aibă un viitor.

Cred că poziția mea e să aduc toată energia, să fac tot ce știu și tot ce pot, pentru ca echipa să rămână în Liga 2, ușor-ușor să aibă un viitor. Mai departe, urmează ca faptele să demonstreze ceea ce eu spun.

Dorința noastră e să avem rezultate, îmi doresc ca oamenii din oraș să se identifice cu echipa nu doar când sunt rezultate. Nu acesta e rolul suporterilor. Rolul suporterilor este să fie alături de o echipă și la bine, și la rău. Nu știu dacă e bine să avem spectatori de rezultate. Până la urmă, cred că noi, ca echipă, trebuie să arătăm un anumit nivel, care să ne dea o mândrie, că suntem vrânceni.

(N.r. – Despre situația echipei din Focșani) Situația echipei e dificilă, dar e nevoie de sprijin și de ajutor în astfel de momente. Nu trebuie să fim oportuniști, iar eu am venit să ajut. Aș fi venit dacă era masa întinsă, dar nu a fost așa. Eu trebuie să contribui, să aduc tot ce e bun și să pun pe masă.

(N.r. – Despre durata contractuală) Contractul e până în vară. Nu știu dacă a fost greu sau ușor să vin, dar am dorit să vin acasă. Trebuie să simți că faci parte dintr-un proiect. De-a lungul timpului, m-am intersectat cu oameni din Vrancea. Trebuie să facem o echipă bună, care să joace în Liga 2”, a mai spus Sorin Colceag în cadrul unei conferințe de presă.

Sorin Colceag, ”secund” la Dinamo până în vară

Sorin Colceag a venit la CSM Focșani după o experiență de doi ani la Dinamo, unde a fost ”secund” în mandatele lui Ovidiu Burcă și Zeljko Kopic. Anterior, a fost antrenor principal pentru câteva luni, septembrie 2021 – octombrie 2021, la Dinamo 2.

În cariera de antrenor, Colceag le-a mai pregătit pe SC Popești Leordeni, Zimbru Chișinău, România U17, România U16 sau Metaloglobus.

În cariera de jucător, el a evoluat, printre altele, pentru Dinamo, Universitatea Cluj, FC Național sau FC Argeș.

Conferința de presă susținută de Sorin Colceag:

Caputri foto și video: CSM Focșani

Andrei PASCU 04 Oct. 2024, 16:08 Liga 2
Pe aceeași temă