Minaur Baia Mare și-a numit în această săptămână un nou antrenor principal, după ce în ultimele trei etape echipa a fost condusă de un antrenor interimar, în urma despărțirii premature de Francisc Dican, numit în vară, înaintea noului sezon de Liga 3.
Marius Popescu (54 de ani), ultima dată antrenor la Viitorul Cluj, este alegerea clubului din Baia Mare, iar debutul său la liderul Seriei a 10-a a Ligii 3 va avea loc sâmbătă, în derby-ul de pe teren propriu cu CSM Olimpia Satu Mare, adversară cu același număr de puncte acumulate în primele cinci etape.
Francisc Dican s-a despărțit de Minaur după doar două meciuri disputate de echipă în acest sezon de Liga 3, după ce preluase trupa băimăreană la finalul lunii iulie. A preferat să fie antrenor secund în prima ligă, în stafful lui Emil Săndoi la Poli Iași.
Interimatul în această perioadă a fost asigurat de antrenorul secund Romulus Buia, iar după chiar prima înfrângere suferită de echipă în acest sezon, weekendul trecut, 2-3 la Sănătatea Cluj, clubul a decis numirea unui nou antrenor principal.
S-a ajuns la un acord cu Marius Popescu, iar anunțul numirii sale a avut loc marți, 1 octombrie 2024.
”𝗕𝗶𝗻𝗲 𝗮𝗶 𝘃𝗲𝗻𝗶𝘁, Marius Popescu.
Marius Popescu este noul antrenor al echipei noastre!
Tehnicianul în vârstă de 54 de ani, originar din Alba Iulia, a preluat banca tehnică a formației noastre.
Marius a jucat la echipe precum: Universitatea Cluj, CFR Cluj, Gloria Bistrita, UTA Arad, Olimpia Satu Mare, Aplulum Alba Iulia.
Din postura de antrenor a trecut pe la: Universitatea Cluj, FC Botosani, ASA Targu Mures, Viitorul Cluj.
Îi urăm bun venit si mult succes noului antrenor, Marius Popescu”, sună anunțul clubului din Baia Mare.
O legendă a clubului ”U” Cluj, Popescu a activat ultima dată la Viitorul Cluj, club care în 2020 spunea despre fostul mijlocș că este un ”etalon pentru academia noastră”, dar și că face parte dintr-un ”cerc select al antrenorilor cu facultatea la zi, personalitate plurivalentă, îndrăgostit de fotbal dar și mare iubitor de literatură, teatru și muzică.”
”Papi” are ca obiectiv promovarea în Liga 2 cu Minaur și preia echipa înaintea etapei a 6-a, în care întâlnește pe teren propriu, sâmbătă, de la ora 15:00, CSM Olimpia Satu Mare, una dintre rivalele pentru ocuparea primelor două locuri din clasament.
După cinci etape, Minaur Baia Mare, CSM Olimpia Satu Mare și SCM Zalău sunt în fruntea Seriei a 10-a a Ligii 3, toate cu câte 12 puncte acumulate și un parcurs asemănător, cu patru victorii și o înfrângere. Diferența este făcută în acest moment de golaveraj, 14-5, 12-3, respectiv 14-7.
Foto: Minaur Baia Mare