Steaua trece de FC Bihor, leagă două victorii în campionat și urcă pe locul 2. David Matei, decisiv pentru bucureșteni. La Oradea s-a scandat demisia

Marius ANGHEL 19 Sep. 2024, 19:02 Liga 2
Steaua trece de FC Bihor, leagă două victorii în campionat și urcă pe locul 2. David Matei, decisiv pentru bucureșteni. La Oradea s-a scandat demisia

Steaua s-a impus la limită în deplasarea de la Oradea, scor 1-0 cu nou-promovata FC Bihor, în meciul care a deschis etapa a 7-a a sezonului regular al Ligii 2, ediția 2024-2025.

Unicul gol al partidei desfășurată pe stadionul ”Iuliu Bodola” a fost marcat în minutul 21 de către tânărul David Matei, după o acțiune în care defensiva bihoreană a fost făcută șah-mat de Chipirliu și Nacho Heras.

  • Runda continuă cu jocuri stabilite pentru vineri, sâmbătă, luni și marți.

Matei a înscris, Filip a lovit bara. Chipirliu și Vîrtej au ratat trei mari ocazii pentru Steaua în prima repriză

Steaua putea înscrie încă din primul minut, însă Chipirliu a fost șocat și el de faptul că a rămas singur cu portarul și a trimis din careu puțin peste transversală. Același Chipirliu (12) a cerut un penalty la o cădere teatrală, nu l-a păcălit pe arbitrul Gaitin, iar, mai apoi, Moga a avut primul șut pe spațiul porții lui Munteanu, care a reținut simplu.

Faza golului s-a consumat în minutul 21, atunci când Chipirliu a pasat pe culoar, Nacho Heras a scăpat în stânga, în careu, a centrat prin fața portarului, iar David Matei, mai rapid decât Farcaș și Ban, a marcat din plonjon din 3 metri.

O situația bună de gol, cea mai mare a meciului pentru echipa din Oradea, a venit în minutul 24, când șutul lui Filip din fața careului a lovit bara din dreapta.

Steaua nu a avut probleme în a ține de minge și a bloca jocul advers, iar Chipirliu a irosit cu ușurință o altă situație de gol în minutul 42, la o centrare din dreapta a lui Vîrtej. Atacantul Stelei a dat pe lângă minge în 5 metri. În prelungiri a fost rândul lui Vîrtej să aibă o poziție excelentă de a înscrie, din circa 10 metri lateral dreapta, dar a trimis peste poartă.

Drăghici a trimis și el în bară. Steaua, mai periculoasă și în partea secundă a meciului

În partea secundă, Stahl (49) și Chipirliu (53) au testat portarii cu șuturile lor, iar Drăghici (72) a fost aproape de gol cu o minge din 12 metri, însă Accinelli a deviat în bară.

Bihorul a fost incapabilă să-și creeze ocazii de gol, chiar dacă și-a terminat schimbările din minutul 74. În schimb, Steaua a mai trimis o dată pe poartă prin Chipirliu (80), din lovitură liberă din fața careului, iar o altă fază interesantă s-a petrecut în minutul 84, când Curescu s-a ținut reciproc cu Drăghici în careul stelist și apoi s-a izbit de portar, dar arbitrul Gaitin a judecat corect și a lăsat jocul să continue.

Minutele din final l-au găsit inclusiv pe portarul Accinelli în atac, dar coechipierii săi au fost incapabili să trimisă o mingea prin care să creeze pericol.

Steaua, la 8 puncte peste FC Bihor

Steaua s-a impus cu 1-0 și a legat pentru prima dată în acest sezon două victorii și a urcat, pentru moment, cel puțin până sâmbătă, pe locul 2 în clasamentul Ligii 2, cu 15 puncte, la trei puncte în spatele liderului FK Miercurea Ciuc, pe care îl va întâlni runda viitoare, în Ghencea.

FC Bihor, la al treilea eșec la rând în campionat, rămâne cu 7 puncte și acum este pe locul 15, însă va pica mai jos de atât până la finalul rundei. Etapa viitoare joacă în deplasare la CSM Focșani, o altă nou-promovată, care și-a schimbat antrenorul în această săptămână.

CLASAMENT Liga 2 și al golgheterilor

COMENTARIUL LIVE:

FC BIHOR ORADEA – STEAUA BUCUREȘTI 0-1

David Matei 21′

FC Bihor: Accinelli – C. Jurj, Giafer, Ric. Farcaș, Ban (Seb. Cucu 46′) – I. Filip (cpt.) – Stahl (Curescu 74′), Andr. Moga (Almanza 46′), Adl. Nica (Oșvat 59′), Gîdea – Sg. Jurj (A. Chirițoiu 61′)
Rezerve neutilizate: I. Rus – Andr. Gal, Gunie, Tincău
Director tehnic: Gustavo Aragolaza

Steaua: Raf. Munteanu – Beța, Vîrtej, Ad. Ilie – St. Drăghici (cpt.), Rober Sierra, Răsdan – Dani Iglesias (Kereki 89′), Dav. Matei (A. Raicu 85′) – Chipirliu, Nacho Heras (Ad. Popa 63′)
Rezerve neutilizate: Frănculescu – Dav. Păcuraru, Roman, Ad. Pop, Maeschi, Dane
Antrenor: Daniel Oprița

Stadion: ”Iuliu Bodola” (Oradea – Bihor). Arbitru: Claudiu Gaitin (Timişoara). Asistenți: Biro Tamas Kopriva și Zsolt Kopriva (ambii din Carei – Satu Mare). Rezervă: Tudor Florin Jurca (Arad). Observator arbitri: Dan Jiga (Bistriţa). Delegat joc: Cristian Petropulos (Alba Iulia).

Min 90+6 Final de joc la Oradea, unde Steaua se impune cu scorul de 1-0 în fața nou-promovatei FC Bihor. Echipa bucureșteană leagă pentru prima dată în acest sezon două victorii și urcă, pentru moment, cel puțin până sâmbătă, pe locul 2 în clasamentul Ligii 2, cu 15 puncte, la trei puncte în spatele liderului FK Miercurea Ciuc, pe care îl va întâlni runda viitoare, în Ghencea. FC Bihor, la al treilea eșec la rând în campionat, rămâne cu 7 puncte și acum este pe locul 15, însă va pica mai jos de atât până la finalul rundei. Etapa viitoare joacă în deplasare la CSM Focșani, o altă nou-promovată, care și-a schimbat antrenorul în această săptămână.
Min 90+6 Accinelli rămâne în atac, acum în careul Stelei, însă coechipierii săi nu sunt capabili să centreze mai aproape de poartă, iar în cele din urmă balonul este trimis haotic, direct în afara terenului, iar arbitrul pune punct jocului, spre dezamăgirea goalkeeperului gazdelor și a celorlalți colegi ai săi
Min 90+5 Steaua nu profită de faptul că Accidelii a urcat în atac, iar Chipirliu îl faultează pe Filip la un duel aerian
Min 90+4 ||| Rafael Munteanu primește cartonașul galben pentru că întârzie repunerea balonului în joc
Min 90+3 Mingea este respinsă slab, la Chirițoiu, care trage defectuos din 14 metri central, cu pământul, pe lângă poartă, în dreapta
Min 90 + Meciul e prelungit cu cinci minute. Bihorul pune presiune de câteva minute și tensiunea este ridicată. Publicul are încercări timide de a-și încuraja favoriții. Zici că sunt la teatru. Probabil la final vor cere din nou demisia lui Aragolaza
Min 89 Ultima schimbare la Steaua, abia a treia, una defensivă. Iese mijlocașul creativ Daniel Iglesias și intră fundașul central Mihai Kereki
Min 85 La Steaua, iese David Matei și intră Alin Raicu
Min 84 Minge trimisă în față, pe atacul Bihorului, Drăghici și Curescu urmăresc, ambii se țin, atacantul gazdelor chiar are jumătate de pas în față, dar continuă să își folosească brațul stâng pentru a-și ține adversarul în spate, stelistul pică, iar Curescu vrea să reia dintr-o poziție incomodă, din săritură. Dă pe lângă minge și cade peste portar, ieșit la întâmpinare. Arbitrul lasă bine jocul să continue, iar spectatorii sunt nemulțumiți, fiindcă vor penalty. Gaitin a decis bine faza
La acest scor, 1-0 pentru Steaua, echipa bucureșteană leagă pentru prima dată în acest sezon două victorii și urcă, pentru moment, cel puțin până sâmbătă, pe locul 2 în clasamentul Ligii 2, cu 15 puncte, la trei puncte în spatele liderului FK Miercurea Ciuc. FC Bihor, la al treilea eșec la rând în campionat, rămâne cu 7 puncte și acum este pe locul 15, însă va pica mai jos de atât până la finalul rundei.
David Matei (18 ani) este la prima reușită a sa în acest sezon de Liga 2, în șase meciuri disputate, doar două ca titular. În precedentele două sezoane a avut câte un gol, în șapte, respectiv 17 meciuri jucate pentru Steaua.
Min 80 Chipirliu bate bine lovitura liberă de la 18 metri ușor lateral stânga, cu dreptul, trimite peste zid, însă pe direcția lui Accinelli, la colțul scurt, iar goalkeeperul boxează de sub transversală în corner. Cornerul nu aduce niciun pericol la poarta Bihorului
Min 78 ||| Ricardo Farcaș îi pune piedică lui Adrian Popa și primește cartonașul galben. Stephan Drăghici are ceva de discutat cu arbitrul și primește și el cartonașul galben
Min 77 Beța intră prin alunecare asupra lui Almanza și îl faultează evident, arbitrul lasă jocul să continue, publicul reacționează, iar apoi oprește meciul pentru offside. Beța scapă fără cartonaș galben
Min 74 Ultima schimbare la FC Bihor. Iese Albert Stahl și intră Robert Curescu. Inexplicabil cum un jucător de 25 de ani, câți are Stahl, cu ultimele cinci sezoane petrecute în prima ligă, nu reușește să se impună la o echipă din Liga 2 și să fie integralist. A fost înlocuit în toate cele șapte jocuri în care a evoluat
Min 72 Drăghici urmărește mingea în careul Bihorului, trage cu latul drept din 12 metri central, spre dreapta, Accinelli deviază și balonul lovește bara și revine în jos
Min 63 La Steaua, intră Adrian Popa și iese Nacho Heras
Min 61 Încă o schimbare la FC Bihor, inexplicabilă, ținând cont de diferența de minute față de precedenta mutare. Iese Sergiu Jurj și intră Andreas Chirițoiu
Min 59 O nouă schimbare la FC Bihor. Intră Darius Oșvat, prima dată când prinde lotul și este utilizat în Liga 2, și iese Adelin Nica
Min 53 Chipirliu prinde un șut bun de la 22 de metri central, balonul se ducea sub transversală, însă Accinelli a respins peste, în corner
Min 49 Stahl are o incursiune frumoasă în strânga, în careu, șutează la colțul scurt, iar Munteanu reține în doi timpi, după ce inițial a respins în față
Min 48 ||| Deniz Giafer primește cartonașul galben pentru o tragere a lui Chipirliu
Min 46 S-a reluat jocul
Min 46 Dublă schimbare la pauză la FC Bihor. Ies Andrei Moga și Ionuț Ban și intră Ober Almanza și Sebastian Cucu
Min 45+3 Pauză la Oradea, unde Steaua conduce cu 1-0 în meciul cu FC Bihor. După ultimul fluier, din tribune s-a auzit strigându-se demisia, probabil antrenorului Aragolaza
Min 45+3 Minge trimisă din dreapta în careul Bihorului, un jucător al gazdelor luftează în încercarea de a degaja, Matei e surprins și el și balonul trece pe lângă el, Vîrtej este atent și urmărește, trage din prima, puternic, cu dreptul, din 10 metri ușor lateral dreapta, dar trimite de puțin peste transversală. O nouă mare ocazie irosită cu ușurință de Steaua, dar intră la vestiar cu avantaj pe tabelă
Min 45 + Prima repriză este prelungită cu două minute. Steaua nu are probleme să-și păstreze avantajul minim luat pe tabelă din minutul 21
Min 42 Vîrtej centrează din drepta spre bara a doua, mingea trece prin spatele lui Călin Jurj, iar Chipirliu dă pe lângă balon în 5 metri, irosind șansa unui nou gol pentru echipa sa
Min 27 Moga trage cu stângul din 19 metri central, pe lângă poartă, în stânga
Min 24 Minge așezată înapoi pentru Filip, acesta trage din dreptul din 18 metri central, balonul lovește bara din dreapta, jos, și revine în joc
Min 23 ||| Nacho Heras primește cartonașul galben după un fault în jumătatea adversă
Min 21 0-1 Acțiune de atac excelentă a Stelei, cu defensiva Bihorului făcută șah-mat. Chipirliu pasează din poziție centrală pe culoar, ușor spre stânga, pentru Nacho Heras, acesta pătrunde în careu și centrează pe jos la bara a doua, prin fața lui Accinelli, iar David Matei e mai rapid decât Farcaș și Ban și împinge mingea în plasă din 3 metri, din alunecare
Min 19 Moga șutează pe poartă după o acțiune personală pe centru, însă mingea e pe direcția lui Munteanu, care reține simplu
Min 12 Pasă în colțul careului mic pentru Chipirliu, aceste este al doilea la minge, după Călin Jurj, care respinge în corner. Chipirliu plonjează și crede că-l păcălește pe arbitru, însă Gaitin acordă corner
Min 9 Dani Iglesias avansează pe centru, pasează prea târziu pentru Nacho Heras, în fața careului, acesta rămâne singur cu portarul și șutează spre stânga, iar Accinelli deviază pe lângă bară. De la margine se arată offside, poziție evidentă în care a fost atacantul Stelei. Până acum au fost mai multe faze pe contre, cu un plus pentru Steaua, dar fără finalizare
Min 1 Rober Sierra surprinde defensiva Bihorului cu o reluare cu capul peste ea, Chipirliu pleacă din poziție excelentă, preia și este singur cu portarul, însă de la punctul cu var trage cu dreptul puțin peste transversală. Chipirliu privește spre asistent, însă acesta lasă fanionul jos, fiindcă poziția atacantul era corectă. Steliștii își pun mâine în cap, dându-și seama de ocazia de gol irosită
Min 1 A început partida de la Oradea, după un moment de reculegere în memoria lui Gheorghe Mulțescu

CLASAMENT Liga 2 și al golgheterilor


Marți s-a încheiat etapa 6, la Reșița, miercuri s-a jucat restanța din etapa 1, la Hunedoara, iar joi începe etapa a 7-a, la Oradea. Asta după ce s-a jucat și luni, la Mioveni, iar vineri și sâmbătă urmează alte noi meciuri din Liga 2. Se joacă la foc automat în anticamera fotbalului românesc, iar urmăritorii acestui campionat sunt atrași zi de zi cu meciuri din competiție.

Primul meci al rundei a 7-a are loc, așa cum spuneam, la Oradea, de la ora 17:00, pe stadionul ”Iuliu Bodola”, între nou-promovata FC Bihor și Steaua, aflat la al patrulea sezon în acest campionat. Ambele echipe îndrăgesc culorile roșu și albastru.

  • Runda continuă cu jocuri stabilite pentru vineri, sâmbătă, luni și marți.

FC Bihor a pierdut ultimele două meciuri din Liga 2 și vine după trei eșecuri

FC Bihor ocupă locul 12 în clasamentul Ligii 2, cu 7 puncte acumulate în primele șase etape, la fel ca alte patru echipe: Corvinul, CS Mioveni, Concordia și Ceahlăul, pe ultimele trei depășindu-le la golaveraj.

Trupa condusă de argentinianul Gustavo Aragolaza vine după două eșecuri consecutive suferite în campionat (2-3 cu ACSM Reșița și 0-1 la CSC Dumbrăvița), chiar trei, dacă punem și eșecul din Cupa României cu ACSM Reșița (1-3 la Oradea), tot o echipă din Liga 2. Per total, formația orădeană are o remiză, două victorii și două eșecuri în campionat, pe teren propriu înregistrând toate rezultatele posibile: 0-0 cu Viitorul Pandurii, 1-0 cu CFC Argeș și 2-3 cu ACSM Reșița.

Steaua, una din cele două echipe încă neînvinse în acest sezon de Liga 2

Steaua stă ceva mai bine în clasament, fiind pe locul 4, cu 12 puncte, la fel ca CS Afumați și Metaloglobus, ambele situate mai sus datorită golaverajului mai bun.

Echipa lui Daniel Oprița este una dintre cele două neînvinse în campionat până acum, alături de liderul FK Miercurea Ciuc.

Steaua are, totuși, rezultate alternante, până acum legând trei serii de jocuri în care a obținute remiză și apoi victorie, după cum urmează: 0-0 cu CFC Argeș, 1-0 la Metalul Buzău, 2-2 cu ACSM Reșița, 1-0 la CSC Dumbrăvița, 0-0 cu FCU Craiova și 1-0 cu CSM Focșani. Dacă s-ar respecta acest parcurs, bucureștenii au urma să obțină un egal astăzi, la Oradea.

Claudiu Gaitin arbitrează FC Bihor Oradea – Steaua Bucureşti

Partida de pe stadionul ”Iuliu Bodola” din Oradea este arbitrată de la centru de Claudiu Gaitin (Timişoara), iar de la cele două tușe de Biro Tamas Kopriva și Zsolt Kopriva (ambii din Carei – Satu Mare). Arbitru de rezervă este Tudor Florin Jurca (Arad).

Observator de arbitri este Dan Jiga (Bistriţa), iar delegat de joc este Cristian Petropulos (Alba Iulia).

Marius ANGHEL 19 Sep. 2024, 19:02 Liga 2
Pe aceeași temă