FK Miercurea Ciuc a trecut cu victorie și peste ”cel mai greu meci”! Robert Ilyeș, încântat de jucătorii săi: ”Echipa are inimă și voință.” Dar e dezamăgit de public

Marius ANGHEL 18 Sep. 2024, 14:57 Liga 2

FK Miercurea Ciuc a trecut cu brio și peste ”cel mai greu meci” de până acum avut în campionat, după cum a numit Robert Ilyeș partida din deplasare cu ACSM Reșița, contând pentru etapa a 6-a a Ligii 2. Echipa care a marcat prima a câștigat, într-adevăr, jocul, așa cum anticipa antrenorul harghitenilor, însă meciul nu a fost unul ”strâns”, fără multe ocazii de gol, așa cum poate se așteptau unii, în urma avancronici făcute de Ilyeș.

Cu 3-2 s-au impus ciucanii în Valea Domanului, după ce au condus de două ori, au fost egalați de fiecare dată, iar golul decisiv, venit în minutul 89, a fost, de fapt, un autogol al Reșiței.

Liderul Ligii 2 continuă să aibă punctaj maxim și după meciul din etapa a 6-a și să fie, de acum, una dintre cele două echipe neînvinse în acest sezon, alături de Steaua, față de care are, totuși, un avans important în clasament.

Robert Ilyeș, după victoria de la Reșița: ”Meciul a fost însă foarte strâns, ambele echipe nu au vrut să accepte un egal”

FK Miercurea Ciuc a câștigat derby-ul de clasament al etapei a 6-a, între clasate pe podium, i-a produs primul eșec în acest sezon echipei din Reșița, chiar pe teren propriu, și, mai mult, i-a determinat și prima înfrângere acasă antrenorului Flavius Stoican, de când conduce trupa bănățeană, din începutul sezonului trecut, rupând o serie de 15 rezultate pozitive.

Raul Palmeș (25′), Jozef Dolny (40′) și Elton da Silva (89′), cu un autogol, au înscris golurile echipei harghitene, iar Andrei Lascu (34′) și Moussa Samake (56′) au semnat reușitele Reșiței.

”Acest meci a fost dificil din toate punctele de vedere. Când am analizat această echipă, am văzut că este de departe cea mai bună dintre cele împotriva cărora am jucat. Și-au construit jocul pe posesia mingii, au dominat foarte mult în fiecare meci. Aceasta este o echipă care încearcă cu adevărat să joace fotbal. Totuși, le cunoșteam și punctele slabe, am încercat să jucăm pe ele. Mă bucur că ne-a ieșit azi. Meciul a fost însă foarte strâns, chiar și în ultimele minute ambele echipe au încercat să atace, nu au vrut să accepte un egal. Am ieșit mai bine, din fericire, dar pe baza situațiilor – chiar și Anderson a avut o ocazie uriașă de poartă înainte de autogolul victoriei și am avut alte șuturi bune, am meritat această victorie”, a spus Robert Ilyeș după joc, citat de site-ul oficial al echipei pe care o antrenează.

”Se pare că echipa are o încredere enormă în sine”

Ilyeș a vorbit și despre starea terenului de la Reșița, care a pus probleme, referindu-se la jocul echipei sale. A remarcat faptul că elevii său au luptat încontinuu și după ce au fost egalați în două rânduri.

”A fost o împrejurare grea că terenul era foarte moale, plouase mult în ultimele trei-patru zile, iar asta ne-a creat o problemă. Ne-a fost greu să ne adaptăm la acest teren, am încercat să alergăm în schimb în zonele adânci, evitând construcția cu pase mici, deoarece mingea a sărit mult, condițiile au cerut multe erori tehnice. Dar am făcut multe pentru a câștiga acest meci, se pare că echipa are o încredere enormă în sine, am primit un gol chiar și la 1-0 și 2-1, dar am putut să ne ridicăm din nou și până la urmă am putut să ne învingem adversarul. Asta înseamnă că echipa are inimă și voință, iar perseverența jucătorilor a adus astăzi trei puncte”, a declarat antrenorul harghitenilor.

FK Miercurea Ciuc, în victoria cu ACSM Reșița: S. Mate – Palmeș, Hegedus (Vereș 60′), Kelemen – Gal-Andrezly, Csuros, Bakoș (M. Kovacs 83′), Bloj – Babati (Torvund 46′), Dolny (B. Pinter 66′), Jebari (Anderson Ceara 60′). Rezerve neutilizate: Karacsony – Bodo, J. Nagy, Gheralia.

Ilyeș, dezamăgit de comportamentul unor dintre spectatori la adresa sa: ”Meritam mai mult respect

Fostul fotbalist al Forestei Fălticeni, Astra, Rapid, FC Brașov, FCM Târgu Mureș, FK Miercurea Ciuc sau Sepsi OSK II a plecat cu un gust amar de la Reșița, dezamăgit de modul în care a fost tratat de unii dintre spectatorii din tribuna aflată în spatele băncii tehnice.

”Publicul de aici, în spatele meu, a fost ocupat în principal cu mine. Din păcate, m-am murdărit, asta e, nu pot să fac nimic pentru a face față. Am încercat să nu aud, dar mă doare când ai făcut ceva pentru fotbalul românesc și vii într-un oraș ca acesta, din Banat, unde ai putea să meriți mai mult respect și e greu de acceptat ce am primit aici. Dar, din moment ce echipa a câștigat, am trecut peste și mergem mai departe”, a spus, dezamăgit, Ilyeș.

FK Miercurea Ciuc, lider cu punctaj maxim în Liga 2 după șase etape. Urmează meciul cu CSC Dumbrăvița

Așadar, FK Miercurea Ciuc a legat șase victorii în acest sezon de Liga 2, în tot atâtea etape, fiind singura echipă cu punctaj maxim încă din etapa 2. A marcat din nou cel puțin trei goluri, pentru a cincea oară, dar a fost și la al doilea joc, chiar consecutiv, în care a primit două goluri, cele mai multe într-un meci până acum.

Cu 18 puncte și golaveraj 19-7, cel mai bun, FK Miercurea Ciuc ocupă locul 1 în Liga 2, pentru a cincea etapă consecutivă, și s-a distanțat la șase puncte de următoarele clasate, acum CS Afumați, Metaloglobus și Steaua.

În acest moment, doar FK Miercurea Ciuc și Steaua mai sunt neînvinse în acest sezon de Liga 2.

În etapa a 7-a, echipa lui Robert Ilyeș joacă din nou în încheiere, tot marți, de la ora 18:30, pe teren propriu contra CSC Dumbrăvița, formație situată pe locul 9, cu 10 puncte.

Foto: Miruna Mihancea / ACSM Reșița

Marius ANGHEL 18 Sep. 2024, 14:57 Liga 2
Pe aceeași temă