ACSM Reșița a pierdut primul meci în acest sezon 2024-2025, atât campionat, cât și Cupa României, după șapte rezultate pozitive, și a făcut-o chiar pe teren propriu, în Valea Domanului.
Nu numai că a cedat în fața liderului FK Miercurea Ciuc, cu scorul de 2-3, și s-a distanțat la șapte puncte în spatele său, dar a pierdut după ce și-a dat un autogol în minutul 89, prin experimentatul Elton da Silva. A fost, totodată, primul eșec acasă sub conducerea lui Flavius Stoican, după 15 rezultate pozitive, dintre care 10 au fost victorii.
După meci, antrenorul Flavius Stoican a fost nemulțumit de ușurința cu care s-au primit golurile și a considerat că un punct ar fi fost mulțumitor, chiar dacă în ultima jumătate de oră a forțat cu doi atacanți pentru a obține victoria. Despre cum a condus Robert Avram meciul a spus că și-ar dori și el un astfel de arbitraj pentru Reșița la meciurile din deplasare.
FK Miercurea Ciuc a condus în două rânduri la Reșița, însă echipa lui Flavius Stoican a revenit de fiecare dată. În minutele de final, gazdele și-au dat autogol și astfel s-a scris istoria partidei care a pus punct etapei a 6-a a Ligii 2.
Andrei Lascu (34′) și Moussa Samake (56′) au semnat golurile Reșiței, în timp ce Raul Palmeș (25′), Jozef Dolny (40′) și Elton da Silva (89′), cu un autogol, au punctat pentru trupa din Miercurea Ciuc, liderul Ligii 2 din etapa a 2-a și singura echipă care continuă să aibă punctaj maxim, tot din etapa a doua.
”Am întâlnit astăzi a fost o echipă care a fost destul de pragmatică și pot spune și norocoasă. Au marcat trei goluri pe niște greșeli ale noastre copilărești. Adică mingi lungi în careu, faza fixă iarăși și apoi un autogol, când noi ne doream să luăm toate cele trei puncte. N-am reușit să marcăm golul trei, l-am primit noi și am pierdut un punct, pot spune, prin acel autogol.
Am văzut un joc cred că bun al nostru, dar lipsit de realizări. Am avut în față o echipă destul de bine pregătită fizic, dar, una pesta alta, este o înfrângere și trebuie să o digerăm cum trebuie. Nu vreau să fim atât de cruzi, ci trebuie să rămânem echilibrați, chiar dacă este prima înfrângere pe care am suferit-o de când am venit la această echipă, pe teren propriu, și mai ales printr-un autogol. Am primit un gol contrar cursului jocului. Eram echipa care aveam inițiativa și a venit acea fază fixă, 1-0. Apoi o fază frumoasă, gol Lascu, 1-1. Iarăși o minge aruncată în careu, 2-1. Revenim în a doua repriză, 2-2, ne dorim să câștigăm meciul, și vine acel autogol și așa s-a scris istoria partidei.
Important este să conștientizăm că mai avem mult de muncă. Chiar dacă întâlnit astfel de adversari, trebuie să fim mai atenți pe faza defensivă și trebuie să marcăm din situațiile pe care ni le creem. Noi facem un cadou, la 1-0, și apoi începem să contruim, să pasăm, să aducem mingea în fața porții, să dăm la poartă. Alergăm după un gol să-l marcăm și noi îl primim cu atâta ușurință. Asta este deranjant la momentul acesta, pentru mine, ca antrenor, dar la fel de adevărat e că trebuie scoase în față lucrurile pozitive. Am fost astăzi o echipă care nu ne-am mulțumit cu puțin, chiar dacă am pierdut. Capul sus cu toții și mergem în continuare. Mai sunt atât de multe etape și trebuie să fim destul de inteligenți și responsabili să nu clacăm”, a spus Stoican la conferința de presă de după joc.
Antrenorul trupei bănățene a recunoscut că absența lui Alin Dudea a cântărit mult în acest meci. În lipsa căpitanului, banderola a fost purtată de Florian Haită, unul dintre jucătorii nou-veniți în vară.
”Se pare că a contat destul de mult absența lui Alin Dudea. (…) Se pare că Dudea este un jucător care în momentele în care este întineric în joc, nu mai vezi lucruri sau jucătorii tăi, ca să-i pasezi, el aprinde lumina. Este un jucător care vede jocul atunci când are mingea în posesie, iar atunci când adversarul are mingea el anticipează bine jocul. Ne-a lipsit enorm de mult astăzi. Dar asta nu este o scuză că am pierdut astăzi”, a spus Stoican despre absența de pe teren a lui Dudea, fundaș sau mijlocaș central care joacă la Reșița de la începutul anului 2023, din Liga 3, dar a mai evoluat și în trecut la formația din Valea Domanului.
”Până la urmă, tu, ca jucător, e greu să iei decizia corectă atunci. Se întâmplă și la case mai mari, ceea ce s-a întâmplat cu Elton. Nu vreau să dau vina că nu a strigat portarul sau nu m-a auzit pe mine sau nu a dat el. Asta e, se întâmplă și vreau să-i spun să țină capul sus, dar trebuie să învățăm din astfel de situații”
Flavius Stoican, despre autogolul lui Elton da Silva
Antrenorul echipei bănățene a recunoscut că s-ar fi mulțumit și cu un punct împotriva liderului, pe teren propriu.
”Sunt momente în care trebuie gestionat jocul. Un punct, până la urmă, este important în economia clasamentului. Cu un punct astăzi noi eram pe locul 2. Altfel, suntem pe locul 7. Trebuie să învățăm din astfel de momente, ca să gestionăm anumite situații. Contra unei echipe care este deasupra noastră, atunci este normal, dacă ne uităm pe clasament sau pe aspectul jocului, ca un rezultat de egalitate să fie echitabil. Nu trebuie să ne pierdem capul. Dar, cu toate astea, noi am avut entuziasm, elan, publicul ne-a împins de la spate. Dar învățăm din toate astea”, a declarat Flavius Stoican.
Tot el a mai explicat și tactica din ultima jumătate de oră de joc, în care a introdus doi atacanți pe teren.
”Am încercat cu doi atacanți, fiindcă ne doream să câștigăm, dar am făcut lucrul ăsta mult mai devreme. Dar, indiferent, chiar și cu doi atacanți, poți să ai o defensivă cu o densitate foarte bună, dacă distanțele dintre compartimente sunt destul de mici, pe faza defensivă. Dar, gândul meu când am jucat cu doi atacanți a fost să câștigăm meciul. Am făcut lucrul acesta din minutul 60. Dar, cu cât trece timpul, vedem că nu reușim să marcăm gol, chiar dacă mai sunt momente în care… cred că Moussa a scăpat singur cu portarul și a fost acea situație… Nu știu dacă a fost fault, de pe bancă, de unde eram eu, nu pot să mă pronunț. Dacă arbitrul nu a dat, nu știu, nu vreau să comentez foarte mult arbitrajul, chiar dacă, în timpul jocului, ești mai agresiv în gesturi, pentru că toate ți se pare că ți se cuvin, dar poate nu este real ceea ce vezi tu de pe margine. Până la urmă, nu a fost ceva care să decidă concret împotriva și contra unei formații. Cred că a fost un arbitraj pe care aș vrea să-l am și eu în deplasare”, a spus Stoican.
ACSM Reșița, în eșecul cu FK Miercurea Ciuc: Goga – Rimovecz, Elton da Silva, Dolghi – Al. Negru (Doană 74′), Cioiu, Dam. Isac (Fărăgău 66′), Chera (Fota 74′) – Haită, Lascu (M. Angelov 66′), Burlacu (Samake 32′). Rezerve neutilizate: Dincă – Bocșan, Jerdea, Tucaliuc.
ACSM Reșița a început etapa 6 pe locul 3, la egalitate cu CSM Slatina, aflată pe locul 2, dar cu un golaveraj mai bun. Ambele aveau 11 puncte, cu patru mai puțin față de liderul FK Miercurea Ciuc.
La finalul rundei, după ce Slatina și Reșița și-au pierdut meciurile, acestea au coborât în clasament pe locurile 5, respectiv 7, cu 11 puncte, fiind egalate de FC Voluntari (locul 6) și FCU Craiova (locul 8). FK Miercurea Ciuc are acum 18 puncte, distanțându-se pe primul loc la șase puncte de CS Afumați, Metaloglobus și Steaua, clasatele pe pozițiile 2-4.
În etapa a 7-a au meci direct chiar CSM Slatina și ACSM Reșița, luni, de la ora 16:00, la Slatina.
”Important este ca mentală să nu clacăm. Am pierdut, până la un urmă, un punct. Era bun în clasament, dar nu e un capăt de țară!”, a mai spus, printre altele, Flavius Stoican.
Foto și video: ACSM Reșița