Corvinul Hunedoara a intrat într-o ședință de urgență după decizia Comitetului Executiv al FRF, care i-a respins cererea de cesionarea a activității și a locului în Liga 2 către noul club de drept public înființat, pentru a obține dreptul de promovare în SuperLigă.
Directorul sportiv Anton Heleșteanu a mărturisit că a discutat cu jucătorii la Drobeta Turnu Severin, acolo unde Corvinul se află acum pentru meciul cu Viitorul Pandurii Târgu Jiu, din Turul 3 al Cupei României.
Vestea de la FRF a picat cum nu se poate mai prost pentru jucătorii Corvinului, chiar în ziua în care echipa joacă în Cupa României după eliminarea din cupele europene.
Fotbaliștii lui Florin Maxim au aflat că nu pot promova în primul eșalon cu doar câteva ore înaintea meciului cu Viitorul Pandurii. Echipa care trece mai departe ajunge în Play-off-ul Cupei României, competiție câștigată în sezonul trecut chiar de Corvinul.
Printre cluburile care s-au opus dreptului de promovare al Corvinului este și FK Miercurea Ciuc, echipă cu victorii pe linie în primele trei etape ale noului sezon de Liga 2. Celelalte sunt FCU Craiova, FC Voluntari și Campionii FC Argeș, chiar FRF arătându-le cu degetul, pentru a se scuza de această situație explozivă în care a pus-o pe Corvinul.
”Am făcut o ședință aici, la Turnu Severin, unde suntem pentru meciul din Cupa României. Am informat jucătorii la hotel despre această decizie înainte de masa de prânz. Evident că fotbaliștii noștri sunt triști după ce au aflat că nu pot promova în SuperLigă, dar au înțeles situația. Nu ne despărțim de alți jucători, au semnat contracte cu clubul.
Pot să spun că această decizie ne încetinește procesul de dezvoltare cu un sezon, mai ales că Hunedoara a evoluat spectaculos în ultimii ani. Nu mă feresc de cuvinte, pentru că am consolidat un club istoric al fotbalului românesc. Dar nu depunem armele în niciun caz după această decizie”, a spus Anton Heleșteanu, pentru ProSport.
Corvinul se va concentra iar pe cucerirea Cupei României, competiție pe care a câștigat-o în acest an după un parcurs de excepție. În finala de la Sibiu, echipa lui Florin Maxim a trecut de SC Oțelul Galați, la loviturile de departajare.
”Ne rămâne să luptăm iar pentru câștigarea Cupei României și asta vom face în acest sezon. Ne obligă blazonul să facem asta, chiar dacă suntem în Liga 2”, a continuat conducătorul Corvinului.
”FRF ne-a ajutat cu tot ce a putut în ultima perioadă, ne-a consiliat pentru participarea în Europa”, a mai spus Anton Heleșteanu, pentru ProSport.
Rămâne de văzut dacă echipa Corvinul va juca legal în Cupa României, contra celor de la Viitorul Pandurii, în condițiile în care jucătorii au semnat rezilierea contractelor cu CS Corvinul și au semnat contracte cu ACS FC Corvinul, care nu a primit răspuns favorabil de la FRF. Activitatea CS Corvinul a fost cesionată deja către ACS FC Corvinul prin decizie luată de Consiliul Local Hunedoara și de către Tribunal.
Foto: Răzvan Păsărică (Sport Pictures) și Emil Sebastian Popescu (Corvinul Hunedoara)