Liderul Ligii 2, FK Miercurea Ciuc, are al doilea meci acasă din noul sezon, după ce în prima etapă a reușit să treacă de ACSM Ceahlăul Piatra Neamț, scor 3-1. Acum, elevii lui Robert Ilyeș vor primi vizita celor de la AFC Câmpulung Muscel, sâmbătă, de la ora 11:00, în runda a 3-a.
În etapa a 2-a, FK Miercurea Ciuc a trecut la scor de Viitorul Pandurii, în deplasare, scor 4-1.
Antrenorul Robert Ilyeș a lăudat formația din Câmpulung Muscel înaintea întâlnirii directe, făcând referire la prestațiile din ultima perioadă, când trupa lui Costin Lazăr a bifat trei rezultate pozitive la rând, două în Cupa României, unul în Liga 2. ”Principalul” ciucanilor speră ca succesul cu Viitorul Pandurii să fie dublat în Liga 2 acum, mai ales că în săptămâna premergătoarea jocului a încercat să strângă cât mai multe informații despre nou-promovată.
Altfel, printre plusurile remarcate de Robert Ilyeș la AFC Câmpulung Muscel s-a numărat și faptul că adversarii sunt pregătiți de Costin Lazăr, și el fost jucător la Rapid, pe care l-a lăudat că joacă un fotbal ofensiv, la fel ca el. Ilyeș are încredere că duelul va fi unul atractiv pentru suporteri.
Înaintea întâlnirii directe dintre FK Miercurea Ciuc și AFC Câmpulung Muscel, ambele au evoluat în Cupa României, în turul 3. Gazdele de sâmbătă au trecut de Kids Tâmpa Brașov cu 3-1, iar formația din Câmpulung Muscel a învins cu 2-0 Chindia Târgoviște.
”Am început bine campionatul, a venit și acest meci din Cupa României, în care au avut oportunitatea de a juca și cei cu mai puține minute. Mă bucur că au avut și ei ocazia să prindă minute. Totul a fost în ordine, obiectivul nostru era să ne calificăm mai departe. Am reușit și îi felicit pe băieți!
Însă, venind meciul următor atât de repede, nu prea avem timp să ne bucurăm. În doar două zile trebuie să transmit o sumedenie de informații echipei, așa că sper că vom fi proaspeți și la meciurile de acasă, băieții evoluând de obicei bine, există puține echipe care să reușească să ne pună probleme în apărare.
Acum, aceste trei succese venite ca urmare a unui joc bun, nu sunt doar simple victorii, ci îmi dau speranțe că vom face din nou un meci bun, pentru că pot spune că ne simțim bine aici, în fruntea clasamentului și doresc să rămânem aici.
Depinde de băieți, care, dacă vor da totul, atunci vom rămâne cu siguranță pe primul loc. Avem înregistrări video ale meciurilor jucate de ei, iar înainte de startul campionatului am jucat și un meci de pregătire cu ei. Le cunosc antrenorul și mă bucur că evoluăm împotriva unei echipe care chiar dorește să joace fotbal.
Au un antrenor cu un trecut important, cu carieră jos pălăria în spate, se vede și din filozofia imprimată echipei, că încearcă să joace fotbal. Îmi este pe plac! Am aceeași abordare, ne propunem să jucăm și noi, ceea ce va fi în beneficiul publicului și sper că spectatorii vor vedea fotbal de calitate din partea ambelor echipe”, a spus Robert Ilyeș la conferința de presă.
De partea cealaltă, în ceea ce privește parcursul echipei AFC Câmpulung Muscel din noul sezon, nou-promovată în Liga 2, a avut un debut nefericit în campionat, contra unei alte nou-promovate în divizia secundă în această vară, CSM Focșani. A cedat cu scorul de 0-2.
Apoi, în campionat a urmat duelul cu FC Bihor Oradea, pe care l-a câștigat cu scorul de 2-1. În privința duelului cu FK Miercurea Ciuc, Costin Lazăr a declarat:
”Va fi un meci greu pentru noi, în perioada următoare vom încerca să refacem jucătorii, după efortul din ultimele zile. Trebuie să fie proaspeți cât mai repede. Dar, e bine când ai un lot numeros, când intră jucătorii cu motivație. Atunci, lucrurile sunt bune.
Avem moral datorită rezultatelor. Când am câștigat cu Bihor, am arătat că putem să ne luptăm de la egal la egal cu oricine, dar trebuie să avem încredere”.
Foto și video: FK Miercurea Ciuc