După eșecul cu Steaua, Metaloglobus și-a refăcut moralul și a recăpătat încredere înainte de debutul în noul sezon de Liga 2 contra unui adversar modest.
Echipa antrenată de Ianis Zicu a învins cu scorul de 4-0 Progresul Spartac, adversară în ultimele două ediții ale eșalonului secund și retrogradată acum în Liga 3.
Meciul dintre Metaloglobus și Progresul Spartac s-a desfășurat sâmbătă dimineață, pe terenul 2 din cadrul Bazei Sportive Clinceni, localitate ilfoveană unde va continua să-și dispute jocurile de acasă trupa bucureșteană și în noua ediție a Ligii 2.
4-0 pentru echipa lui Ianis Zicu s-a terminat jocul, după ce la pauză a fost 3-0. Au înscris Georgian Honciu (15 – penalty), Yassine Zakir (34), Stefan Visic (45) și Lucian Cazan (74). După cum se poate observa, a marcat și Visic, una dintre achiziile din această vară, un atacant sârb fost ultima dată la CSC Șelimbăr.
Informații despre acest meci a oferit, așa cum a obișnuit, Progresul Spartac, care a scris următoarele după întâlnirea cu echipa în fața căreia în vara anului 2023 pierdea, la lovituri de departajare, barajul de menținere în Liga 2, dar rămânea în campionat și în noul sezon, în ciuda retrogradării sportive, profitând de faptul că FC Brașov nu a primit certificarea de la FRF.
”Eșec în amicalul cu Metaloglobus
Formația din Pantelimon nu a tras frâna de mână azi în fața jucătorilor bleu-albaștrii, în ultimul lor amical dinaintea startului Ligii a 2-a, clubul nostru cedând astăzi la finalul unui test util, desfășurat în cadrul Bazei Sportive din Clinceni.
Prima jumătate de oră nu a arătat diferența de eșalon dintre cele două echipe, ambele porți fiind amenințate la fel de mult, singurul gol venind de la 11 metri, înscris de către Georgian Honciu. După al doilea gol al adversarilor, din partea lui Yassine Zakir, aceștia au luat inițiativa până la finalul reprizei, când au avut parte de o a treia reușită, de data asta din partea lui Stefan Visic.
În repriza secundă, primul sfert de oră a venit de partea progresiștilor, aceștia având mai multe șanse care au trecut pe lângă poarta celor de la Metaloglobus. După ce am avut parte de schimbări din partea ambelor formații, „academia” bleu-albastră intrând pe teren cu unsprezece reprezentanți, jocul avea să se echilibreze, golul final venind din partea lui Lucian Cazan.
Tot înainte!”, a sunat comunicatul Progresului Spartac.
Andrei Erimia a început acest amical în formula: Mihai Ciontoș – Dănilă Parfeon, Adrian Neacșu, Vlad Calea, Sebastian Radu, Andrei Grigore, Răzvan Stîngă, Deian Geană, Bogdan Fîrțînescu, Nicolas Tong, Matei Andrei.
Rezerve au fost: David Dumitrescu – Roberto Guță, Darius Dumitrescu, Răzvan Iacob, Andrei Coșeru, Alexandru Bărbuț, Vlad Papa, David Micu, Cătălin Zamfir, Mircea Dinu, Tiberiu Mitode.
Ianis Zicu a început cu: George Gavrilaș – Gabriel Dumitru, Adrian Nicolae, Saeed Issah, Robert Neacșu, Alexandru Gheorghe, Serges Ekollo, Georgian Honciu, Adrian Sîrbu, Yassine Zakir, David Irimia.
Rezerve au fost Stefan Visic, Lucian Cazan, Andrei Sava și Răzvan Florea.
După cum se poate observa, dintre jucătorii utilizați în acest amical de Metaloglobus, noutățile sunt Gabriel Dumitru, Adrian Nicolae, Serges Ekollo, David Irimia, Stefan Visic și Răzvan Florea.
Bucureștenii vor debuta în noua ediție a Ligii 2 cu un meci pe teren propriu, la Clinceni, cu Chindia Târgoviște, sâmbătă, de la ora 11:00