Cu o zi înainte de debutul în noul sezon al primei ligi, Universitatea Cluj și-a anunțat trei noi achiziții. Două dintre ele sunt surprinzătoare.
Dacă împrumutul lui Vladislav Blănuță (22 de ani) de la retrogradata FCU Craiova nu pare ceva ieșit din comun, ținând cont că atacantul basarabean a ajuns să fie convocat și la naționala U21 a României și în ultimul an și jumătate a evoluat în prima ligă, în schimb, legitimarea fundașului Ștefan Andrei (22 de ani) și a atacantului Franck Tchassem (25 de ani – foto principal), care nici măcar nu se mai încadrează la regula ”under” și care vin din Liga 3, te face să ridici sprâncenele!
Primul fotbalist pe care ”U” Cluj l-a anunțat ca achiziție în ziua de vineri, 12 iulie 2024, a fost fundașul Ștefan Andrei, care vine de la modesta Sănătatea Cluj, din Liga 3, și pe care Ioan Ovidiu Sabău l-a testat în cantonamentul din Austria.
”FC Universitatea Cluj a semnat un contract cu Ștefan Andrei (22 de ani), jucător testat de către staff-ul tehnic în cantonamentul din Austria.
Fundașul, care poate juca atât în centrul apărării, cât și în banda dreaptă, a evoluat în ultimul sezon pentru formația din al treilea eșalon Sănătatea Cluj unde a strâns 28 de partide și a marcat un gol.
În cantonamentul din Austria, Ștefan Andrei a fost utilizat de către Ioan Ovidiu Sabău ca fundaș dreapta timp de o repriză în primul amical cu SV Ried (1-1), în a doua parte a jocului cu UVB Vöcklamarkt (5-0) și pe toată durata partidei cu DVTK (0-2). Împotriva celor de la SV Ried, noul nostru jucător a contribuit la golul echipei noastre, oferind pasa decisivă pentru Adel Bettaieb”, sună anunțul clubului de pe Cluj Arena.
Ștefan Andrei a primit o șansă pe care nu puțini o au, de a face pasul din Liga 3 direct în Liga 1, și la o vârstă care nu-i mai permite să fie jucător ”under”.
Mai apoi, ”U” Cluj a confirmat ceea ce FCU Craiova anunțase înainte. Faptul că atacantul Vladislav Blănuță a fost împrumutat de la clubul oltean retrogradat în această vară în Liga 2.
”FC Universitatea Cluj bifează o nouă mutare menită să întărească compartimentul ofensiv. Atacantul Vladislav Blănuță (22 de ani) va evolua pentru ”U” timp de un sezon, venind sub formă de împrumut de la FC U Craiova 1948.
Născut la Hîncești în Republica Moldova, Vladislav Blănuță a luat contact cu fotbalul în Cehia, trecând și prin academia celor de la Slavia Praga. A mai evoluat la nivel de juniori pentru Rapid București și Pescara.
La nivel juvenil a câștigat Supercupa Italiei la categoria Primavera 2 în sezonul 2020/2021 cu Pescara. A debutat la nivel de seniori pentru clubul italian în sezonul 2020/2021 într-un meci de Seria B. În total, a strâns șapte prezențe în tricoul celor de la Pescara.
În septembrie 2022, Vladislav Blănuță a luat primul contact cu fotbalul românesc, semnând cu FC U Craiova 1948. A fost unul dintre cei mai buni tineri jucători în ultimul sezon, marcând opt goluri pentru formația din Bănie în 31 de partide de campionat.
Deși a evoluat pentru naționalele de juniori ale Republicii Moldova, noul nostru jucător a fost naturalizat în luna octombrie a anului trecut. A jucat în două partide din calificările EURO U21 pentru România.
CV Vladislav Blănuță
Vineri seară, ”U” Cluj a anunțat mutarea-bombă. Franck Tchassem, un atacant camerunez de 25 de ani, care a jucat în ultimii cinci ani în Liga 3 din România, la Șomuz Fălticeni, Știința Miroslava, Viitorul Dăești și CSM Focșani, a semnat un contract cu ”U” Cluj, făcând, astfel, pasul în prima ligă, după ce africanul nu reușise în anii trecuți să convingă nici măcar o echipă din Liga 2 să-l legitimeze!
În sezonul recent încheiat, Franck Tchassem a evoluat pentru CSM Focșani, cu care abia a reușit promovarea în Liga 2, după patru rânduri de baraje susținute. Noroc că în această vară au promovat șase echipe în loc de cinci, altfel Focșaniul continua cel puțin încă un an în Liga 3.
”FC Universitatea Cluj a semnat un contract cu Franck Tchassem (25 de ani), unul dintre cei mai buni jucători ai sezonului precedent al ligii a III-a. Atacantul camerunez care poate evolua și în benzi a marcat 17 goluri în 27 de partide pentru CSM Focșani, alături de care a promovat în liga secundă.
Noul nostru jucător a ajuns pentru prima dată în România în 2019. Plecat de la Academia de Fotbal AS Metelots Douala din Camerun, acesta a semnat cu Șomuz Fălticeni, echipă din al treilea eșalon. A mai evoluat pentru Știința Miroslava, unde a marcat șase goluri, dar și la Viitorul Dăești, unde a reușit să înscrie de 10 ori.
În sezonul 2023/2024, Tchassem a jucat pentru CSM Focșani. A avut o contribuție importantă la promovarea echipei în liga secundă prin cele 17 goluri marcate pe parcursul campionatului”, sună prezentarea pe care ”U” Cluj i-o face lui Tchassem.
Foto: Foto: CSM Focșani și Universitatea Cluj