ACS Mediaș nu trece prin cele mai bune momente după ce sezonul trecut nu a reușit să obțină promovarea din Liga 3 în Liga 2. Nu o duce extraordinar din punctul de vedere financiar, iar mai nou a anunțat că, în cele din urmă, se departe și de antrenorul Mihai Ianc, venit în august anul trecut la Mediaș.
Clubul din Liga 3 a comunicat despărțirea de antrenor în cursul zilei de miercuri, 10 iulie.
Deși Liga 3 s-a terminat de ceva timp, tocmai acum a decis ACS Mediaș că anunțe încetarea raporturilor contractuale cu Mihai Ianc. Surprinzător sau nu, comunicatul oficial a venit după ce clubul a anunțat că sezonul următor de Liga 3, 2024/ 2025, va fi abordat cu un buget inferior celui din stagiunea trecută.
Din acest motiv, ACS Mediaș a transmis și că va dori doar salvarea de la retrogradare în campionatul următor, dar și că se va axa, cu precădere, pe jucători tineri, și de la academie.
”În urmă discuțiilor care au avut loc în ultima perioada cu mai mulți factori decizionali ai orașului nostru, ne vom continua activitatea în Liga a 3-a cu un buget redus considerabil față de cel din sezonul precedent. În sezonul recent încheiat am beneficiat de un buget sub media seriei în care am activat. Cu toate acestea am reușit rezultate foarte bune pentru o echipa nou promovată.
Principalele noastre obiective în noul sezon vor fi evitarea retrogradării și utilizarea unui număr important de jucători fără experiență la nivel de seniori.
Am pornit la acest drum cu mult elan și cu dorința de a face un lucru sănătos, profesionist, iar proiectul a luat viață în baza unor promisiuni clare.
Din păcate, doar Primăria Municipiului Mediaș și-a onorat cuvântul, finanțarea lor acoperind 80% din bugetul echipei.
După acești 2 ani pe care îi avem de la înființare, am reușit să clădim un centru de copii și juniori, unde performanță nu a întârziat să apară, cu mulți tineri selecționați la loturile naționale.
Avem un centru care însumează peste 400 de copii, care sunt înscriși în competiții județene și naționale.
Patru dintre grupele de juniori sunt campioane județene, unde avem jucători selecționați la loturile naționale.
Echipa de seniori care a venit după o promovare rapidă din liga a 4-a în liga a 3-a, a fost la un pas de barajul de promovare în Liga a 2-a, incheiand campionatul pe locul 3.
Având în vedere cele mai sus menționate, se pare că aceste performanțe nu sunt suficiente pentru a atrage finanțare din factori locali importanți”, a transmis ACS Mediaș.
Ionuț Buzean, președintele ACS Mediaș, fostul fundaș important al desființatei Gaz Metan Mediaș, a anunțat că este pregătit să renunțe la post în aceste condiții, el sperând în trecut că ar putea să vină oameni potenți financiar lângă echipă sau că anumite companii se vor asocia cu clubul din Mediaș.
Acest lucru nu s-a întâmplat, iar acum Buzean a vorbit despre posibilitatea de a lăsa postul liber și venirea unui alt om de fotbal în locul său, pe poziția de președinte.
”Echipa noastră, a Mediașului, are nevoie de susținere financiară!
Costurile de transport, echipamente, organizarea meciurilor, arbitrii, depășesc cu mult bugetul de care noi dispunem.
Cheltuielile de întreținere și chirie ale bazei pe care ne desfășurăm activitatea sunt foarte mari. La toate acestea se adaugă salariile jucătorilor, antrenorilor dar și a personalului auxiliar.
Avem atâtea exemple de orașe mai mici care nu se ridică la nivelul economic al Mediașului, dar unde totuși sponsorii prioritizează sportul. Dacă în anii precedenți oamenii importanți ai Mediașului au înțeles beneficiile, dezvoltarea și imaginea orașului prin sport, în momentul de față ne lovim încontinuu de refuzuri și promisiuni nerespectate.
Este inadmisibil ca singurul club din oraș care face performanță să nu își poată desfășura activitatea pe stadionul orașului și să nu poată să fie susținut la un nivel bun de Liga a 3-a.
Sunt singurul președinte al fotbalului mediesean care a fost ales în această funcție, nu am fost “pus”. Probabil acesta este principalul motiv pentru care nu dispunem de o finanțare solidă. Principalele mele obiective au fost îndeplinite, am oferit o continuitate sportivă tinerilor, iar la nivel de seniori am repus Mediașul pe harta fotbalistică a țării.
Nu țin de acest post, mă gândesc să renunț, chiar îmi doresc să vină o altă persoană care să fie capabilă să atragă mai mult interes din partea sponsorilor”, a transmis Buzean.
Apoi, după aceste două informații foarte importante pentru fotbalul din Mediaș, a venit anunțul conform căruia s-a produs despărțirea de antrenorul Mihai Ianc. De când a ajuns la Mediaș, Ianc a condus echipa în 27 de partide, a înregistrat 12 victorii, cinci egaluri și 10 înfrângeri.
ACS Mediaș a ratat, însă, calificarea în barajul de promovare din Seria 9 a Ligii 3, terminând play-off-ul pe locul 3, cu 41 de puncte, la nouă puncte de locul 2, Unirea Ungheni, și la 17 de locul 1, de Gloria Bistrița Năsăud.
”Mulțumim, Mihai Ianc!
După un sezon provocator petrecut împreună, a venit momentul să ne strângem mâinile și să-i mulțumim antrenorului Mihai Ianc pentru toate reușitele și momentele frumoase alături de echipa noastră. Îi urăm mult succes și îi mulțumim pentru munca depusă la echipa noastră!
Originar din Brad, Mihai Ianc a venit la începutul sezonului trecut, stând pe banca echipei noastre în 27 de meciuri oficiale, având un bilanț pozitiv de 12 victorii, 5 egaluri și 10 înfrângeri.
Mult succes, Mihai!”, a transmis ACS Mediaș.
Foto: ACS Mediaș