George Ogăraru, coordonatorul Academiei Steaua București, a spus de ce are o relație rece cu antrenorul principal al echipei de seniori a clubului de fotbal din Ghencea, Daniel Oprița.
Fostul fundaș a vorbit despre motivele pentru care s-a ajuns în această situație de a nu avea o colaborare cu fostul atacant.
Coordonatorul Academiei Steaua, George Ogăraru, a recunoscut că nu se înțelege cu Daniel Oprița din cauza faptul că antrenorul echipei de seniori a clubului nu vrea să promoveze atât de mulți tineri pe cât ți-ar dori el, deși Steaua joacă în Liga 2 fără să poată promova în prima ligă.
”Avem diferențe de opinie și viziuni diferite. Poate că pe undeva este și normal, el fiind antrenor la prima echipă, iar eu coordonatorul academiei. El orientându-se către obiectivul imediat, iar eu văzând în perspectivă lucrurile. Am și lucrat la un moment dat împreună, până când nu am mai colaborat la echipa mare.
În momentul de față, relația dintre Ogăraru și Oprița este una rece, adică nu avem intermediar prin care discutăm. Dacă ne vedem, ne salutăm. Pentru că eu țin atât de mult la viziunea pe termen lung, am argumentat de fiecare dată de ce este important să mizăm pe identitatea noastră și pe jucătorii pe care-i creștem în cadrul academiei”, a spus Ogăraru, conform iAMSport.
Fostul fundaș al naționalei este de părere că tinerii pot fi promovați, treptat, la echipa de seniori de către Daniel Oprița, fără ca rezultatele din Liga 2 să fie influențate, fiindcă oricum Steaua nu poate promova în prima ligă, astfel că obiectivul real este doar asigurarea menținerii în Liga 2.
Steaua va începe în primul weeekend din luna august al patrulea sezon de Liga 2. În primele două a jucat în play-off, iar în ultimul a evoluat în play-out. La prima participare în Liga 2 a terminat pe locul 4, poziție care îi asigura sportiv accederea în baraj de promovare, dar locul său a fost luat de următoarea clasată, de Concordia Chiajna. Ulterior a terminat pe locul 2, o poziție direct promovabilă, dar tot nu a urcat în SuperLigă, fiindcă nu și-a schimbat statutul de club de drept public.
În stagiunea precedentă a Ligii 2, formația antrenată de Daniel Oprița nu a mai prins play-off-ul, după ce a terminat sezonul regulat pe locul 8, la patru puncte sub FK Miercurea Ciuc, ultima echipă care a ajuns în grupa de promovare. În play-out, Steaua a terminat pe locul 1 în Grupa B, cu numărul de puncte acumulat sitându-se, la general, pe locul 7 din 20.
Daniel Oprița a semnat vara aceasta un nou contract cu Steaua, pe încă doi ani, astfel că dacă îl va duce la final, va ajunge să fi condus echipa nu mai puțin de șapte ani! În acest moment, Steaua este în cantonament la Cheile Grădiștei, iar clubul nu a comunicat lotul deplasat în acest stagiu de Oprița.
La reunirea din 17 iunie, în lot s-au aflat David Matei, Răzvan Florea, Alin Raicu, Ianis Pletea, Alexandru Iordan și Nicolas Bornescu, promovați de la Academia Stelei, noutățile fiind ultimii doi.