Adrian Mititelu a anunțat două transferuri la FCU Craiova, ambii fundași central, iar pe unul dintre ei l-a nominalizat în intervenția telefonică avută la ProSport LIVE.
Este vorba despre francezul Nestorly Lumbu, fost în ultimul an și jumătate la CSC Șelimbăr și CSM Alexandria, în Liga 2. Ulterior, după ce Liga2.ro a scris despre această mutare, clubul oltean l-a anunțat și el în mod oficial pe jucător.
Conducători ai CSC Șelimbăr și CSM Alexandria au vorbit pentru ProSport despre trecerea lui Lumbu la echipa craioveană.
Lumbu a ajuns în România în ianuarie 2023, la CSC Șelimbăr, iar în parte a doua a sezonului 2022-2023 de Liga 2 a prins 8 meciuri pentru echipa sibiană. În prima parte a sezonului 2023-2024 a evoluat în 10 din cele 15 meciuri din liga secundă sub comanda lui Claudiu Niculescu, primind două cartonașe roșii în acest interval, iar în iarnă a fost împrumutat pentru partea a doua a campionatului Ligii 2 la CSM Alexandria, unde a prins 8 din cele 10 partide și a înscris 1 gol.
Francezul în vârstă de 26 de ani era dorit înapoi la CSC Șelimbăr, acum, însă oferta primită de la FCU Craiova, un club cu care sibienii nu se pot compara în acest moment, nu l-a pus pe gânduri.
Contactat de ProSport pentru a vorbi despre Lumbu, directorul general al CSC Șelimbăr a trimis câteva înțepături față de fostul colaborator Claudiu Niculescu, antrenorul echipei până la finalul sezonului recent încheiat.
”Lumbu s-a dus la FCU? Incredibil! Luasem și eu legătura cu impresarul lui, dar nu am știut că Adrian Mititelu s-a mișcat mai repede.
Uitați că l-am pierdut din nou, după ce l-am pierdut prima dată și în iarna asta. Iar pentru lucrul ăsta ar trebui să-l sunați și să-l întrebați pe Claudiu Niculescu! Să vă spună el de ce a renunțat la Lumbu. Eu, unul, am ținut și țin foarte mult la acest fotbalist. Eu, personal, l-am adus din Franța și vă rog să mă credeți că Lumbu este unul dintre cei mai buni fundași centrali de picior stâng din Liga 2. Nu prea se găsesc fotbaliști de tipul lui. E puternic, are mobilitate și nu se pierde cu mingea la picior. E un fundaș central de picior stâng, iar slab nu are cum să fie dacă eu mi-am dorit să îl readuc la Șelimbăr. Dar vă repet: întrebați-l pe Niculescu de ce l-am pierdut! Eu îl consider fotbalist de prima noastră ligă, dar s-a întâmplat ceva între el și Claudiu Niculescu în cantonamentul din Antalya. M-am trezit cu un referat făcut de Niculescu împotriva lui Lumbu, în care eram anunțat că el nu se va mai baza pe Lumbu. El jucase la noi, nu era vreo rezervă ca să rupă banca.
În iarna trecută am aflat că tot FCU se interesase de el, cât și FC Argeș. Însă, am aflat acest lucru după ce se transferase la Alexandria. Dar vă spun sincer că, după ce Claudiu Niculescu a plecat de la noi, eu am vrut să îl aduc înapoi, dar uitați că a intrat pe fir domnul Mititelu și l-a suflat! Eu cred că ei îl urmăriseră și în amicalul ăla jucat între FCU și Alexandria de acum vreo două luni și jumătate, când era Trică la Alexandria”, a spus Cornel Stănilă.
Prin declarațiile pe care le face, în care inclusiv îl atacă pe Claudiu Niculescu fiindcă antrenorul nu și l-a mai dorit din iarnă pe Lumbu, motiv pentru care fundașul francez a ajuns la CSM Alexandria, încep să iasă la iveală divergențe care au existat între conducător și ”principalul” Șelimbărului.
Din informațiile Liga2.ro, ruptura dintre Cornel Stănilă și Claudiu Niculescu s-a produs în iarnă, unul dintre motivele principale fiind decizia antrenorului de a renunța la Nestorly Lumbu, lucru care nu i-a convenit directorului general, care, așa cum susține și acum, îl îndrăgea pe fotbalist și, probabil, avea planuri mari cu el. Un alt motiv a fost neutilizarea în mod constant a lui Paul Moussinga, tot un francez în vârstă de 26 de ani din lotul Șelimbărului!
Unele surse spun că Stănilă și Niculescu nici nu și-au mai vorbit o perioadă după aceea, iar rezultatele slabe din play-off l-au făcut pe conducător să-i propună rezilierea antrenorului care doar prin calificarea în turneul în care au participat cele mai bune șase echipe din Liga 2 în sezonul 2023-2024 a scris istorie cu CSC Șelimbăr. Niculescu nu a acceptat, au avut loc mai multe discuții după aceea și, în cele din urmă, fostul atacant a cedat, demisia sa venind chiar în dimineața ultimului joc de acasă din sezon, cu CS Mioveni. A rămas, însă, pe bancă, atât cu Mioveniul, cât și la ultimul meci, la Slobozia.
După cum reiese din declarația de acum a lui Stănilă, se subînțelege că între el și Claudiu Niculescu a existat o ”ruptură”. Una decisivă, din informațiile noastre, dar nerecunoscută de niciuna dintre părți. Primele scăpări îi aparțin conducătorului Șelimbăr, fiindcă, altfel, de ce ar trimite săgeți către Niculescu dacă totul s-ar fi încheiat amiabil, iar relațiile ar fi rămas cordiale?
”A fost dorința mea, nu a fost niciun conflict cu nimeni, ci doar mi-am dorit eu o schimbare și atât, nimic mai mult”, nega Niculescu atunci când a explicat decizia de a se despărți de CSC Șelimbăr, cu care mai avea un an contract.
Altfel, reporterul ProSport a luat legătura și cu președintele CSM Alexandria, Bogdan Ciobanu, clubul unde Lumbu a evoluat în 2024, iar acesta a avut cuvinte de laudă pentru francez.
Ciobanu a spus și că Stănilă i-a transmis că între Niculescu și Lumbu a existat un conflict în iarnă.
”Nu ne mai permiteam să îl ținem la Liga 3 pe Lumbu. Noi am reziliat cu foarte mulți jucători și urmează să ne facem un alt lot. Cum a ajuns Lumbu la noi, deși jucase destul de mult la Șelimbăr? Să știți că eu îl consider pe Lumbu un fundaș central de picior stâng cu mult peste nivelul Ligii 2, iar pentru noi a fost un bonus acest transfer. El este un jucător puternic și pasează foarte bine în adâncime. Nu este un jucător fricos și nu dă în minge ca să scape de ea.
În iarnă am fost sunat de Cornel Stănilă de la Șelimbăr și m-a întrebat dacă aș fi intresat de Lumbu. Mi-a spus că el intrase într-un conflict cu Claudiu Niculescu, iar antrenorul lor de pe atunci nu îl mai vrea la echipă. Nu știu mai multe detalii, adică ceea ce s-a întâmplat cu exactitate între Niculescu și Lumbu, dar el să știți că e un jucător bun. Sper să se integreze cât mai repede la FCU și să știți că înțelege și românește. Contează foarte mult pe teren acest lucru”, a spus Ciobanu.
UPDATE: După apariția articolului în Liga2.ro, Cornel Stănilă a dorit să facă unele precizări, după cum urmează:
”Cu privire la articolul și declarația dată de subsemnatul apărută în publicația ProSport, doresc să clarific niște aspecte care au fost reținute greșit sau interpretate greșit de către reporterul care m-a contactat telefonic.
Este adevărat că am luat legătura cu agentul jucătorului pentru a îl semna din nou pe Lumbu la Șelimbăr, dar nu am declarat că «l-am pierdut» pe jucător în defavoarea echipei FCU și a patronului lor.
Referitor la plecarea jucătorului de la clubul nostru astă iarnă, acest lucru s-a datorat deciziei antrenorului principal, care a înștiințat conducerea clubului că jucătorul este exclus din lot, datorită unor probleme de disciplină ale acestuia. Ca urmare a acestei decizii a antrenorului, clubul a luat decizia de a înceta colaborarea cu jucătorul și am fost de acord ca acesta să se transfere la altă echipă, respectiv la CSM Alexandria.
Legat de opinia reporterului că «am ținut și țin foarte mult la acest jucător», fac mențiunea că nu am declarat așa ceva față de niciun jucător care a fost la Șelimbăr. Mai mult de atât, pentru mine toți jucătorii au același statut, iar eu, ca și conducător nu am avut și nu am simpatii personale față de vreun jucător. De asemenea, aprecierile referitoare la calitățile jucătorului, expuse în articol, sunt aprecieri personale ale reporterului ca urmare a discuției avute cu mine în afara cadrului interviului.
Referitor la concluzia că unul dintre motivele «neînțelegerilor» care au dus la rezilierea contractului cu antrenorul principal, ar fi faptul că aș fi impus vreun jucător (în speță Paul Moussinga) antrenorului, fac precizarea că sunt lucruri total neadevărate. Nu am impus niciodată vreun jucător vreunui antrenor (vă pot confirma toți cei trei antrenori cu care am lucrat la Șelimbăr, Florin Maxim, Eugen Beza și Claudiu Niculescu), fiindcă mi-aș încălca etica și principiile profesionale după care mă ghidez. Mai mult de atât, nu i-am cerut niciodată antrenorului principal să reziliem contractul și nu am avut discuții în acest sens cu acesta. Decizia de a rezilia contractul i-a aparținut în totalitate antrenorului și a venit ca urmare a solicitării scrise a acestuia, și a fost acceptată ulterior de către club.”