Olimpic Zărnești s-a calificat de pe locul 2 în faza semifinală a barajului de promovare din Liga 3 în Liga 2, terminând play-off-ul Seriei 5 după liderul AFC Câmpulung Muscel.
Ajunsă în premieră în această fază a campionatului, trupa brașoveană antrenată de Mihai Stere se va duela în dublă manșă cu SCM Râmnicu Vâlcea, câștigătoarea Seriei a 6-a.
Primul meci are loc la Zărnești, miercuri, de la ora 18:00.
Antrenorul Mihai Stere, cel care a promovat echipa zărneșteană din Liga a 4-a, spune că SCM Râmnicu Vâlcea este o formație cu un lot de jucători bun și bine organizată, în special la nivel administrativ.
”I-am studiat pe cei la Vâlcea, au un lot de jucători destul de bun. Este o echipă bine organizată, în special la nivel administrativ. Jucăm primul meci acasă și sper să reușim să ne apropiem victoria”, a declarat Mihai Stere.
Nimeni nu anticipa parcursul de excepție al echipei zărneștene din acest sezon, mai ales că în campionatul trecut s-a salvat de la retrogradare în ultima etapă. ”Sincer, nici eu nu credeam la începutul sezonului că vom ajunge aici. Seria rezultatelor bune din sezonul regulat ne-au dat multă încredere și iată că am ajuns aici. Jucătorii sunt pregătiți mental pentru această semifinală. Este o performanță pentru Zărnești ce am realizat în acest sezon, dar acum vrem mai mult, iar în această semifinală ne dăm examenul de maturitate”, spune Stere.
Cel mai probabil, meciul cu trupa din Vâlcea se va juca cu casa închisă. Stadionul Celuloza are o capacitate de 900 de locuri, iar clubul a scos la vânzare circa 800 de bilete. Olimpic are și 100 de abonați.
”Este un interes mare pentru acest meci în Zărnești, dar avem solicitări de bilete și din Râșnov, și din Brașov. Sper ca vremea să țină cu noi. Ne vom juca șansa în această semifinală cu Vâlcea”, a declarat Bogdan Chirițescu, președintele clubului.
La începutul lunii viitoare, la Zărnești se va inaugura și noua bază sportivă construită cu fonduri de la CNI (foto jos, tribuna oficială).
Returul are loc sâmbătă, 25 mai, de la ora 17:30, la Râmnicu Vâlcea, iar câștigătoare va merge în faza finală a barajului, unde va întâlni câștigătoarea dintre AFC Câmpulung Muscel și Vedița Colonești. În acest sezon, și pierzătoarele din finale vor mai avea o șansă la promovarea în Liga 2, fiindcă în această vară vor accede în eșalonul superior șase echipe în loc de cinci.