Corvinul întoarce scorul și apoi câștigă lejer meciul cu CSC Șelimbăr, în lupta pentru locul 2 din play-off-ul Ligii 2

Marius ANGHEL 29 Apr. 2024, 16:56 Liga 2

Al treilea meci în acest sezon între Corvinul și CSC Șelimbăr a adus abia prima dată o învingătoare. În primul rând a adus un joc cu gol marcat, pentru că atât în sezonul regular, la Hunedoara, cât și în turul play-off-ului, la Cisnădie, scorul a fost 0-0. Acum, în returul play-off-ului, a fost 3-1 pentru trupa antrenată de Florin Maxim, după ce cea condusă de Claudiu Niculescu deschisese scorul pe stadionul ”Michael Klein”.

CSC Șelimbăr a condus la Hunedoara, dar Corvinul a câștigat la scor

CSC Șelimbăr a reușit să înscrie prima în derby-ul pentru locul 2 din play-off-ul Ligii 2. Panos a centrat în minutul 8, dintr-o lovitură liberă din stânga, iar Alexandru Gîț a punctat cu capul, plasat, din 10 metri, lângă bara din stânga.

Căpitanul Corvinului a dat semnalul revenirii cu un șut cu stângul de la 18-19 metri, scos greu de sub transversală de Roșca (31), iar golul egalizator a picat în minutul 34, când Lucas Câmpan, lansat ideal de Dorin Pop, a țâșnit până în 5 metri, de unde l-a lobat pe portar.

Hunedorenii puteau chiar să intre în avantaj la vestiar, însă mingea trimisă cu capul de Coman (40), după o centrare din corner a lui Neacșa, a nimerit transversala.

Ambii antrenori au mutat de mai multe ori la pauză, iar doi dintre cei trei nou-intrați la Corvinul au contribuit la golul de 2-1. Sebastian Ion a centrare din stânga în centrul careului, Lupu a trimis cu capul la poartă, Roșca a respins în față, iar Marius Coman (51) a înscris cu capul din 5-6 metri. Iacob (56) a marcat și el la scurt timp, dar eușita sa a fost anulată corect pentru poziția de offside în care se afla.

Pe final, după ce Viorel Lică a fost înlocuit în urma unei accidentări care ar putea să-i pună în pericol prezența în finala Cupei României, Corvinul a mai marcat o dată. Cursa lui Flavius Iacob în dreapta l-a lăsat mult în spate pe Alexe, fundașul hunedorenilor a trimis înapoi pentru Antonio Bradu (84), iar acesta a marcat cu un șut din prima, printre Natea și Palmeș, fără șanse pentru Roșca.

Corvinul și CSC Șelimbăr ocupă poziții pe podiumul Ligii 2

S-a terminat 3-1 pentru Corvinul, care începe să lege din nou victoriile pe teren propriu, cu toate că a întâlnit acasă inclusiv prim-divizionarele CFR Cluj și FC Voluntari, în timp ce CSC Șelimbăr rămâne fără victorie în play-off și a ajuns la șapte partide consecutive fără succes, după ce a condus clasamentul în majoritatea timpului în sezonul regular.

Cu 49 de puncte, Corvinul rămâne pe locul 2, la șapte puncte sub liderul Unirea Slobozia, în timp ce CSC Șelimbăr, cu 46 de puncte, este pe locul 3, acum la doar un punct peste Gloria Buzău (locul 4).

În etapa a 8-a, CSC Șelimbăr joacă pe teren propriu, vineri, de la ora 17:00, cu Gloria Buzău, iar Corvinul întâlnește sâmbătă, la Slobozia, Unirea, de la ora 12:00.

Foto: Călin Corpaciu / Corvinul Hunedoara

CLASAMENT Liga 2 și al golgheterilor

COMENTARIU LIVE:

CORVINUL HUNEDOARA – CSC ȘELIMBĂR 3-1

Lucas Câmpan 34′, Marius Coman 51′, Antonio Bradu 84′ / Alexandru Gîț 8′

Corvinul: Blaga – Fl. Iacob, Lică (Ant. Manolache 82′), D. Pop, Velisar (Bradu 46′) – Hergheligiu (Lupu 46′), M. Chindriș, Al. Neacșa (cpt.)(Hrezdac 66′), Nic. Pîrvulescu – M. Coman, Câmpan (Seb. Ion 46′)
Rezerve neutilizate: Lefter – Predică, Ad. Nicolae, T. Mitran
Antrenor: Florin Maxim

CSC Șelimbăr: Al. Roșca – Gîț, Palmeș, Natea (cpt.), Ct. Alexe – Panos (Moussinga 61′), Tud. Călin (Rodri Hernando 46′) – Monea (Gab. Deac 61′), C. Soare, Visic (Ayine 46′) – Al. D. Pop (Schieb 78′)
Rezerve neutilizate: Bumbar – Fl. Mitrea, R. Gherman, Rotund
Antrenor: Claudiu Niculescu

Stadion: ”Michael Klein” (Hunedoara). Arbitru central: Răzvan Negară (Vaslui). Arbitri asistenți: Andrei Diaconu (Iaşi) și Daniela Constantinescu (Craiova). Arbitră de rezervă: Roxana Timiș (Sibiu). Observator arbitri: Robert Dumitru (Sfântu Gheorghe). Delegat joc: Mihai Prunariu (Târgu Jiu).

Min 90+4 Final de joc la Hunedoara, unde Corvinul întoarce scorul și câștigă cu scorul de 3-1 întâlnirea cu CSC Șelimbăr, de care se distanțează încă o dată la trei puncte
CSC Șelimbăr va suferi al treilea eșec în șapte meciuri jucate în play-off-ul Ligii 2 și al patrulea în acest sezon, în 26 de partide. Echipa lui Claudiu Niculescu, lider în majoritatea timpului în sezonul regular, în 15 din cele 19 etape, va ajunge la șapte partide la rând fără victorie, dintre care în patru a remizat, în trei la scorul de 0-0.
Antonio Bradu (22 de ani) este la al 4-lea gol pentru Corvinul în acest sezon de Liga 2, în care este la debut în acest eșalon. Are 26 de meciuri, 21 începute ca titular.
Min 84 3-1 Flavius Iacob sprintează în flancul drept cu mingea a picior, îl lasă mult în spate pe Alexe, pătrunde în careu și trimite înapoi pentru Antonio Bradu, care trage din prima din 10-11 metri central, printre Natea și Palmeș, și îl învinge la colțul lung, în stânga, pe Roșca. Acțiune frumoasă finalizată cu gol de Corvinul
Min 82 Intră Antoniu Manolache în locul accidentatului Viorel Lică. Acesta din urmă își acoperă fața cu palmele, probabil pentru că simte că a suferit o accidentare care îl poate scoate din echipă pentru finala Cupei României cu SC Oțelul
Min 81 ||| Gabriel Deac primește cartonașul galben, la cererea asistentei Daniela Constantinescu
Min 81 Viorel Lică acuză o accidentare după o degajare din marginea terenului, din stânga, la mijlocul terenului. Fundașul pică în afara terenului și acuză dureri la coapsa piciorului stâng
Min 78 Alexandru Pop este înlocuit cu Marvin Schieb
Min 66 La Corvinul, iese Alexandru Neacșa, care îi dă banderola de căpitan lui Marius Chindriș, și intră Denis Hrezdac
Min 63 Pop șutează la poartă, Blaga prinde fără probleme
Min 61 Dublă schimbare la CSC Șelimbăr. Ies Michael Panos și George Monea și intră Paul Moussinga și Gabriel Deac
Min 56 Defensiva Șelimbărului este făcută din nou șah-mat, Coman pasează cu călcâiul pentru pătrunderea în dreapta a lui Iacob, acesta rămâne singur cu portarul și îl învinge cu un șut trimis la colțul lung, sus, dar golul său este anulat corect, fiindcă la momentul în care a primit pasa era în offside
Marius Cătălin Coman (27 ani) este la al 10-lea gol marcat în acest sezon de Liga 2 pentru Corvinul. Are 26 de meciuri jucate în campionat, toate începute ca titular. A evoluat, astfel, în toate partidele disputate de echipa hunedoreană în acest sezon de Liga 2.
Min 51 2-1 Sebastian Ion centrează din stânga careului în centru, Lupu reia cu capul din 7-8 metri pe poartă, tare, Roșca respinge în față, direct la Marius Coman, care pune capul din 5-6 metri și înscrie. Fundașii Natea și Palmeș au fost spectatori între jucătorii Corvinului
Min 46 S-a reluat jocul
Min 46 La Corvinul, intră Marius Lupu, Antonio Bradu și Sebastian Ion și ies Andrei Hergheligiu, Mihai Velisar și Lucas Câmpan. La CSC Șelimbăr, intră Rodri Hernando și Emmanuel Ayine și ies Călin Tudor și Stefan Visic
Min 45+2 Pauză la Hunedoara, unde Corvinul și CSC Șelimbăr sunt la egalitate, scor 1-1, după de oaspeții au condus
Min 40 Neacșa centrează dintr-un corner din stânga, Coman deviază cu capul, mingea lovește transversala, revine în joc și Șelimbărul respinge cu ceva emoții
Corvinul a înscris cel puțin o dată în șase din cele șapte meciuri din acest play-off. Nu a marcat doar în turul cu CSC Șelimbăr, scor 0-0. Câte o dată a înscris cu Gloria Buzău (1-1 acasă) Unirea Slobozia (1-0 la Hunedoara) și FK Miercurea Ciuc (1-2 în deplasare), iar de două ori a marcat cu CS Mioveni (2-0 acasă) și Gloria Buzău (2-2 la Buzău).
Lucas Câmpan (17 ani), adus la echipă în pauza de iarnă, este la al 7-lea meci pentru Corvinul, trei începute ca titular, și este la primul gol la seniori, dar și în Liga 2.
Min 34 1-1 Dorin Pop ridică o minge peste apărare, trimițând lung în față, Lucas Câmpan țâșnește în stânga, îl lasă în spate pe Gîț, în fentează pe Roșca, rămas în careul mic, și îl lobează din 5 metri!
Min 32 Centrare din cornerul din stânga este retrimisă apoi în dreapta, Lică urmărește și în loc să șuteze din 5-6 metri, din unghi închis, preferă o centrare și trimite direct peste poartă
Min 31 Coman întoarce mingea pentru Neacșa, care preia cu dreptul, își pune mingea pentru un șut cu stângul din 18-19 metri, trage bine, iar Roșca scoate de sub transversală și evită golul
După patru jocuri la rând fără gol marcat, CSC Șelimbăr a reușit acum să bifeze al treilea meci consecutiv cu cel puțin un gol înscris, după 1-2 cu Unirea Slobozia și 2-2 cu FK Miercurea Ciuc.
Min 16 Centrare din corner din dreapta pentru Corvinul, Lică se demarcă mult în dreapta, în afara cadrului porții, probabil încearcă o deviere cu capul pe spate, însă trimite pe lângă poartă
Min 15 ||| Alexandru Gîț îl ține din spate pe Coman, la o minge aruncată peste apărarea Șelimbărului, faultează din nou într-un interval scurt de timp, iar acum primește cartonașul galben
♦Alexandru Gîț (26 de ani) este la al 11-lea meci pentru CSC Șelimbăr și la primul gol. Pe toate le-a început ca titular, iar în primele zece a fost integralist. Fundașul a început sezonul la Chindia, pentru care a avut 10 meciuri în Liga 2 în prima parte a sezonului, în 2023. Pentru târgovișteni nu a înscris.
Min 8 0-1 Panos centrează dintr-o lovitură liberă din stânga, în față, în centrul careului, Alexandru Gîț câștigă duelul aerian cu Hergheligiu, reia bine plasat cu capul din circa 10 metri, lângă bara din stânga, iar plonjonul lui Blaga este inutil
Min 4 Neacșa primește spațiu în centru și șutează cu stângul de la circa 22 de metri. Mingea trece peste poartă, însă publicul se entuziasmează la acest șut
Min 1 A început partida de la Hunedoara
♦De partea cealaltă, față de partida trecută, 2-2 la Gloria Buzău, Florin Maxim are șase noutăți în primul 11: Cristian Blaga, Dorin Pop, Marius Chindriș, Andrei Hergheligiu, Nicolae Pîrvulescu și Lucas Câmpan și au ieșit Ștefan Lefter, Antoniu Manolache, Denis Hrezdac, Antonio Bradu, Marius Lupu și Timotei Mitran. Pe bancă, altă noutate este Sebastian Ion în locul lui Yanis Răducanu
Claudiu Niculescu începe acest meci cu același prim 11 pe care l-a aliniat și în jocul trecut, 2-2 acasă cu FK Miercurea Ciuc. Și pe bancă are aceeași nouă jucători 

CLASAMENT Liga 2 și al golgheterilor


Ultimul meci al etapei a 7-a a play-off-ului Ligii 2 are loc astăzi, 29 aprilie 2024, de la ora 15:00, la Hunedoara, unde se întâlnesc Corvinul și CSC Șelimbăr, echipe aflate la egalitate de puncte pe locurile 2 și 3. Totodată, cele două formații evoluează în acest campionat fără dreptul de a putea promova, din cauza formei lor de organizare, ambele fiind de drept public.

În funcție de rezultatul din acest joc, Corvinul și CSC Șelimbăr pot face cel mult rocada în clasament, doar în situația în care sibienii se vor impune.

Corvinul are bătălia sa cu CSC Șelimbăr pentru locul 2 în play-off-ul Ligii 2

Corvinul ocupă locul 2 în clasamentul play-off-ului Ligii 2, cu 46 de puncte și golaveraj 7-5. Echipa vine după un 2-2 înregistrat la Buzău cu Gloria și după trei jocuri fără eșec, inclusând semifinala Cupei României câștigată în fața prim-divizionarei FC Voluntari (scor 3-1).

În play-off a înregistrat în primele șase etape două victorii, trei egaluri și un eșec. Pe teren propriu a obținut un egal, 1-1 cu Gloria Buzău, și două victorii, 1-0 cu Unirea Slobozia și 2-0 cu CS Mioveni.

În cazul în care va fi la egalitate cu CSC Șelimbăr și la finalul play-off-ului, echipa lui Florin Maxim nu va fi avantajată de primul criteriu de departajare, adică de numărul de puncte avut la finalul sezonului regular, unde sibienii au stat mai bine, cu 42 de puncte față de 37.

CSC Șelimbăr încă este în căutarea primei victorii în play-off

Ținând cont că liderul Unirea Slobozia s-a distanța la zece puncte, este greu de crezut că acesta va mai fi prins din urmă, pentru a fi depășit, situație în care performera ar primi trofeul de campioană a Ligii 2 în acest sezon.

Astfel, și în cazul celor de la CSC Șelimbăr miza este o clasare pe locul 2. Acum, echipa lui Claudiu Niculescu, lider în majoritatea timpului în sezonul regular, este pe locul 3, cu 46 de puncte, dar un golaveraj mai slab decât adversara de astăzi, 3-6.

În ultimul meci, CSC Șelimbăr a remizat acasă cu FK Miercurea Ciuc, scor 2-2. Echipa încă este în căutarea primului succes în play-off, unde are patru remize și două eșecuri. Singura care nu a mai câștigat în acest turneu este CS Mioveni, ultima clasată.

În jocurile disputate în deplasare în play-off de șelimbăreni au fost înregistrate un eșec, 0-2 la FK Miercurea Ciuc, și două egaluri, 0-0 la Gloria Buzău și 0-0 la Mioveni.

Răzvan Negară arbitrează Corvinul – CSC Șelimbăr. 0-0 în ambele meciuri dintre cele două echipe, în acest sezon

În meciul direct din sezonul regular al Ligii 2, Corvinul și CSC Șelimbăr au remizat, scor 0-0, la Hunedoara, în data de 26 noiembrie 2023. În turul play-off-ului, în data de 6 aprilie 2024, cele două echipe s-au întâlnit la Cisnădie, unde au înregistrat un nou 0-0.

Partida de astăzi, programată pe stadionul ”Michael Klein”, va fi arbitrată de la centru de Răzvan Negară (Vaslui), iar de la cele două tușe de asistenții Andrei Diaconu (Iaşi) și Daniela Constantinescu (Craiova). Arbitră de rezervă este Roxana Timiș (Sibiu). Observator de arbitri este Robert Dumitru (Sfântu Gheorghe), iar delegat de joc este Mihai Prunariu (Târgu Jiu).

Arbitrul central Răzvan Negară face parte din lotul pentru Liga 2 și până acum, în acest sezon, a condus de la centru 16 meciuri din diverse competiții. Dintre acestea, doar cinci sunt din liga secundă. Printre cele cinci se află CS Tunari – Corvinul Hunedoara 1-1, astfel că acum se va afla la al doilea joc în care o arbitrează pe Corvinul.

Marius ANGHEL 29 Apr. 2024, 16:56 Liga 2
Pe aceeași temă