În Liga 4 au loc povești interesante, care merită spuse, iar în campionatul din Galați s-a petrecut una dintre ele. Un jucător a reușit să marcheze în ultimul meci nu mai puțin de nouă goluri, dar asta nu e tot! Performanța a fost bifată chiar în ziua în care a împlinit 30 de ani, la 20 aprilie.
Protagonistul este Eduard Dumitru, legitimat la echipa Covurluiul Târgu Bujor, ocupanta locului 2 în Liga 4 Galați, aflată la trei puncte de liderul Voința Cudalbi.
Partida dintre Șoimii Foltești și Covurluiul Târgu Bujor a avut loc sâmbătă, 20 aprilie, pe Stadionul “Vezuviului” din Galați, iar Eduard Dumitru a marcat toate cele nouă goluri ale echipei sale, care s-a impus cu 9-1! Nu este prima dată când atacantul realizează o astfel de performanță, potrivi Sport Galați, pentru că Dumitru este obișnuit să marcheze multe goluri pe parcursul unui meci.
În partida tur cu Șoimii Foltești, atacantul echipei Covurluiul Târgu Bujor a reușit opt goluri, iar tabela arăta la final tot o diferență uriașă de scor, ba chiar și mai mare, 11-0. Acum, în partida de sâmbătă, Eduard Dumitru a bifat performanța remarcabilă, să marcheze un gol la 10 minute, chiar dacă este la nivelul Ligii 4, de ziua lui, când a împlinit 30 de ani.
Acum, atacantul, conform sursei citate, și-a egalat recordul de goluri marcate într-un meci. În sezonul 2021/2022, a înscris tot nouă goluri, dar la acel moment evolua la Voința Cudalbi, care se impunea cu 13-2 împotriva echipei Răzeșii Valea Mărului.
Din Liga 4 Galați s-au scurs 20 de etape, iar Eduard Dumitru a marcat nu mai puțin de 39 de goluri, fiind lider detașat în clasamentul golgheterilor. Următorul clasat este Constantin Spânache, de la Voința Cudalbi, cu 21 de goluri, la fel și Ionuț Iancu, de la Gloria Ivești.
De-a lungul carierei, Eduard Dumitru a jucat pentru SC Oțelul, Metalosport, Sporting Liești sau Unirea Slobozia. El are șanse să câștige campionatul în Liga 4 Galați și să se lupte pentru promovarea în Liga 3 apoi, alături de Covurluiul Târgu Bujor, fiind pe locul 2 după 18 meciuri, cu 14 victorii, două egaluri și două eșecuri, acumulând 44 de puncte, cu trei mai puțin decât liderul Voința Culdalbi.
Liga 4 Galați este formată dintr-o singură serie și are în componență 13 echipe.
Foto: Eduard Dumitru – Facebook și Covurluiul Târgu Bujor
https://liga2.prosport.ro/special/a-aparut-tas-de-romania-19308168
https://liga2.prosport.ro/liga-4/marian-constantinescu-si-fiul-sau-colegi-pe-terenul-de-fotbal-19303474
https://liga2.prosport.ro/liga-4/petre-badea-reales-ca-presedinte-al-ajf-tulcea-19302678
https://liga2.prosport.ro/liga-3/un-primar-fotbalist-a-ajuns-sa-fie-acuzat-de-trafic-de-influenta-19301999