Absolut niciun fel de scandal între suporterii steliști (inclusiv arădeni) și cei poliști, dar scene reprobabile din cauza celor direct implicați, la finalul partidei dintre CSC Dumbrăvița și Steaua, scor 0-0, în etapa a 12-a a Ligii 2.
Totul a pornit de la o remarcă a unui consilier local dumbrăvițean, despre salariul lui Daniel Oprița, ceea ce l-a făcut pe stelist să izbucnească, iar Cosmin Stan, văzându-l iritat pe omologul său, a venit să-i reproșeze comportamentul ultrașilor, pe care, în mod evident, antrenorii nu au cum să-i controleze!
Degeaba și-au făcut polițiștii și jandarmii treaba și nu au fost incidente cu fanii la meciul desfășurat sâmbătă la Dumbrăvița, pe stadionul ”Ștefan Dobay”, că tot a fost agitație nejustificată la meci.
Pe teren, meciul s-a terminat cu scorul de 0-0, poate destul de sărac în ocazii față de cum a sperat publicul destul de numeros venit pe micuțul stadion dumbrăvițean. După joc, cineva din lotul Dumbrăviței a făcut scandal inclusiv arbitrului de centru Cristian Moldoveanu din Sfântu Gheorghe, deși, cinstit vorbind, meciul nu a avut faze litigioase, iar golul la care s-a dat ofsaid pentru dumbrăvițeni a fost vizibil și din avion. Arbitrul, deranjat de faptul că era apostrofat, a strigat spre gazde că va scrie în raport despre ”cel care a provocat tot meciul”.
Spiritele le-a liniștit mai ales portarul Cătălin Trifon, care le tot spunea colegilor că ”nu mai avem nevoie de cartonașe”. Ulterior însă, Moldoveanu nu a mai scris în raport despre vreun incident, din informațiile Liga2.ro.
Lucrurile s-au temperat pe micuțul hol de la vestiare, dar scandalul a început afară, acolo unde se iau interviurile, în lipsa unei săli pentru conferințe oficiale. Oprița a venit calm în fața presei, însă la nici 3 metri, se aflau politicieni locali din mai multe partide, care, în contextul electoral de anul viitor, sunt tot mai avizi să se ”lipească” de rezultatele bune ale echipei.
Consilierul local PNL Liviu Popescu a spus, ostentativ, că ”La ce salariu are Oprița!”, moment la care fitilul scurt al principalul stelist s-a aprins. Oprița s-a dus spre Popescu și l-a întrebat, iritat, să spună ce salariu are.
Menționăm că nu este pentru prima dată când la interviurile de la Dumbrăvița apar diverși consilieri locali din diverse partide, fără rost, căci, la un moment dat, un alt ales punea inclusiv întrebări.
Deși era inteligent să tacă, mai ales că în viața de zi cu zi este și profesor (spre deosebire de Trifon, care a recunoscut senin că este zidar), Cosmin Stan a intervenit fără rost în conflict și a început să-i spună lui Oprița că el are salariu mai mic decât el. Apoi, după remarca ce l-a face pe Karl Marx mândru, ca la grădiniță, Stan i-a reproșat lui Oprița ironiile venite dinspre galeria Stelie.
Cosmin Stan nu a antrenat, într-adevăr, la nivel foarte mare, dar a jucat și în Divizia A, iar la finalul meciului cu Steaua s-a comportat de parcă a descoperit pentru prima dată mișcarea ultras și galeriile de fotbal. Cei doi au început să se contreze, iar Oprița i-a răspuns că nimeni de la clubul Steaua nu a jignit vreun dumbrăvițean.
Reporterul Liga2.ro a filmat o parte din schimbul de replici dintre cei doi, care a fost unul mai lung decât am surprins pe înregistrare, moment în care liderul Asociației Suporterilor Dumbrăvițeni, Valeriu Rișcuță, om aflat de mult la vremea pensiei, a devenit recalcitrant și a numit ziarista ”Cruella”. Nu este pentru prima dată când Rișcuță vine la interviuri și vorbește urât cu puținii ziariști ce vin la meciurile Dumbrăviței sau încearcă să-i intimideze să nu întrebe decât banalități. În fapt, e puțin și ”vina” liderului de galerie septuagenar că Stan nu știe ce înseamnă o galerie de fotbal, căci după o deplasare la Dej, cu 15 fani strânși, Rișcuță nu a mai reușit să convingă fanii să se adune și pentru deplasarea de la Cisnădie, de săptămâna trecută.
În tot acest scenariu, ofițerul de presă al Dumbrăviței era absolut exasperat și cu greu a reușit să readucă nota civilizată pentru realizarea interviurilor.
Foto: Leczki Jozsi și Sebastian Tătaru / Mediafax Foto și Sport Pictures
https://liga2.prosport.ro/seria-1/daniel-oprita-concluzii-dupa-csc-dumbravita-steaua-0-0-19291861
https://liga2.prosport.ro/seria-1/cosmin-stan-sensibil-dupa-csc-dumbravita-steaua-0-0-19291745
https://liga2.prosport.ro/seria-1/meciuri-si-rezultate-etapa-12-liga-2-19291581