Cristian Pustai deplânge situația echipei de care îl leagă cea mai mare performanță a carierei de antrenor. ”Așa cum Ceahlăul a renăscut, sper ca într-o zi să mai aud și de ea”

Mircea OGLINDOIU 20 Aug. 2023, 20:51 Liga 2
Cristian Pustai deplânge situația echipei de care îl leagă cea mai mare performanță a carierei de antrenor. ”Așa cum Ceahlăul a renăscut, sper ca într-o zi să mai aud și de ea”

Vicecampion în 2013 cu Pandurii Târgu Jiu, alături de care s-a și calificat în grupele Europa League, antrenorul Cristian Pustai a revenit sâmbătă, 19 august, la Târgu Jiu, ca antrenor al nou-promovatei în Liga 2 ACSM Ceahlăul Piatra Neamț.

Moldovenii au întâlnit Viitorul Pandurii și s-au impus cu scorul de 2-0, prin golurile lui Cristian Jalbă (29) și Marius Savu (41), din prima repriză.

Cristian Pustai, năpădit de amintiri la revenirea la Târgu Jiu

La finalul meciului din etapa a 3-a a Ligii 2, Pustai a deplâns situația fotbalului gorjean, care, în urmă cu 10 ani avea reprezentantă în cupele europene, iar în prezent mai contează doar pe Viitorul Pandurii Târgu Jiu, o echipă modesta de Liga 2, a cărei origine este în județul Vâlcea, la Șirineasa!

Ulterior s-a numit Energeticianul și a jucat la Petroșani, iar de 4 ani s-a mutat la Târgu Jiu și a devenit Viitorul Pandurii, după ce a petrecut o perioadă și pe la Drobeta Turnu Severin!

Între timp, echipa-fanion a Gorjului, Pandurii Lignitul, a întrat în faliment, toamna trecură mai exact, pe când se afla în Liga a 4-a Gorj.

”Vin cu plăcere, cu durere, la Târgu Jiu. Păcat de această arena superbă, păcat de acest oraș frumos, care nu mai are echipă în prima ligă. Aici am realizat cea mai mare performanță sportivă a carierei mele, dar și cea mai mare performanță din istoria clubului Pandurii! Așa cum Ceahlăul a renăscut, sper ca într-o zi să mai aud de Pandurii. M-am și reîntâlnit cu domnul Condescu (n.r. – Marin Condescu, președinte Pandurii în perioada 2003-2014), mă leagă amenintiri frumoase, dar și tristețe”, a declarat Cristi Pustai.

Cu Pustai la timonă, din pauza de iarnă, Pandurii a încheiat sezonul 2012-2013 pe locul secund, sub FCSB și peste Petrolul Ploiești. În preliminariile Europa League, Pandurii a eliminat, Levadia Tallin, după 0-0 și 4-0 în returul de pe fostul stadion Municipal din Târgu Jiu, demolat în 2015, iar în play-off a trecut de Hapoel Tel Aviv, scor 1-1 pe Cluj Arena și 2-3 în Israel. În grupele Europa League, a făcut 4 puncte, dintr-o grupă puternică, din care a mai făcut parte Fiorentina, Sporting Braga și Dnper Dnperpetrosk.

Pustai nu a apucat să antreneze Pandurii pe noul stadion din Târgu Jiu.

https://liga2.prosport.ro/seria-1/toate-jocurile-din-etapa-a-4-a-a-ligii-2-au-loc-de-la-ora-110019281290-19281290

https://liga2.prosport.ro/seria-1/calin-cojocaru-explicatii-puerile-dupa-viitorul-pandurii-ceahlaul-0-2-19281145

https://liga2.prosport.ro/liga-4/pandurii-a-intrat-in-faliment-oficialii-fostei-vicecampioane-din-2013-spun-ca-vor-face-recurs-dar-soarta-clubului-pare-pecetluita-pasii-par-mici-dar-vom-incerca-sa-ne-aparam-19250184

Mircea OGLINDOIU 20 Aug. 2023, 20:51 Liga 2
Pe aceeași temă