Gloria Buzău se bazează și pe experiența anumitor jucători din lot în dubla cu UTA, din barajul care o poate duce în primul eșalon. Printre ei se numără și Andrei Blejdea (26 de ani) și Denis Rusu (31 de ani), care, probabil, vor fi și titulari în turul cu arădenii.
Andrei Blejdea a vorbit și el despre duelul cu UTA, de duminică, din tur, fiind convins că dubla de baraj nu se compară cu nimic altceva în acest sezon. Din perspectivă personală, el se află, după cum a declarat, în fața uneia dintre cele mai importante duble, dar speră ca Gloria Buzău să ducă totul până la final cu bine și să urce în prima divizie.
Dacă buzoienii vor face surpriza, atunci Blejdea ar bifa a doua promovare la rând. A reușit performanța și sezonul trecut, când era legitimat la FC Hermannstadt. De altfel, de la formația sibiană a și ajuns la Gloria Buzău, la finalul stagiunii trecute de Liga 2.
A fost un sezon complicat pentru Blejdea, și cu accidentări, dar speră ca promovarea să șteargă acele momente.
”Putem spune că e una dintre cele mai importante duble din cariera mea. Meciurile de baraj sunt cruciale, presiunea e mare, dar trebuie să ne bucurăm de fotbal și să mergem în Liga 1, de ce nu?! Antrenorii din această dublă sunt emblematici pentru Dinamo, să sperăm că al nostru va câștiga!
În primul rând, avem nevoie de atitudine, să nu avem teamă și să avem puțin noroc, pentru că ne-a cam lipsit. Trebuie să jucăm fotbal, dacă nu o vom face, nu o să câștigăm. Sper să avem dăruire, ambiție, presiunea este pe UTA. Noi nu avem nimic de pierdut.
E o mulțumire că am ajuns să jucăm barajul, deși a fost un an greu personal, accidentări… . E o mulțumire că am ajuns aici, nu întâmplător am fost mereu în lupta pentru promovare. Nu întâmplător am promovat de două ori. Înseamnă că fac lucrurile cum trebuie.
A fost extrem de greu pentru mine în acest sezon, a fost un moment în care nu credeam că voi reveni în echipă, dar am rămas psihic tare până la urmă și am revenit”, a declarat Andrei Blejdea înaintea turului cu UTA.
Denis Rusu a oferit siguranță în poarta Gloriei Buzău în ultimele runde din play-off-ul Ligii 2, el fiind rezervă pentru o bună perioadă de timp, Adrian Mihalcea preferând să meargă pe mâna lui Relu Stoian.
Portarul născut la Chișinău, care s-a făcut remarcat în România în special prin experiențele de la Poli Iași, vrea să revină iar în prima divizie, unde să reușească alături de Gloria Buzău meciuri memorabile în fața celor mai puternice echipe.
”Sunt foarte bine eu, personal, sper să ajut echipa și să promovăm. Psihicul se pregătește cu timpul, cu experiența, iar eu cred că experiența m-a ajutat să am un psihic bun.
Orice promovare e foarte frumoasă și mi-aș dori să ajung iar în Liga 1. Acolo sunt meciuri mult mai interesante, sunt echipe mult mai bune și nivelul e mult mai ridicat.
Nu simt presiune, presiunea e pe UTA, trebuie să rămână în Liga 1. Noi vom juca să facem surpriza. Va fi foarte greu, UTA e o echipă bună, o echipă care joacă în Liga 1 de mai mulți ani, o echipă cu tradiție, cu suporteri, însă jucăm primul meci acasă, sperăm să fie stadionul plin și să fim încurajați.
Ca să ajungem în Liga 1, cred că trebuie să avem noroc. În ultimele partide am avut multe ocazii și am ratat. În apărare trebuie să stăm bine, să nu luăm goluri”, a spus Denis Rusu.
Dinamo și Gloria Buzău sunt echipe gazdă în dubla manșă a barajului de promovare-menținere în SuperLiga României, în care vor întâlni Campionii FC Argeș, respectiv UTA.
Manșa tur a dublei dintre Gloria Buzău și UTA va avea loc duminică, de la ora 14:00, iar cea dintre Dinamo și Campionii FC Argeș se va disputa luni, de la ora 20:00. Partidele retur vor avea loc o săptămână mai târziu, în weekendul 3-4 iunie, datele urmând a fi comunicate de Federația Română de Fotbal.
Buzoienii au obținut calificarea în baraj terminând cu două puncte peste locul 6 din play-off, Unirea Dej, și la patru puncte de locul 4, Dinamo. ”Câinii” au retrogradat în Liga 2 chiar sezonul trecut, învinși fiind, în dubla de menținere-promovare, de Universitatea Cluj.
Foto: Andrei Pițigoi / Sport Pictures
Video: Gloria Buzău
https://liga2.prosport.ro/seria-1/adrian-mihalcea-fata-in-fata-cu-trecutul-utist-si-fostul-sau-antrenor-stiu-cat-de-mult-suflet-se-pune-in-oras-o-reintalnire-placuta-cu-mircea-rednic-gloria-buzau-la-primul-joc-c-19272819
https://liga2.prosport.ro/seria-1/gloria-buzau-increzatoare-inaintea-dublei-cu-uta-19272809
https://liga2.prosport.ro/seria-1/lovitura-puternica-pentru-echipa-de-fotbal-a-cs-mioveni-dupa-retrogradarea-in-liga-2-autoritatile-vor-sa-mute-grosul-banilor-la-echipa-de-handbal-feminin-exclusiv-19272798
https://liga2.prosport.ro/seria-1/gloria-buzau-nu-se-teme-de-uta-si-spera-la-un-rezultat-pozitiv-19272772