Dinamo și Gloria Buzău sunt primele echipe gazdă în dubla manșă a barajului de promovare/menținere în SuperLigă, sezonul 2023-2024, împotriva formațiilor Campionii FC Argeș, respectiv UTA Arad.
Manșa tur a dublei dintre Gloria Buzău și UTA va avea loc sâmbătă, la data de 27 mai, de la ora 20:30, iar cea dintre Dinamo și Campionii FC Argeș se va disputa luni, 29 mai, de la ora 20:00. Partidele retur vor avea loc o săptămână mai târziu, în weekendul 3-4 iunie, datele urmând a fi comunicate de FRF.
Ordinea disputării acestor partide de baraj pentru promovarea/menținerea în prima ligă pentru următorul sezon a fost decisă astăzi, 22 mai, de la ora 12:00, în cadrul tragerii la sorți organizată de Federația Română de Fotbal la Casa Fotbalului.
Locul 4 din play-off-ul Ligii 2, Dinamo, întâlnește locul 8 din play-out-ul SuperLigii, Campionii FC Argeș, iar locul 5 din play-off-ul ligii secunde, Gloria Buzău, se va duela cu ocupanta poziției a 7-a în prima ligă, UTA Arad.
Din SuperLigă au retrogradat CS Mioveni și Chindia Târgoviște, iar din Liga 2 au promovat Politehnica Iași și SC Oțelul Galați.
sâmbătă, 27 mai 2023, ora 20:30
Gloria Buzău – UTA Arad
luni, 29 mai 2023, ora 20:00
Dinamo – Campionii FC Argeș
sâmbătă, 3 iunie 2023
Campionii FC Argeș – Dinamo
UTA Arad – Gloria Buzău
Datele de disputare ale meciurilor pot suferi modificări, în funcție de cum doresc televiziunile deținătoare de drepturi TV să transmită jocurile.
Campionii FC Argeș va fi la primul său baraj pentru menținerea/promovarea în prima ligă, în timp ce UTA va fi la al treilea. Pe când avea denumirea de UTA Bătrâna Doamnă și evolua în Liga 2, echipa arădeană a disputat două astfel de baraje de promovare în sezoane consecutive, în 2015-2016 și 2016-2017, însă le pierdea pe ambele. Pe primul, contra celor de la FC Voluntari, iar pe al doilea, contra celor de la ACS Poli Timișoara.
Dinamo este și ea la a doua astfel de experiență. Prima a avut-o chiar în sezonul trecut, 2021-2022, din postura de prim divizionară, când a pierdut întâlnirea cu echipa din Liga 2 ”U” Cluj. Acum, echipa bucureșteană este ea în postura de divizionară secundă care încearcă prin acest mod să promoveze.
În schimb, Gloria Buzău se află la primul astfel de baraj.
sezon 2015-2016:
FC Voluntari (L1) – UTA Bătrâna Doamnă (L2) 3-0
UTA Bătrâna Doamnă – FC Voluntari 1-0
sezon 2016-2017:
ACS Poli Timișoara (L1) – UTA Bătrâna Doamnă (L2) 2-1
UTA Bătrâna Doamnă – ACS Poli Timișoara 1-3
sezon 2017-2018:
FC Voluntari (L1) – Chindia Târgoviște (L2) 1-0
Chindia Târgoviște – FC Voluntari 1-0 (0-0 după prelungiri, 0-3 la loviturile de departajare)
sezon 2018-2019:
Universitatea Cluj (L2) – FC Hermannstadt (L1) 0-2
FC Hermannstadt – Universitatea Cluj 0-1
sezon 2019-2020:
Chindia Târgoviște (L1) – CS Mioveni (L2) 2-0
CS Mioveni – Chindia Târgoviște 1-1
sezon 2020/2021:
CS Mioveni (L2) – FC Hermannstadt (L1) 0-0
FC Hermannstadt – CS Mioveni 1-2
Dunărea Călărași (L2) – FC Voluntari (L1) 1-2
FC Voluntari – Dunărea Călărași 4-0
sezon 2021/2022:
Concordia Chiajna (L2) – Chindia Târgovişte (L1) 2-1
Chindia Târgoviște – Concordia Chiajna 1-0 (0-0 după prelungiri, 4-1 la loviturile de departajare)
Universitatea Cluj (L2) – Dinamo (L1) 2-0
Dinamo – Universitatea Cluj 1-1
https://www.youtube.com/watch?v=BixKkRJDMCU
https://liga2.prosport.ro/seria-1/video-poli-iasi-a-primit-trofeul-ligii-2-jucatorii-au-facut-turul-de-onoare-al-stadionului-cu-medaliile-de-campioni-razvan-burleanu-a-fost-huiduit-de-un-intreg-stadion-19272075
https://liga2.prosport.ro/seria-1/sc-otelul-e-in-prima-liga-a-inceput-sarbtoarea-la-galati-19271985
https://liga2.prosport.ro/seria-1/chindia-targoviste-este-a-doua-echipa-retrogradata-in-liga-2-uta-arad-si-campionii-fc-arges-vor-juca-barajul-de-mentinere-promovare-in-superliga-19271645
https://liga2.prosport.ro/seria-1/cs-mioveni-prima-retrogradata-matematic-din-superliga-revine-in-liga-2-dupa-doi-ani-si-anunta-prin-antrenorul-interimar-ca-se-va-lupta-la-promovare-19268675