În al doilea din cele trei meciuri pe care le dispută în Franța, la Turul de Elită, ultima etapă a calificărilor înaintea Campionatului European U19 din această vară, naționala U19 a României a obținut o victorie. ”Tricolorii” conduși de Alexandru Pelici s-au impus cu scorul de 3-1 în fața reprezentativei similare a Irlandei de Nord.
În primul meci, România U19 a cedat cu scorul de 0-4 în fața Norvegiei, iar ultimul îl are cu țara gazdă, Franța, marți, 28 martie, de la ora 16:00.
După eșecul la scor cu Norvegia, România U19 a reușit să se impună în al doilea meci de la Turul de Elită desfășurat în Franța. Cu 3-1 au câștigat cu Irlanda de Nord prin cele două goluri marcate de Andrei Borza (43′, 75′) și cel al lui Adrian Mazilu (90′), ambii jucători ai Farului Constanța.
”Tricolorii” au evoluat în superioritate numerică aproximativ o oră din meci, după ce căpitanul irlandezilor, McDonnell, a fost eliminat în minutul 34, la scorul de 0-0. Nord-irlandezii, deși în inferioritate, au reușit să restabilească egalitatea la un moment dat, după golul din penalty dat în minutul 58 de Marshall.
Dintre cei nouă jucători convocați de la echipe din Liga 2, în primul 11 s-au regăsit David Dincă (Steaua), pus și de această dată căpitan, David Maftei (Unirea Dej), Alin Boțogan (Unirea Slobozia), Denis Bujor (Unirea Slobozia) și Alexandru Musi (Politehnica Iași). Din postura de rezervă a intrat doar Atanas Trică (Steaua).
Pe bancă au rămas Robert Sălceanu (Gloria Buzău) și Mark Kovacs (FK Miercurea Ciuc), cât și portarul Ștefan Lefter (Corvinul Hunedoara), dar și Ștefan Duțu (Farul Constanţa 2), în timp ce portarul Mihai Ciontoș (Progresul Spartac) nu a fost inclus nici de această dată în lotul pentru meci.
România U19 contra Irlandei de Nord: Dincă (cpt.) – Dav. Maftei, Grigore-Huideș, Pașcalău, Borza – Boțogan (Martinovic 64′), Vulturar (Sala 85′) – D. Bujor (Ad. Mazilu 64′) – R. Pop (Trică 77′), Burnete (Radaslavescu 85′), Musi. Rezerve neutilizate: Lefter – Sălceanu, Kovacs, Șt. Duțu.
Naționala U19 a României participă în perioada 22-28 martie în cadrul Turului de Elită, ultima etapă a calificărilor înaintea Campionatului European.
”Tricolorii” fac parte din Grupa 1 și după primele două etape ocupă locul 3, cu 3 puncte și golaveraj 3-5, fiind la egalitate cu Franța, care are golaveraj 2-2. Lider este Norvegia, cu 6 puncte și golaveraj 6-1, în timp ce pe ultimul loc se află Irlanda de Nord, cu 0 puncte.
Pentru a merge la EURO U19, România are nevoie, în ultima etapă, de o victorie la scor cu Franța, iar Norvegia să piardă la scor cu Irlanda de Nord. Ceea ce puțin probabil se va întâmpla.
Doar primele clasate din cele șapte grupe de la Turul de Elită vor obține calificarea la Campionatul European U19 din această vară. Turneul final va avea loc în perioada 3-16 iulie și va fi găzduit de Malta.
portari: David Dincă (Steaua), Ștefan Lefter (Corvinul Hunedoara), Mihai Ciontoș (Progresul Spartac);
fundași: David Maftei (Unirea Dej), Robert Sălceanu (Gloria Buzău), Adrian Grigore-Huideș (Albacete Balompié / Spania), Răzvan Pașcalău (U.S. Lecce / Italia), Andrei Borza (Farul Constanţa), Ștefan Duțu (Farul Constanţa 2), Mark Kovacs (FK Miercurea Ciuc);
mijlocași: Eduard Radaslavescu (FCSB), Rareș Pop (UTA Arad), Alin Boțogan (Unirea Slobozia), David Sala (Universitatea Craiova), Alexandru Musi (Politehnica Iași), Vlasti Martinovic (Farul Constanţa 2), Denis Bujor (Unirea Slobozia), Cătălin Vulturar (U.S. Lecce / Italia);
atacanți: Rareș Burnete (U.S. Lecce / Italia), Adrian Mazilu (Farul Constanţa), Atanas Trică (Steaua).
Foto: FRF
https://liga2.prosport.ro/seria-1/romania-u19-esec-la-scor-cu-norvegia-u19-la-turul-de-elita-19264313
https://liga2.prosport.ro/nationale/golgheter-in-amicale-la-poli-iasi-alexandru-mogos-a-recidivat-la-nationala-u20-a-romaniei-cu-un-gol-spectaculos-cum-l-a-marcat-perioada-petrecuta-in-italia-leo-grozavu-acest-gol-nu-este-i-19264404
https://liga2.prosport.ro/seria-1/romania-u20-remiza-cu-portugalia-u20-19264359