Adrian Mihalcea, reacție după ce Gloria Buzău a început play-off-ul cu o remiză, cu Dinamo. Analiza partidei de pe ”Arcul de Triumf” și cum vede lupta pentru promovare: ”Nu mai e ca anul trecut”

Andrei PASCU 19 Mar. 2023, 17:32 Liga 2

Gloria Buzău a debutat cu o remiză în play-off-ul de Liga 2, 1-1 pe terenul lui Dinamo. A condus, ”câinii” au revenit chiar înainte de pauză, dar Adrian Mihalcea a lăsat de înțeles la final, la interviuri, că rezultatul este unul echitabil și că în continuare are încredere la o promovare directă.

Gloria Buzău a luat un punct din deplasarea cu Dinamo, scor 1-1

Gloria Buzău a condus pe ”Arcul de Triumf” încă din minutul 41, când Alexandru Boiciuc s-a distrat cu fundașii lui Dinamo și a marcat cu un șut puternic din câțiva metri. Însă, doar patru minute a durat avantajul, pentru că gazdele au egalat prin Ahmed Bani, care a avut o execuție personală foarte frumoasă.

La final, Adrian Mihalcea a făcut analiza, și-a spus impresiile și a ajuns la concluzia că rezultatul a fost unul echitabil. Din punctul său de vedere, reprizele au fost împărțite, iar Gloria Buzău a arătat mai bine în partea a doua, fiind mulțumit de jucătorii care au intrat pe parcurs, de plusul adus.

  • Gloria Buzău: R. Stoian (cpt.) – Oteliţă, Vîrtej, Wiktorski, Sălceanu – Gaitan, Trebotic (Pandele 46′) – Dr. Lazăr (Val. Munteanu 76′), Greu (Dudu 46′), V. Angelov (Al. Șuteu 65′) – Boiciuc (Val. Alexandru 86′)
    Rezerve neutilizate: D. Rusu – Cârstocea, Godwin, Marku

Adrian Mihalcea, mulțumit după Dinamo – Gloria Buzău, 1-1

Cu puțin noroc, buzoienii puteau chiar câștiga în fața lui Dinamo, Mihalcea remarcând anumite situații bune în care s-au aflat jucătorii săi. Însă, a precizat și că a simțit un pic de presiune când a văzut atmosfera făcută de fanii lui Dinamo, elevii lui fiind apăsați într-o oarecare măsură.

Am avut oarecare emoții la început, când am văzut un stadion plin, cu atmosferă plăcută, mă bucur de aceste momente. Mă bucur că nu am pierdut, e un început de play-off, vor fi numai astfel de meciuri, în momentul de față am recuperat un punct față de urmăritoare, am și urcat un loc, vom încerca să remediem problemele existente, pentru că meci de meci luăm gol.

Din fericire, în lupta directă cu contracandidatele avem rezultate bune, și azi a fost un rezultat bun! Reușim să ne mobilizăm, azi am fost dominați și de atmosfera de pe stadion, le-am zis și jucătorilor, trebuie să avem tăria să trecem peste astfel de momente.

Suntem în grafic, dar trebuie să transformăm egalurile în victorii, vor conta lucrurile acestea la final. Ne-au surprins azi cei de la Dinamo, au schimbat sistemul înainte de joc și am suferit în prima parte.

După pauză, am fost mai buni, cred că am avut și o bară, cred că puteam marca și golul doi, dar e important pentru mine să să conservăm pe final un rezultat pozitiv. Este început de play-off, va fi spectacol, vor fi și mult mai multe goluri, dar momentan există teama de a nu te rupe de pluton.

Nu am pregătit jocul la egal, toate schimbările pe care le-am făcut au fost numai ofensive, am jucat cu cinci underi, nu mi-a fost teamă. Dacă rezultatul final și jocul nu au fost pe placul multora, pe mine rezultatul mă mulțumește”, a spus Adrian Mihalcea la final, conform DigiSport.

Gloria Buzău a urcat pe locul 5 în play-off, dar e la egalitate cu Unirea Dej și Dinamo

Gloria Buzău a debutat în play-off, așadar, cu Dinamo, scor 1-1. Formația lui Adrian Mihalcea va întâlni apoi, în runda a 2-a, Politehnica Iași, în deplasare, iar ulterior, până la finalul turului, va da peste Unirea Dej (acasă), SC Oțelul (deplasare) și Steaua (acasă).

Deși nu a învins Dinamo, Gloria Buzău a urcat de pe ultimul loc în play-off până pe poziția a 5-a, devansând Unirea Dej la golaveraj, ambele având câte 32 de puncte, tot atâtea câte are și Dinamo, locul 4. Tot duminică s-a disputat și duelul dintre SC Oțelul și Poli Iași, scor 1-2.

Iată cum a comentat Adrian Mihalcea lupta din play-off, după prima etapă:

Nu există echipe ca Petrolul, Hermannstadt, U. Cluj, care anul trecut se desprindeau. Pe cei de la CSA Steaua nu îi luăm în calcul, nu au drept de promovare, Iași are o poziție bună. Ne vom bate să promovăm direct, dacă nu, ne vom bate pentru baraj.

Oricum, e un plus pentru noi la toate capitolele față de anii trecuți, dar e un început, mă gândesc doar la locul 2, de promovare directă”.

Foto: George Filip / Mediafax Foto

https://liga2.prosport.ro/seria-1/sc-otelul-la-primul-esec-pe-teren-propriu-poli-iasi-castiga-in-superioritate-derby-ul-moldav-si-se-distanteaza-la-7-puncte-fata-de-trupa-lui-dorinel-munteanu-19264021

https://liga2.prosport.ro/seria-1/sc-otelul-poli-iasi-se-joaca-de-la-ora-1415-la-galati-cele-doua-echipe-moldovene-incep-play-off-ul-ligii-2-de-pe-locuri-direct-promovabile-19263865

https://liga2.prosport.ro/seria-1/catalin-itu-scos-cu-targa-de-pe-teren-in-partida-sc-otelul-poli-iasi-19263965

https://liga2.prosport.ro/seria-1/concordia-chiajna-victorie-la-debutul-in-play-out-cu-ripensia-19263939

https://liga2.prosport.ro/seria-1/intorsura-buzaului-punct-si-de-la-capat-dinamo-doar-egal-cu-gloria-lui-adi-mihalcea-in-primul-in-meci-intr-un-play-off-dupa-sase-ani-19263937

https://liga2.prosport.ro/seria-1/dinamo-gloria-buzau-se-joaca-de-la-ora-1200-cele-doua-echipe-incep-play-off-ul-cu-acelasi-numar-de-puncte-19263859

Andrei PASCU 19 Mar. 2023, 17:32 Liga 2
Pe aceeași temă