FC Brașov a pierdut la limită, cu scorul de 0-1, amicalul disputat astăzi, duminică, pe stadionul Tineretului, cu prim-divizionara Rapid.
Golul victoriei echipei pregătite de Adrian Mutu a fost înscris de Andrei Ciobanu în minutul 16.
Brașovenii au început curajos meciul, iar Saim Tudor i-a dat emoții lui Draghia cu o reluare acrobatică din 6 metri, după o centrare bună a lui Dan Spătaru, dar portarul giulestenilor a scos de sub transversală.
Rapidul a reacționat imediat, iar Vojtus a prins un șut bun din coltul careului, însă mingea a trecut puțin pe lângă stâlpul din dreapta lui Micu. Apărarea divizionarei secunde a fost făcută șah-mat în minutul 16, după o fază cursivă de atac a giulestenilor, finalizată cu un șut al lui Ciobanu de la marginea careului (16).
Dan Spătaru, unul dintre cei mai activi jucători ai lui Dan Alexa în acest meci, alături de Saim Tudor și Diogo Izata, a finalizat o acțiune personală cu un șut de la 14 metri, însă mingea a trecut peste transversală. Până la finalul primei reprize, bucureștenii au controlat jocul, iar Marzouk, Dugandzic și Vojtus nu au reușit să-l învingă pe Micu din situații excelente. Fustar a fost depășit ușor în două situații, iar pe finalul primei reprize Ioniță s-a accidentat și a părăsit terenul.
În debutul reprizei secunde, Dan Spătaru a fost aproape de egalare cu un șut la colțul scurt, dar Draghia a fost la post. Cei doi antrenori au făcut mai multe modificări, iar jocul a scăzut mult în intensitate. Belu a avut un șut bun de la 20 de metri, puțin pe lângă bara din dreapta, iar Lambrinoc nu a găsit spațiul porții după o gafă a defensivei oaspeților.
La meciul de la Brașov au asistat circa 800 de spectatori, dintre care 150 au fost fani ai Rapidului.
La pauza meciului, mai mulți spectatori aflați la tribuna a 2-a au pătruns pe gazon, cel mai probabil în încercarea de a-și face poze cu jucătorii Rapidului. După câteva minute de haos, organizatoriii au reușit evacuarea spectatorilor de pe teren.
Andrei Ciobanu 16′
FC Brașov: Micu (Mikulic 46′) – Burlacu (Tud. Oltean 46′, Covalciuc 87′), Fustar (Jovanovic 82′), Marc (Leonte 82′) – Lascu (Mitrov 56′), Spătaru (Lambrinoc 56′), Diogo Izata (Negrean 80′), Saim Tudor (Vas. Constantin 46′, Tud. Cociș 87′), Dumbravă (R. Lazăr 61′) – Angelov (Mbombo 61′), Chică-Roșă (Joao Amorim 46′)
Antrenor: Dan Alexa
Rapid: Drăghia (Ungureanu 63′) – Belu-Iordache (Onea 66′), Săpunaru (Dr. Grigore 46′), P. Iacob, Fl. Ștefan (Junior Morais 46′) – Pănoiu, Vojtus, Andr. Ciobanu – Al. Ioniță (Dima 45′, Crivac 56′), Dugandzic (Bădescu 84′), Marzouk (Despa 79′)
Antrenor: Adrian Mutu
Arbitri: Marian Barbu – Claudiu Schiopet, Andrei Pavel
Pentru FC Brașov (locul 10 în Liga 2 după 14 etape, 20 puncte) urmează meciul cu Steaua, programat duminică, de la ora 19:00, în Ghencea, în runda a 15-a, penultima stabilită în 2022.
În schimb, Rapid (locul 3 în SuperLigă după 18 etape, 33 de puncte) va evolua în deplasare la Pitești, duminică, 4 decembrie, de la ora 19:00, cu Campionii FC Argeș, în etapa a 19-a a primei ligi.
Foto: FC Brașov
https://liga2.prosport.ro/seria-1/programul-penultimei-etape-din-liga-2-stabilita-in-2022-derby-ul-rundei-poli-iasi-dinamo-se-joaca-sambata-steaua-fc-brasov-a-fost-pus-duminica-19253974
https://liga2.prosport.ro/seria-1/modelul-rapidului-rares-lazar-optimist-ca-fc-brasov-va-ajunge-in-play-off-jucam-bine-avem-incredere-dan-alexa-l-a-sunat-pe-cornel-sfaiter-dupa-meciul-cu-poli-iasi-19253871
https://liga2.prosport.ro/seria-1/control-antidoping-la-finalul-meciului-fc-brasov-poli-iasi-sase-jucatori-au-fost-testati-19253807