Nou-promovata CSC Dumbrăvița nu a continuat seria bună și a cedat sâmbătă, în etapa a 9-a a Ligii 2, în deplasare la Metaloglobus București, cu scorul de 0-1, după un gol marcat de ultima clasată din penalty.
Antrenorul Cosmin Stan consideră că naivitatea jucătorilor săi, care încă se simte în multe meciuri, a făcut ca aceștia să piardă, iar elevii lui Eusebiu Tudor să obțină primul lor succes din actuala ediție de Liga 2 tocmai în runda a noua.
În prima repriză, pe sinteticul din cartierul bucureștan Pantelimon, CSC Dumbrăvița a dominat jocul. Dragan Paulevici putea să deschidă scorul la două ocazii. Mai întâi, în minutul 32, când a rămas singur cu Gavrilaș și nu l-a putut loba, iar apoi, peste șapte minute. Portarul era bătut, dar Caramalău a venit și a salvat situația, cu respingerea mingii care se ducea spre poartă.
Înainte de pauză, bănățenii au rămas fără căpitanul Costel Zurbagiu, accidentat.
În minutul 49, Bura-Koț l-a faultat pe Neacșu în careu, iar Dragoș Huiban a marcat de la punctul cu var. Fundașul s-a ”revanșat” apoi, când a respins un șut al lui Răuță la o fază la care Trifon era ieșit și bătut. În minutul 53, tot Răuță l-a mai pus la lucru pe Trifon, iar în minutul 72, Chatziterzoglou a băgat mingea în plasă, dar din poziție de offside.
Și Zakir a avut o ocazie pentru Metaloglobus, iar pentru oaspeți, doar Toma Bodri, dar fără modificări pe tabela de scor.
CSC Dumbrăvița în meciul cu Metaloglobus: Trifon – Bura-Koț, Zurbagiu (cpt.)(Gîsă 41’), C. Toma, Tismonar, I. Tănase (Ad. Ungureanu 78’), Martinov, L. Bodri (P. Simon 70’), T. Bodri, Paulevici, Pașcalău (Curea 70’). Rezerve neutilizate: Mikloș – Grancea, Ghinescu, Dav. Popa, Ad. Olaru.
Antrenorul bănățenilor spune că echipa sa a pierdut jocul deoarece nu a mai putut juca bine în a doua jumătate a partidei, la fel ca în prima. Stan crede că și penalty-ul s-a dictat ușor la intrarea lui Tănase asupra lui Sin.
”Am făcut o primă repriză foarte bună, dar, din păcate, nu am reușit să marcăm din ocaziile pe care le-am avut. Au fost trei ocazii mari, de două ori adversarii au scos din fața liniei porții, plus șansa lui Paulevici, care a scăpat singur și a încercat lob. Adversarii nu au fost periculoși prin absolut nimic până la pauză. Sunt convins că dacă marcam la măcar una dintre acele ocazii, nu doar că am fi câștigat meciul, ci am fi dat și alte goluri. În cea de-a doua repriză nu am intrat așa cum ar fi trebuit, am fost bramburiți, iar brambureala asta s-a materializat printr-un penalty la fel de bramburit… Deși eu consider că nu se impunea lovitură de la 11 metri, ca să fiu civilizat în exprimare, l-am invitat practic pe arbitru să o dicteze, la o fază care trebuia tratată mult mai simplu. Nu am reușit să fim lucizi după golul încasat, am intrat în jocul adversarilor, care și-au atins finalmente scopul. Au stat pe jos, au tras de timp, au intrat în clinciuri verbale cu ai noștri, exact ce au vrut pentru a mai câștiga minute. Băieții noștri nu au mai fost concentrați pe ceea ce trebuia să facem și, din păcate, am pierdut. Eu zic că ne-am bătut singuri astăzi”, a spus Stan, citat de site-ul clubului.
Dumbrăvița a avut un parcurs cu patru succese consecutive, dintre care două în Cupa României, și a ajuns să viseze la prima jumătate de clasament în Liga 2, poate puțin ușor nerealist, având în vedere că echipa mai are încă multe momente de naivitate pentru nivelul eșalonului secund.
Stan spune că echipa sa trebuie să învețe din această înfrângere. ”Metaloglobus e o echipă solidă, care era căzută. Probabil că după victoria asta prind și ei un pic de moral. Pentru noi, e păcat că am pierdut. La cum evoluau lucrurile în teren în prima repriză, nimic nu prevestea că vom pleca învinși. Dar asta este, trebuie să ne fie învățătură de minte. Toate cele 90 de minute trebuie să le tratăm la fel și altădată să nu mai intrăm în jocul adversarilor și să fim concentrați pe ceea ce trebuie să facem noi”, a mai spus Stan.
Cu 10 puncte acumulate în nouă etape, CSC Dumbrăvița a căzut de pe locul 13 pe 14, până la finalul rundei riscând să mai fie depășită și de Dinamo. Sâmbăta viitoare, de la ora 11:00, echipa timișeană va primi vizita Slatinei (locul 7, 15 puncte), în etapa a 10-a.
Foto: Sebastian Tătaru / Mediafax Foto
https://liga2.prosport.ro/seria-1/lanterna-a-spart-gheata-metaloglobus-a-invins-dumbravita-si-a-reusit-prima-victorie-in-acest-sezon-la-a-doua-incercare-cu-eusebiu-tudor-antrenor-am-castigat-astazi-pe-for-19248702
https://liga2.prosport.ro/seria-1/liga-2-etapa-9-sapte-meciuri-se-joaca-de-la-ora-1100-in-care-se-regasesc-si-trei-echipe-aflate-pe-pozitii-de-play-off-steaua-intalneste-poli-timisoara-la-mioveni-19248481
https://liga2.prosport.ro/seria-1/florin-stinga-resemnat-dupa-infrangerea-cu-fc-brasov-sansele-noastre-la-play-off-nu-mai-exista-viitorul-pandurii-este-la-doar-4-puncte-de-locul-6-19248761
https://liga2.prosport.ro/seria-1/ripensia-la-cel-mai-bun-meci-al-sezonului-a-zdrobit-poli-iasi-iulian-muntean-a-fost-abnegatie-in-teren-respectat-aproape-tot-ce-li-s-a-cerut-19248757
https://liga2.prosport.ro/seria-1/fk-miercurea-ciuc-nu-s-a-ridicat-la-nivelul-nou-promovatei-csm-slatina-iar-francisc-dican-a-avut-o-reactie-sincera-n-am-jucat-cum-imi-doream-ciucanii-sunt-deocamdata-pe-un-loc-b-19248740