După 0-0 cu Letonia și 0-0 cu Lituania, naționala Under 19 a României a reușit în ultimul meci, cel decisiv, să învingă la Voluntari selecționata similată a Austriei și să obțină accederea în Turul de Elită care poate aduce calificarea la Campionatul European din 2023, din Malta.
Partida desfășurată marți, pe stadionul ”Anghel Iordănescu” din Voluntari, i-a adus trei puncte naționalei preluată de curând de Alexandru Pelici, cu acestea reușind să urce pe locul 1 în Grupa 6 și să devanseze la golaveraj Letonia, însă ambele vor merge în faza următoare a preliminariilor EURO.
România U19 era obligată să câștige împotriva Austriei pentru a merge la Turul de elită al Campionatului European de fotbal Under 19 din 2023, având în vedere că adversarii aveau două puncte în față după primele două etape din preliminarii.
Golurile au fost marcate de Rareș Burnete, în minutul 41, și Eduard Radaslavescu, intrat pe teren chiar în locul primului jucător care a înscris, în minutul 75.
În acest meci decisiv, selecționerul Alexandru Pelici a optat să folosească în primul ”11” cinci jucători convocați de la cluburi din Liga 2: David Dincă (Steaua), David Maftei (Unirea Dej), Alin Boțogan (Unirea Slobozia), Antonio Bordușanu (Dinamo) și Denis Bujor (Politehnica Iași). Pe parcurs a utilizați alții trei, pe Atanas Trică (Steaua), Mark Kovacs (FK Miercurea Ciuc) și Omar El Sawy (FK Miercurea Ciuc).
România U20 contra Austriei: Dincă (cpt.) – Dav. Maftei (M. Kovacs 69), Grigore-Huideş, Paşcalău, Borza – Boţogan, Vulturar (Sala 52) – Borduşanu, Bujor (Radaslavescu 69), Musi (El Sawy 69) – Burnete (A. Trică 44). Rezerve neutilizate: Șt. Lefter – Șuteu, Leață, Șt. Duțu.
România U19 a terminat Grupa 6 pe locul 1, cu 5 puncte și golaveraj 2-0, în timp ce pe locul 2 s-a situat Letonia U19, tot cu 5 puncte, dar cu golaveraj 1-0. Pe locul 3 este Austria U19, cu 4 puncte, iar pe ultima poziție se află Lituania U19, cu un punct.
”Tricolorii” s-au calificat la Turul de Elită care va decide participantele la Campionatul European din 2023. La turneul final din Malta se vor califica doar șapte reprezentative, alături de țara gazdă.
Pentru selecționerul Alexandru Pelici, instalat în funcție la 1 septembrie, ratarea calificării la Turul de Elită i-ar fi putut aduce finalul mandatului după o perioadă extrem de scurtă. A spus-o chiar el, la finalul jocului de la Voluntari.
”Era un mandat de 10 zile. Acum 10 zile nu ne cunoșteam personal, eu nu îi cunoșteam pe jucători, îi știam doar din înregistrări.
Am reușit împreună acum, dar nu al meu este meritul principal, ci al lor, al staffului, căruia îi mulțumesc că mi-a dat cele mai bune recomandări, ei au făcut mare parte din selecție.
Sunt niște băieți minunați. Data trecută, chiar dacă eram supărați că am ratat foarte mult, dar vă spun că am meritat să mergem mai departe, din punctul meu de vedere. (…) Ei au nevoie de încurajări, încredere, trebuie să avem răbdare cu ei, că au potențial.
Obiectivul e clar, contractul era până în mai, obiecutivul e calificarea, iar dacă nu ne calificam, acum vorbeam despre alt selecționer. Am avut puțin timp să lucrăm împreună, dar în asta stă valoarea și talentul și am reușit”, a declarat Pelici, citat de DigiSport.
portari: Ștefan Lefter (Corvinul Hunedoara), David Dincă (Steaua), Valentin Mărgărit (Progresul Spartac);
fundași: David Maftei (Unirea Dej), Alexandru Șuteu (Unirea Constanța), Adrian Grigore-Huideș (Albacete Balompie / Spania), Răzvan Pașcalău (US Lecce / Italia), Ștefan Duțu (Farul Constanţa), Andrei Borza (Farul Constanţa), Mark Kovacs (FK Miercurea Ciuc);
mijlocași: Alin Boțogan (Unirea Slobozia), David Sala (Universitatea Craiova), Alexandru Musi (FCSB), Antonio Bordușanu (Dinamo), George Leață (CSM Slatina), Denis Bujor (Politehnica Iași), Cătălin Vulturar (US Lecce / Italia), Eduard Radaslavescu (FCSB), Omar El Sawy (FK Miercurea Ciuc);
atacanți: Rareș Burnete (US Lecce / Italia), Atanas Trică (Steaua).
Foto: Sport Pictures
https://liga2.prosport.ro/seria-1/romania-u19-cu-sapte-jucatori-din-liga-2-pe-teren-n-a-putut-invinge-nici-lituania-u19-tricolorii-lui-alexandru-pelici-risca-sa-rateze-calificarea-la-turul-de-elita-al-euro-19246476
https://liga2.prosport.ro/seria-1/diverse/romania-u19-a-terminat-la-egalitate-meciul-de-la-buftea-cu-letonia-din-turneul-de-calificare-pentru-campionatul-european-aflat-la-debut-selectionerul-alexandru-pelici-a-utilizat-opt-jucatori-convoc-19246217
https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/play-off-cupa-romaniei-19246621-19246621