CSM Slatina a condus timp de 50 de minute în meciul de la Baia Mare, disputat sâmbătă, în cadrul etapei a 5-a a Ligii 2.
Minaur a întors însă rezultatul în patru minute, pe final de joc, și s-a impus cu 2-1 în fața oltenilor care rămân în partea a doua a clasamentului Ligii 2.
Meciul dintre nou-promovatele din Baia Mare și Slatina a avut de suferit din cauza terenului îmbibat cu apă al stadionului ”Viorel Mateianu”. Oltenii au reușit însă să deschidă scorul după 24 de minute, când Doman, nemarcat, a centrat cu ușurință din dreapta careului, iar Andrei Trașcu, și el liber, s-a demarcat excelent în fața careului mic, de unde a pus capul din 6 metri și a înscrie simplu.
În partea secundă, în care ambele echipe au lovit bara, Minaur prin Ciocan, de două ori, în minutele 55 și 68, iar Slatina prin debutantul Alexandre Oliveira (58), maramureșenii au dat semnalul revenirii după minutul 70. Mai întâi Dorin Toma a respins de pe linie o reluare din careul mic a lui Stoian (73), iar imediat mai apoi Bakare i-a lăsat lui Muacir, acesta a pasat pe culoar pentru Alexandru Stoian (74), iar fundașul a rămas singur cu Pop și l-a învins cu un șut plasat. La scurt timp, Bogdar Rotar (78) a punctat și el din afara careului, după o centrare din stânga a lui Stoian, iar echipa din Baia Mare a preluat conducerea și a legat a doua victorie consecutivă în Liga 2.
Rămasă fără căpitanul și principalul ei jucător din ofensivă, Cătălin Doman, înainte de finalul primei reprize, din cauza unei accidentări, Slatina a mai avut o mare ocazie de gol în partea a doua a întâlnirii. În minutul 60, Marius Neicu putea dubla avantajul pe tabelă al echipei sale, însă din numai 5 metri, cu poarta goală în față, a trimis peste.
Antrenorul Daniel Oprescu crede că echipa sa a pierdut și din cauza faptului că jucătorii s-au retras prea mult în partea a doua a meciului, pe lângă cele situații bune în care a ratat desprinderea, prin Neciu și Alexandre Oliveira.
”Pe lângă ratări, ne-am retras prea mult cu linia de mijloc, iar adversarii au pus presiune… Trebuia să stăm mai sus, nu am reuşi acest lucru şi era inevitabil… Când le permiţi adversarilor să vină peste tine, să centreze, pe un astfel de teren alunecos din cauza ploii, aşa se întâmplă. Bineînţeles, a cântărit destul de mult şi accidentarea lui Cătălin Doman, e un jucător care ţinea de minge, care îşi putea pune oricând colegii în evidenţă”, a declarat Daniel Oprescu, citat de News Flux, la finalul jocului de la Baia Mare.
CSM Slatina în eșecul cu Minaur Baia Mare: I. Pop – Gherghe, Trașcu (Necșușescu 76′), Sălcianu – Mitran, Al. Dinu – Doman (cpt.)(Alexandre Oliveira 41′), Al. Popovici (Neicu 53′, M. Manea 76′), D. Toma, Dav. Oprescu (C-tin. Radu 53′) – Trancă. Rezerve neutilizate: Preduț – A. Stan, Necșulescu, Cr. Dinu, Leață.
În urma acestui eșec, CSM Slatina a rămas cu 5 puncte și este pe locul 12 în clasamentul Ligii 2, la egalitate cu FC Brașov, care are un galaveraj mai slab, 3-4 față de 7-6. În etapa a 6-a, echipa lui Daniel Oprescu va evoluat pe teren propriu, sâmbătă, de la ora 11:00, cu Ripensia (locul 14, 4 puncte).
Foto: News Flux
https://liga2.prosport.ro/seria-1/fc-brasov-ko-in-prelungiri-la-buftea-progresul-spartac-a-intors-scorul-in-ultimele-minute-cel-al-victoriei-venind-dintr-un-penalty-controversat-dan-alexa-acuza-jocuri-de-culise-nu-ne-mai-19243787
https://liga2.prosport.ro/seria-1/fk-miercurea-ciuc-cu-motor-diesel-acum-merge-din-victorie-in-victorie-si-a-mai-invins-o-pretendenta-la-promovare-unirea-slobozia-impresiile-antrenorului-francisc-dican-19243788
https://liga2.prosport.ro/seria-1/liga-2-etapa-5-dimineata-aglomerata-in-esalonul-secund-cu-sase-meciuri-care-debuteaza-de-la-ora-1100-liderul-joaca-la-targu-jiu-ultimele-doua-clasate-au-meci-direct-la-timisoara-19243662