Dan Mihai Roman, la prima experiență ca antrenor principal la nivel de seniori! Echipa preluată de fostul atacant din Liga 1

Răzvan STÎNGĂ 18 Jul. 2022, 19:01 Liga 3
Dan Mihai Roman, la prima experiență ca antrenor principal la nivel de seniori! Echipa preluată de fostul atacant din Liga 1

Dan Mihai Roman, fostul atacant al unor echipe de tradiție din fotbalul românesc, precum CFR Cluj, UTA, Gloria Bistrița, Gaz Metan Mediaș sau FC Botoșani, a semnat primul său contract de antrenor principal în fotbalul de seniori!

Din această vară, fostul jucător, ajuns la 36 de ani, va pregăti CS Ocna Mureș, echipă din Liga 3.

Dan Mihai Roman, numit antrenor principal la CS Ocna Mureș!

Dan Mihai Roman a fost, până acum, antrenor la centrul de copii și juniori al formației Viitorul Cluj, care are echipa mare în Liga 3, tot în Seria 9. A prins experiență acolo, iar acum a primit șansa să înceapă cariera de ”principal” într-o echipă de seniori.

Fostul vârf i-a luat locul, la CS Ocna Mureș, lui Paul Ciucă, de care clubul s-a despărțit la finalul sezonului precedent de Liga 3, terminat pe locul 4 în play-out-ul Seriei 9, cu 30 de puncte, la egalitate cu locul 3, CSM Avântul Reghin.

Liga 3

Roman Dan Mihai este începând de ieri noul antrenor al echipei CS Ocna Mureș.

Multă baftă !!

Hai Soda”, a anunțat formația din Liga 3, pe pagina de Facebook, în ceea ce privește numirea lui Dan Mihai Roman.

Dan Mihai Roman, peste 100 de meciuri în Liga 1. A fost victima unei accidentări oribile

Dan Mihai Roman a avut o carieră interesantă de fotbalist, cu peste 100 de meciuri la nivelul primei divizii și reușind peste 20 de goluri. Născut la Cluj-Napoca, fostul vârf, de 1,88 m, s-a format la Gloria Bistrița.

A fost nevoit să renunțe la fotbalul important în urma unei accidentări oribile, pe care a suferit-o în decembrie 2013, într-o confruntare dintre FC Botoșani și Gaz Metan Mediaș, când a fost faultat de Ciprian Dinu la marginea careului advers și suferea una dintre cele mai îngrozitoare accidentări din Liga 1: dublă fractură de tibie și peroneu. La acel moment, Roman juca la formația din Mediaș.

Dan Mihai Roman, după momentul accidentării: ”Aveam dureri cumplite. Am devenit irascibil, chiar le-am spus mamei și soției să plece pentru că eram foarte nervos”

Centralul meciului, Adrian Comănescu, îi arăta inițial cartonașul galben lui Dinu. Se răzgândea atunci când vedea gravitatea accidentării, eliminându-l pe botoșănean. Atunci, pe 19 decembrie, pe un frig crunt, Roman ieșea de pe teren pe targă, izbucnind în plâns. Era dus direct la spital, iar verdictul nu părea a fi unul favorabil pentru el.

După operație, atunci când efectul anesteziei a trecut, am început să am dureri cumplite. Am devenit foarte irascibil, chiar le-am spus mamei și soției să plece acasă pentru că eram foarte nervos.

Durerile erau mai mari decât atunci când m-am accidentat. Am tot cerut calmante. Nu știu dacă am apucat să dorm mai mult de o oră, am ascultat muzică la căști, doar așa am putut să mă mai relaxez. Durerea era foarte greu de suportat. Mă strângea și gipsul, aveam arsuri. Simțeam ca și cum mă lovește cineva.

De când m-am accidentat nu a existat o noapte în care să dorm cum trebuie”, se confesa Dan Mihai Roman.

Dan Mihai Roman a continuat fotbalul, dar cu dureri. În cele din urmă a coborât în Liga 3 și a renunțat la cariera de jucător

Dan Mihai Roman a revenit pe teren la mai bine de jumătate de an de la acel moment, iar întoarcerea a fost pentru el un moment extrem de emoționant. A reintrat într-o confruntare cu Rapid și spunea: ”Mă simt ca un copil care a primit o jucărie nouă”.

Dan Mihai Roman a mai jucat după accidentarea oribilă, dar a făcut sacrificii foarte mari. De altfel, el chiar a recunoscut că a fost nevoit să se retragă, în cele din urmă din fotbalul important, din cauza durerilor foarte mari pe care le avea.

Din ce am vorbit cu doctorul la momentul respectiv, în cazul meu a fost o anumită problemă la operație. Din cauza durerilor insuportabile la talpă am fost nevoit să mă retrag. După antrenamentele serioase mă durea foarte rău”, declara Roman în 2020, când a ajuns la Viitorul Cluj.

De altfel, la formația din Ardeal a mai jucat pentru echipa de seniori în același timp în care pregătea și una dintre echipele ”under” ale clubului.

https://liga2.prosport.ro/liga-3/oficial-ca-oradea-se-retrage-in-liga-4-dupa-ce-a-fost-la-un-pas-de-promovarea-in-liga-2-in-liga-3-in-locul-acesteia-va-juca-un-club-mult-mai-iubit-in-bihor-19237779

https://liga2.prosport.ro/liga-3/liviu-mihai-a-semnat-cu-o-echipa-din-liga-3-cu-pretentii-la-promovare-dupa-despartirea-de-metaloglobus-19237800

https://liga2.prosport.ro/liga-3/csm-alexandria-cu-alt-antrenor-la-startul-sezonului-de-liga-3-colaborarea-cu-cristian-danalache-s-a-terminat-iar-clubul-a-numit-un-nou-principal-19237738

https://liga2.prosport.ro/seria-1/frf-decizie-noua-privind-cartonasele-galbene-si-suspendarile-primite-de-jucatorii-si-antrenorii-din-primele-trei-ligi-in-play-off-ul-respectiv-play-out-ul-sezonului-trecut-19237715

Răzvan STÎNGĂ 18 Jul. 2022, 19:01 Liga 3
Pe aceeași temă