Noul sezon al campionatului Liga 2, ediția 2022-2023, se va desfășura în același mod în care a avut loc și în ediția recent încheiată, 2021-2022. Formatul urmează să fie aprobat astăzi, 29 iunie 2022, și în cadrul Comitetului Executiv al Federației Române de Fotbal.
Deși a fost în discuții ca noul sezon al ligii secunde să aibă meciuri tur-retur și în play-out, cum nu s-a întâmplat în ediția trecută, acest lucru, din informațiile Liga2.ro, nu a mai fost aprobat de federali, astfel că se merge pe varianta deja cunoscută.
UPDATE: În cadrul ședinței Comitetului Executiv al FRF din data de 29 iunie 2022, s-a aprobat ca noul sezon de Liga 2, ediția 2022-2023, să se desfășoare în același format ca cel precedent, așa cum Liga2.ro a anunțat în exclusivitate. ”Aprobă cu unanimitate de voturi ca sistemul competițional pentru Liga a 2-a să rămână nemodificat pentru sezoanele următoare”, sună decizia CEx.
Actualul format al campionatului Ligii 2 a fost admis de FRF pentru perioada în care pandemia aducea fel și fel de probleme cluburilor, ca de exemplu cheltuielile suplimentare pentru testarea împotriva COVID-19. Pandemia și restricțiile au trecut, însă forul condus de Răzvan Burleanu a fost atât de mulțumit de el, încât a decis să meargă pe aceeași variantă și în sezonul 2022-2023, cu toate că cluburile și-ar fi dorit mai multe meciuri de disputat, cel puțin în play-out. Aceeași dorință au avut-o și în vara anului trecut, însă nici atunci FRF nu a dorit acest lucru.
De exemplu, echipele care au jucat în play-off în ediția 2021-2022 au ajuns să joace în Liga 2 un număr total de 29 de meciuri. Cele două (”U” Cluj și Concordia Chiajna) care au jucat baraj de promovare au ajuns la 31. În schimb, cele care au mers în play-out au avut un total de 25 de partide. Și aici au fost două (Poli Timișoara și FC Brașov) care au ajuns la 27 de jocuri, fiindcă au mai disputat două în cadrul barajului de menținere.
Liga 2, ediția 2022-2023, va avea 20 de echipe la start, iar acestea vor juca în sezonul regular doar meciuri tur, adică vor fi 19 etape și 19 jocuri de fiecare formației.
Ulterior, primele șase clasate în sezonului regular vor juca în play-off, în sistem tur-retur, adică vor avea încă 10 meciuri în tot atâtea etape de disputat.
Echipele de pe locurile 7-20 vor fi repartizate în două serii de play-out, urmând a disputa tot doar meciuri tur, adică încă șase partide de fiecare într-un interval de șapte etape.
În precedentele două sezoane, determinarea celor două grupe de play-out s-a făcut pe baza locurilor pe care s-a terminat în sezonul regular. În Grupa A au mers locurile 7, 10, 11, 14, 15, 18, 19, în timp ce în Grupa B au ajuns locurile 8, 9, 12, 13, 16, 17, 20.
Conform unei decizii luate în data de 6 august 2020, în ședință de Comitet de Urgență al FRF, și în sezonul 2022-2023 de Liga 2 se va promova precum în ediția 2021-2022.
Vor promova în Liga 1 echipele aflate pe locurile 1 şi 2 în play-off-ul Ligii 2, urmând ca echipele clasate pe locurile 3 și 4 în play-off să dispute baraj în două manşe (tur-retur) cu formațiile clasate pe locurile 8, respectiv 7 în play-out-ul Ligii 1. Echipele de pe locurile 9 și 10 din play-out-ul Liga 1 vor retrograda direct.
Tot atunci s-a decis și ca începând cu sezonul 2023-2024 să promoveze în Liga 1 echipele aflate pe locurile 1 şi 2 în Liga 2, urmând ca doar cea clasată pe locul al 3-lea să dispute baraj în două manşe (tur-retur) cu echipa clasată pe locul 8 în play-out-ul Ligii 1. Formațiile de pe locurile 9 și 10 din play-out-ul Ligii 1 vor retrograda direct.
În ediția 2021-2022 a Ligii 2 s-a retrogradat în Liga 3 astfel: clasatele pe locurile 6 și 7 în cele două grupe de play-out au picat direct, iar ocupantele locului 5 au jucat un baraj de menținere/retrogradare.
Dinamo București
Steaua București
Concordia Chiajna (a jucat baraj de promovare cu Chindia Târgoviște, însă l-a pierdut la loviturile de departajare)
Unirea Slobozia
FK Miercurea Ciuc
FC Buzău
Unirea Dej
CS Comunal Șelimbăr
Metaloglobus București
Politehnica Iași
Viitorul Pandurii Târgu Jiu
Ripensia Timișoara
FC Brașov
Politehnica Timișoara (a retrogradat în Liga 3 în urma barajului cu FC Brașov, dar a fost reprimită în Liga 2 în urma necertificării retrogradatei din Liga 1 Gaz Metan Mediaș)
Unirea Constanța (a retrogradat direct în Liga 3, dar a fost reprimită în Liga 2 în urma necertificării retrogradatei din Liga 1 Academica Clinceni)
SC Oțelul Galați
Progresul Spartac
CSM Slatina
CSC Dumbrăvița
Minaur Baia Mare
https://liga2.prosport.ro/seria-1/poli-timisoara-si-unirea-constanta-iau-locul-echipelor-academica-clinceni-si-gaz-metan-medias-in-noul-sezon-de-liga-2-frf-a-anuntat-cluburile-cu-certificare-pentru-editia-2022-2023-a-esalonului-secun-19235835
https://liga2.prosport.ro/seria-1/exclusiv-se-pregateste-o-lovitura-pentru-cluburile-din-liga-2-si-liga-3-mai-multi-bani-pentru-arbitri-si-observatori-19235931
https://liga2.prosport.ro/seria-1/cluburile-aflate-in-joc-de-glezne-pentru-un-loc-in-liga-2-ce-sanse-au-pierzatoarele-barajelor-de-promovare-sa-fie-invitate-de-frf-si-ordinea-in-care-se-ocupa-posibilele-locuri-vacante-19234550
https://liga2.prosport.ro/seria-1/statistica-nu-mai-putin-de-42-de-antrenori-au-activat-la-cele-20-de-echipe-din-liga-2-in-sezonul-2021-2022-17-fiind-debutanti-zece-dintre-cluburi-n-au-schimbat-principalul-viito-19235305
https://liga2.prosport.ro/seria-1/au-fost-stabilite-datele-de-inceput-ale-noilor-sezoane-de-liga-2-si-liga-3-editia-2022-2023-cupa-romaniei-incepe-prima-chiar-si-inainte-de-liga-1-19231902