Petrolul a remizat cu Unirea Slobozia în ultimul meci al sezonului și și-a asigurat titlul de campioană a Ligii 2. Nae Constantin a debutat mai mulți jucători la echipa ploieșteană, dar și în eșalonul secund

Marius ANGHEL 15 May. 2022, 20:10 Liga 2

Petrolul, cu o echipă experimentală, cu un ”11” format aproape doar din jucători care au evoluat foarte puțin sau deloc în acest an, a obținut la Slobozia, în ultima etapă a play-off-ului Ligii 2, punctul care îi era îndeajuns pentru a termina sezonul pe locul 1 și a primi trofeul de campioană a eșalonului secund.

0-0 s-a terminat meciul dintre Unirea Slobozia și Petrolul, desfășurat pe stadionul 1 Mai din Slobozia pe un stadion aproape plin și cu o galerie a ploieștenilor care a asigurat fondul sonor.

  • Dunărea Călăraşi (2018), Chindia Târgovişte (2019), UTA Arad (2020) și ”FC U” Craiova (2021) sunt celelalte echipe care în edițiile trecute ale Ligii 2 au primit trofeul de campioană a eșalonului secund, de când FRF a decis să felicite astfel clasata pe locul 1.

Multe debuturi la Petrolul în meciul de la Slobozia

Chiar dacă Nae Constantin a optat pentru ultimul meci să îi debuteze pe Moroz, Sabău și Tolea, în timp ce Vrhovac și Prejmerean au început și ei titulari, după ce mai jucaseră doar într-un meci în acest sezon, iar ceilalți jucători, în afară de Constantinescu, au avut apariții rarisime, Petrolul a început curajos meciul de la Slobozia și a avut prima ocazie. Gurău s-a întins serios pentru a scoate un șut bun al lui Boțogan (19) de la circa 20 de metri.

În schimb, Unirea, cu cea mai bună formulă de joc avut în acest final de sezon, a contat la poarta oaspeților prin fazele fize bătute de căpitanul Toma. Dinu (25) a trimis puțin pe lângă țintă cu o lovitură de cap, iar Coadă (28) a trimis și el tot pe lângă, și tot cu capul.

Ocazii mari de gol au avut atât Unirea, cât și Petrolul, însă jocul s-a terminat fără gol marcat

În partea secundă, Gurău a fost bătut la un șut tare din careu al lui Tudor Saim (54), însă norocul său a fost că mingea s-a dus în transversală.

Dacă Mihalcea a optat pentru schimbările clasice, cu Gulceag, Gherghiceanu sau Lazăr, Nae Constantin a mizat în acest meci pe alte debuturi la prima echipă, cât și în Liga 2. Au fost trimiși pe teren puștii Gabriel Mihnea Rădulescu, Albert Dima și Mario Ioniță, care până acum nici nu prinseseră lotul la vreun meci al primei echipe a clubului ploieștean. Au mai intrat și Marius Chindriș, dar și portarul Andrei Jercălău, iar dominarea Unirii nu avea cum să vină.

Totuși, ocazii mari au fost la ambele porți. Gurău a scos de sub transversală un șut bun al lui Constantinescu (69), în timp ce Moroz, până să fie schimbat, a salvat la șuturile lui Toma și Gulceac (ambele în aceeași fază, în minutul 72), dar și în minutul 79. Petrolul a avut și noroc, fiindcă Ibrian (83) nu a țintit poarta din apropiere.

  • Cu ocazia acestui meci, au debutat la Petrolul Sebastian Moroz (născut 1998, portar), Alexandru Sabău (1998, fundaș), Ioan Cătălin Tolea (2003, mijlocaș), Mihnea Gabriel Rădulescu (2005, mijlocaș), Mario Alexandru Ioniță (2007, mijlocaș) și Albert Georgian Dima (2005, mijlocaș). Dintre acești, ultimii patru au debutat și în Liga 2.

Petrolul e campioana Ligii 2, Unirea Slobozia e surpriza play-off-ului

S-a terminat 0-0, un rezultat care menține Petrolul pe locul 1 în play-off, însă ar fi rămas acolo chiar dacă ar fi pierdut, deoarece FC Hermannstadt a remizat acasă cu Steaua. În schimb, Unirea Slobozia a terminat pe ultimul loc play-off-ul, pe 6, și nu ar fi prins locul 5 chiar dacă ar fi câștigat, fiindcă la Chiajna Concordia a învins-o pe ”U” Cluj.

Cu 63 de puncte acumulate în total, după sezonul regular și play-off, Petrolul încheie sezonul pe locul 1 în Liga 2 și este campioana acestei ediții de campionat, devansând cu două puncte FC Hermannstadt și cu șase ”U” Cluj.

Unirea Slobozia a terminat sezonul pe locul 6, cu 41 de puncte, însă prezența ei în play-off reprezintă marea surpriză a acestei ediții de campionat.

 

Nae Constantin: ”Lumea să se strângă la un loc și să lăsăm orgoliile și să facem din echipa asta să fie o echipă bună, o echipă mare în fotbalul românesc”

”Rămânem pe primul loc și e și mai frumos. Abia aștept să ajungem la Ploiești, pentru că ne așteaptă o atmosferă incredibilă acolo. Îmi doresc să fie câți mai mulți suporteri acolo, câți au fost la ultimul meci de acasă, 10-12 mii de spectatori, și să ne bucurăm împreună”, a spus Nae Constantin, la microfonul DigiSport, la finalul jocului de la Slobozia.

”Mă bucur că a promovat și Marius Măldărășanu, mi-e prieten, fin, de toate. Am spus-o de la început, că, dacă unul dintre noi, oricare ar fi reușit să promoveze, aș fi fost bucuros la fel ca și cum aș fi promovat eu. E, practic, o victorie a generației noastre. Noi suntem amândoi crescuți la Petrolul, el din Ploiești, eu de lângă Ploiești.

Multă lumea nu ne-a dat nicio șansă aici, la echipa asta. Și ca mine mai sunt antrenori buni, Florin Pîrvu, Sebi Tudor, antrenori tineri, și lumea nu ne-a dat șanse și era o bucurie chiar dacă reușea doar el să promoveze (n.r. – Marius Măldărășanu, cu FC Hermannstadt). Locuiesc la 20 de kilometri de Ploiești, am crescut cu Petrolul, Cristi Zmoleanu, unul dintre marii fotbaliști ai Petrolului, e la mine din sat. Înseamnă și pentru mine foarte mult, dar, am spus, cred că promovarea asta înseamnă mai mult pentru echipa Petrolul Ploiești, pentru orașul Ploiești, pentru județul Prahova și ar trebui ca lumea să se strângă la un loc și să lăsăm orgoliile și să facem din echipa asta să fie o echipă bună, o echipă mare în fotbalul românesc”, a mai spus Constantin.

Petrolul, petrecere alături de suporteri în centrul orașului Ploiești. Va primit și trofeul de campioană a Ligii 2

Pentru Petrolul urmează o nouă petrecere după promovarea în Liga 1, unde revine după șase ani. Echipa ploieșteană va sărbători în această seară alături de suporteri în centrul orașului.

Tot acolo, Petrolul va primi din partea FRF trofeul de campioană a Ligii 2.

”E timpul bucuriei, e ziua în care vom sărbători împreună!
 Încheiem, astăzi, „exilul” în Liga 2, cu meciul pe care îl vom disputa, de la ora 16.00, în deplasare, cu Unirea Slobozia;
Apoi, după ora 20:00, ne vedem pe platoul din fața Palatului Culturii, ca să marcăm, așa cum se cuvine, revenirea pe prima scenă a fotbalului românesc!
Ne vor fi alături El Negro, Kamara, mulți dintre cei care au luptat pentru Petrolul în ultimii ani și, bineînțeles, eroii acestei promovări.
Să știe lumea că Petrolul s-a întors în Liga 1! N-ai cum să lipsești de la așa ceva!”, a transmis Petrolul.

”AZI !!! AZI !!! AZI !!!
Tot Ploieștiul vine azi la Palatul Culturii (ora 20:00) să-și întâmpine echipa de suflet, imediat după terminarea ultimului meci din campionat
FC Petrolul Ploiesti din nou în Liga 1!!!
ALEEE, ALEEE, CÂNTĂ HAITELEEEE!
Toți găzarii-n stradă!
Recital EL NEGRO + Kamara, prezintă Bubanu Prahoveanu”, a anunțat și El Negro.

UNIREA SLOBOZIA – PETROLUL PLOIEȘTI 0-0

Unirea Slobozia: Gurău – Ibrian, I. Dinu (Gab. Lazăr 84′), Perju, C-tin. Toma (cpt.) – Coadă, Trașcu (Gherghiceanu 62′) – Silaghi (D. Mihai 84′), Bolohan, Afalna – Seb. Ivan (Gulceac 46′)
Rezerve neutilizate: Ciupercă – Gîrbăcea, Dorobanțu, Mih. Lemnaru
Antrenor: Adrian Mihalcea

Petrolul: Moroz (Jercălău 84′) – Alb. Olaru (cpt.), Vrhovac, Al. Sabău, Velisar – Boțogan (M. Chindriș 64′), Prejmerean (M. Ioniță 84′) – Mih. Constantinescu, Tolea, Dr. Gheorghe (Dima 84′) – Saim Tudor (Rădulescu 74′)
Rezerve neutilizate: – M. Bratu, Cioiu, Sg. Pîrvulescu, Horj
Antrenor: Nicolae Constantin

Stadion: 1 Mai (Slobozia – Ialomiţa); Arbitru: Rareș George Vidican (Satu Mare); Asistenți: Bogdan Gheorghe (Bucureşti) și Erchian Ionus (Medgidia); Rezervă: Valentin Naidin (Turnu Măgurele); Observatori: Ionel Popa (Paşcani) și Ciprian Anton (Suceava).

Foto: Petrolul Ploiești și Petronel Tudor (Sport Pictures)

https://liga2.prosport.ro/seria-1/foto-si-video-promovare-in-liga-1-a-fc-hermannstadt-sarbatorita-alaturi-de-suporteri-pe-gazon-cu-lautarii-mesajul-de-pe-tricourile-speciale-purtate-de-jucatorii-lui-maldarasanu-19231586

https://liga2.prosport.ro/seria-1/daniel-oprita-napadit-de-sentimente-dupa-ultima-partida-a-stelei-din-acest-sezon-reactie-sincera-la-interviuri-dupa-meciul-cu-fc-hermannstadt-19231613

https://liga2.prosport.ro/seria-1/fc-hermannstadt-se-intoarce-in-liga-1-dupa-doar-un-an-sibienii-au-obtinut-contra-stelei-punctul-de-care-aveau-nevoie-pentru-a-promova-direct-petrescu-a-ratat-un-penalty-pe-final-19231543

https://liga2.prosport.ro/seria-1/concordia-chiajna-merge-la-barajul-de-promovare-pentru-liga-1-adrian-voicu-eroul-ilfovenilor-in-partida-cu-u-cluj-intr-un-succes-in-stil-italian-19231492

https://liga2.prosport.ro/seria-1/ultima-etapa-a-play-off-ului-in-liga-2-cele-trei-meciuri-incep-la-ora-1600-azi-vom-afla-campioana-acestui-sezon-a-doua-promovata-direct-in-liga-1-si-cele-doua-echipe-care-merg-la-barajele-de-prom-19231445

Marius ANGHEL 15 May. 2022, 20:10 Liga 2
Pe aceeași temă