Nicolae Croitoru, la prima victorie ca antrenor al Politehnicii, și ce victorie! ”Asta ne demonstrează că putem”. Ioan Mera, înțepături pentru coecipieri și gânduri pentru jocul cu Unirea Dej

Marius ANGHEL 29 Oct. 2021, 00:57 Cupa României

Poli Timișoara a produs ultima supriză în faza optimilor Cupei României, eliminând prim-divizionara Rapid și obținând biletele pentru accederea în sferturile competiției KO. A fost prima victorie obținută de echipa bănățeană în fața formației cu care este înfrățită, după două sezoane petrecute în Liga 2, unde giuleștenii câștigaseră patru din cele cinci întâlniri oficiale.

Cu 2-0 s-a impus echipa din Liga 2 în fața celei din Liga 1, prin golurile marcate de Erik Gerbi (21′) și Octavian Ursu (70′), din două pase geniale ale lui Doru Andrei, dar și după un joc modest al Rapidului, cu puține ocazii de a înscrie. Pentru timișoreni a mai avut un șut periculos Ursu, în minutul 84, în timp ce portarul Devenish-Meares a fost salvator la ocaziile importante ale lui Stahl (42) și Sefer (69).

Nicolae Croitoru, după primul succes ca antrenor al Politehnicii: ”Ne dă speranțe pentru jocurile din campionat”

A fost prima victorie obținută de Nicolae Croitoru în postura de antrenor principal al Politehnicii, după ce înregistrase până acum două eșecuri în campionat, 0-1 la Unirea Slobozia și 1-3 cu Ripensia. Acesta a și adus în discuție înfrângerea cu roș-galbenii, a transmis că speră ca acest succes să fie un restart pentru echipă și că gândul său este deja la următorul adversar din campionat, Unirea Dej.

”Venim după o serie de meciuri mai puțin reușite și victoria de astăzi, pe lângă calificarea în sferturi, ne asigură și un moral pentru ceea ce urmează.

După meciul cu Ripensia era greu de crezut că putem să reușim un rezultat atât de bun. Mă bucur că am avut o organizare foarte bună a jocului, iar asta ne demonstrează că putem și ne dă speranțe pentru jocurile din campionat care urmează, pentru că avem mare nevoie de puncte. Speră să fie un restart. În același timp suntem și îngrijorați, pentru că este clar că jocul de astăzi va lăsa urme, iar jocul cu Dej o să-l dispută duminică. Timp foarte mult pentru refacere nu avem, însă sper să reușim să o facem și cu victoria de astăzi să reușim și la Dej un rezultat bun.

În privința lotului este mai greu, însă mizez pe atitudinea lor și pe dorința lor de a obține rezultate pozitive. Nu știu ce adversar îmi doresc în sferturi. Acum ne gândim la jocul de la Dej, e foarte important pentru noi, ca și jocurile care urmează în campionat. Avem timp să ne gândim și pentru adversar”, a spus Croitoru la flash-interviul de după joc.

Ioan Mera: ”Prin dăruire și concentrare am câștigat astăzi.” Căpitanul Politehnicii a avut săgeți pentru coechipierii săi

Despre jocul cu Rapid a vorbit și căpitanul Politehnicii, Ioan Mera, fundaș care în 2014 a trecut pe la echipa din Giulești. Acesta a văzut o altă atitudine din partea coechipierilor săi și vrea să o vadă și în meciurile din campionat. Despre partida cu Rapid a spus că diferența a fost făcută de dăruire și concentrare.

”Din păcate, în campionat stăm destul de rău în clasament. Zilele astea ne-am mobilizat în vestiar și astăzi am arătat altă față față de ce am jucat până acum. Am întâlnit un Rapid foarte bun, o echipă bună, o echipă care stă bine în clasament, în Liga 1, cu jucători de națională, dar noi, prin dăruire și concentrare, am câștigat astăzi. Ei au avut posesia, noi am câștigat. Au pasat, au dus mingea, au încercat să ne scoată de acolo, din apărare, noi ne-am apărat foarte bine și i-am surprins pe contraatac. Au avut și foarte multe faze fixe, dar, așa cum am zis, am fost mai concentrați decât ei și am câștigat.

În campionat trebuie să jucăm cum am făcut-o astăzi, să jucăm toți, nu doar câțiva jucători, cum am făcut-o astăzi, să dăm totul pentru Poli, pentru că orașul ne susține, orașul ăsta trăiește prin Poli Timișoara și ne dorim să facem la Dej un joc la fel de bun, dacă nu și mai bun, să câștigăm. Nu știu cu cine să jucăm în sferturi, nici nu mă gândesc. Vreau să mă gândesc la Dej, vreau să fim concentrați pe meciul cu Dej, pentru că avem mare nevoie de puncte, avem niște meciuri dificile în campionat și eu zis să ne gândim prima dată la campionat, pentru că asta e cel mai important. Cu cine picăm în cupă, nici nu contează, contează punctele pe care trebuie să le câștigăm neapărat în campionat”, a spus Ioan Mera la microfonul DigiSport.

  • Poli Timișoara în meciul cu Rapid: Devenish-Meares – Sofran, Mera (cpt.), Scutaru, Pamfile – R. Lazăr, Ignea – D. Radu (Bocșan 72′), Oct. Ursu (Rob. Hațegan 89′), D. Andrei – Gerbi (Zaluschi 90+2′). Rezerve neutilizate: Păduraru – Moțiu, S. Costea.

Urmează meciul cu Unirea Dej, una dintre adversarele la menținerea în Liga 2

Poli a sărbătorit în vestiar victoria cu Rapid și mai apoi a publicat-o pe pagina sa de Facebook. Bucuria nu va dura însă mult, după cum a spus și antrenorul Nicolae Croitoru, fiindcă echipa se află într-o situație grea în campionat, iar duminică are un meci important, contra unui adversar cu care se va lupta pentru menținerea în Liga 2.

Poli Timișoara e pe locul 15 în Liga 2, cu 10 puncte, iar duminică, de la ora 13:00, joacă la Unirea Dej, clasata pe locul 14, cu 12 puncte.

Foto: Leczki Jozsi și Sebastian Tătaru / Mediafax Foto

https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/concluziile-antrenorului-din-acte-al-rapidului-dupa-eliminarea-din-cupa-romaniei-in-fata-politehnicii-timisoara-au-reusit-sa-ne-surprinda-prin-doua-contraatacuri-si-cam-asta-a-fost-istoria-19207654

https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/poli-timisoara-continua-in-cupa-romaniei-dupa-ce-o-elimina-surpinzator-pe-rapid-19207632

https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/ultima-calificata-in-sferturile-cupei-romaniei-se-decide-intre-poli-timisoara-si-rapid-meciul-incepe-la-ora-2100-pe-dan-paltinisanu-19207542

Marius ANGHEL 29 Oct. 2021, 00:57 Cupa României
Pe aceeași temă