Dinamo a ajuns în optimile Cupei României după un succes cu 1-0 cu Ripensia, prin golul lui Cosmin Matei. Nu a fost deloc un meci spectaculos pe ”Dan Păltinișanu”, ba chiar slab, mai ales repriza a doua, și nici atmosferă nu a fost, cu excepția scandarilor galeriei dinamoviste.
O atmosferă foarte seacă pentru un meci cu marea rivală a Timișoarei, Dinamo, venită în Banat, chiar dacă nu a fost vorba de Poli. Un semn evident al declinului fotbalului timișorean, care pare să nu mai preocupe multă lume din oraș.
Meciul s-a jucat pe o atmosferă dezolantă pentru un oraș care chiar a contat în fotbal. Galeria dinamovistă a dominat sonor tot meciul, inclusiv în momentele în care a înjurat cu patos orașul Timișoara. Spre deosebire de alte dăți, de data aceasta chiar nu a mai avut cine să răspundă.
Prima mare ocazie a jocului a aparținut ”câinilor”, la șutul lui Moldoveanu în transversală. Ripensia a încercat să fie periculoasă în atac prin Ernest, dar fără succes. După o ocazie bună irosită de Itu, în minutul 36 a venit și golul. Cosmin Matei a înscris din centrarea lui Sorescu, revenit ca adversar în orașul său natal.
La pauză nici unul dintre antrenori nu a făcut modificări. Tot Cosmin Matei a avut și prima ocazie a reprizei, cu un șut bun, la care Rus a a avut o paradă frumoasă. Cosmin Petruescu a ales să mute ”interesant”, înlocuind cei doi închizători. Ripensia a încercat să înscrie la o reluarea cu capul, a nou-intratului Vidrăsan, dar fără succes. Jocul a devenit foarte plictisitor în ultima jumătate de oră, cu Dinamo mulțumită cu golul marcat, iar Ripensia, neputincioasă.
Timișoreanul Sorescu a fost aproape să marcheze și el, dar a trimis puțin peste. O calificare și atât pentru Dinamo, un nou meci insipid pentru Ripensia, care a arătat, din nou, ca o echipă mică.
Cosmin Matei 36′
Ripensia: I. Rus – Andr. Macrițchii, Țieranu, Fridrich, Gladun – Stoi (cpt.)(Vidrăsan 61′), Val. Macrițchii (Coulibaly 61′) – Piftor (Rz. Morariu 78′), Taras, Mitrov (Mih. Ion 71′) – Ernest (Golda 78′)
Rezerve neutilizate: Mosoarcă – Lalic, Szimionas, Rob. Stoica
Antrenor: Cosmin Petruescu
Dinamo: Mih. Eșanu – Sorescu (cpt.), Șt. Popa (Dudea 87′), Ric. Grigore, Andr. Radu – Al. Răuță (G. Crețu 56′), Itu – Rob. Moldoveanu (Amzar 71′), C. Matei, Bani – Țîră (Neicuțescu 87′)
Rezerve neutilizate: Iliev – Cl. Stan, Borcea, Măgureanu
Antrenor: Sorin Colceag
Stadion: ”Dan Păltinişanu” (Timişoara – Timiş); Arbitru: Viorel Nicușor Flueran (Craiova); Asistenți: Alexandru Vodă (Alba Iulia) și Mihăiță Necula (Bucureşti); Rezervă: Alexandru Dan Gornic (Arad); Observatori: Octavian Șovre (Satu Mare) și Antonie Burtea (Reşiţa).
În Liga 1, Dinamo (locul 15 din 16, cu 6 puncte în 9 etape) are meci luni seara (ora 21:00), în deplasare la Universitatea Craiova (locul 9, 13 puncte).
Ripensia (locul 12, 9 puncte în 7 etape) va juca duminică, de la ora 11:00, în etapa a 8-a a Ligii 2, cu Concordia Chiajna (locul 3, 17 puncte).
Foto: Sebastian Tătaru și Leczki Jozsi / Mediafax Foto
https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/ripensia-sparring-partner-ul-perfect-pentru-dinamo-sa-depaseasca-seria-de-sase-esecuri-la-rand-sorin-colceag-am-aratat-ca-o-echipa-muncitoare-umila-modesta-care-stie-19202548
https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/cupa-romaniei-16-imi-acso-filiasi-uta-se-joaca-de-la-ora-1600-ripensia-ultima-echipa-din-liga-2-ramasa-sa-joace-pentru-calificarea-in-optimi-19202362