Steaua și-a încheiat în etapa a 4-a a Ligii 2 seria de meciuri în care a obținut punctaj maxim, după ce duminică după-amiază a remizat în deplasare la Slobozia, 1-1 cu Unirea, echipă care la rândul ei și-a oprit parcursul impecabil, la fel ca al trupei lui Daniel Oprița.
Ialomițenii și bucureștenii ocupau primele două locuri în campionat după trei etape, departajarea fiind făcută la golaveraj, iar după jocul direct și-au reluat pozițiile, acum fiind la egalitate doar cu FC Hermannstadt, după ce ”U” Cluj a pierdut la Poli Iași. Singura care le poate depăși este Concordia Chiajna, în cazul în care va câștiga astăzi la Miercurea Ciuc.
Steaua a evoluat prudent la Slobozia, a aplicat în mare parte tactica de a contraatac și a obținut o remiză după ce a avut reacție imediat în urma fazei în care a încasat gol.
La o pătrundere banală în careu a lui Mustacă, Oroian i-a dat peste picior adversarului și arbitrul a dictat penalty, lovitură de pedeapsă pe care Constantin Toma (32) a executat-o cu sânge rece, sub transversală. Imediat după aceea, contrar modului în care s-a desfășurat partida până atunci, Steaua s-a aruncat în atac și a reușit egalarea la prima fază. După o centrare dintr-un corner din stânga, mingea deviată în dreapta a fost reluată de Remus Chipirliu (36) din circa 7 metri lateral imparabil, sub transversală, spre colțul lung.
Pe parcursul jocului au mai fost ocazii la ambele porți, cu un mic plus pentru Unirea, care a fost mai mereu în ofensivă, dar jocul s-a terminat la egalitate.
Daniel Oprița consideră echitabil rezultatul înregistrat la Slobozia, chiar dacă la cald, imediat după meci, i se transmisese că Steaua ar fi trebuit să primească un penalty pe final. Probabil se referă la faza din minutul 90, când Chipirliu a tras din circa 13 metri central și Toma a blocat mingea în zona pieptului, însă stelistul a cerut henț.
”A fost o partidă grea, așa cum mă așteptam. O echipă bine organizată, puternică, mai ales acasă, cu susținerea fanilor, o echipă agresivă, specific pentru echipele din provincie. Până la urmă, cred că este echitabil acest rezultat, deși se pare că am avut un penalty pe final, dar nu am văzut și nu pot să spun sigur până nu mă uit pe filmare. Dar, până la urmă, după cum s-a jucat, eu zic că acest rezultat de egalitate este echitabil”, a comentat Oprița la microfonul DigiSport, la finalul jocului de la Slobozia.
Antrenorul Stelei și-a felicitat jucătorii de această dată, spre deosebire de finalul meciului de acasă cu Brăila. Felicitări a primit inclusiv Darius Oroian, fundașul dreapta de 18 ani titularizat în acest joc, cel care a faultat la faza penalty-ului.
”În fața lui Oroian îmi scot pălăria și îl felicit, pentru că este un junior care a avut probleme medicale, nu s-a antrenat, a jucat cu infiltrații, l-am forțat la meciul de cupă să intre, pentru că mi-am dorit să câștig cupa, deși nu era indicat să-l bag în situația în care era. La fel suntem și cu portarul de 2003, pe care l-am avut pe bancă, n-aveam junior, nu aveam o schimbare dacă se întâmpla ceva. Nu puteam să schimbăm, dar astea sunt lucruri pe care le știm noi, suntem la antrenament și aș fi vrut ca la înfrângere să fie altă reacție din partea oamenilor care ar trebui să ne susțină. Nu ironii, pentru că eu încerc să-mi fac treaba cât mai bine și la greu, atunci trebuie să fiu susținut, nu la victorii și la rezultate pozitive, fiindcă e ușor. Dar la prima înfrângere am văzut că am primit, așa, ironii mai mult din partea lor”, a transmis Daniel Oprița.
Oprița a ținut să-și spună și dezamăgirea pe care o trăiește acum, după primul insucces major pe banca echipei ”militare”. Eșecul cu formația de Liga 3 Progresul Spartac încă din primul tur al Cupei României în care a jucat Steaua în acest sezon l-a făcut să vadă care este susținerea adevărată de care dispune în Ghencea. Antrenorul și-ar fi dorit o altfel de reacție după eliminarea prematură din competiția în care se dorea chiar trofeul, neprecizând însă dacă nemulțumirile visează suporterii echipei sau conducerea clubului. Probabil s-a referit la suporteri.
”Nu trebuie neapărat susținere, dar să nu fiu ironizat pentru că eu îmi fac treaba, nu că nu pot să fac o echipă. Am făcut echipa pe care am avut-o la dispoziție și am avut accidentați care și azi au jucat cu infiltrații, dar, dacă nu mă întreabă nimeni… nu mai are rost să dau explicații. Am fost tensionat la meciul ăsta, pentru că după meciul de cupă s-a creat, așa, o stare care… Poate, până la urmă, a venit înfrângerea aia și am văzut la greu ce se întâmplă din partea oamenilor de la care mă așteptam să mă susțină mai mult, pentru că eu zic că mi-am făcut treaba până acum, mi-am îndeplinit obiectivele, chiar dacă la un nivel inferior, dar am încercat să fac tot pentru club și în continuare voi face același lucru, voi face tot ce depinde de mine și mă pun în slujba clubului și echipei atâta timp cât sunt ținut. Când nu o să mai vrea, cel mai bine e să ne spunem în față și ne vedem fiecare de drum. Așa e cel mai bine”, a spus antrenorul Stelei.
Pentru Steaua a marcat din nou Remus Chipirliu (29 de ani), atacant care a înscris patru goluri în trei dintre cele patru jocuri în care a evoluat în Liga 2. Ar fi cinci goluri, dacă îl punem și pe cel din eșecul din Cupa României cu Progresul Spartac.
”Știam ce poate de când l-am adus, chiar dacă a avut o perioadă, la început, în care nu a avut multe reușite, dar… A fost și el contestat, am fost și eu, că l-am adus, dar, până la urmă, știu ce poate Chipirliu, e un jucător special, cum sunt și ceilalți. El e un jucător creativ, care marchează față de ceilalți, dar și pe ceilalți vreau să-i felicit pentru atitudinea pe care au avut-o și, vedeți, sunt mulți dintre ei în primul ”11” care vin de la Liga a 4-a și își fac treaba în continuare și dau totul pe teren”, a declarat Daniel Oprița.
Cum Steaua a fost eliminată deja din Cupa României, în această săptămână nu va juca în Faza a III-a a competiției, cum o vor face majoritatea adversarelor din Liga 2, cu excepția celor retrogradatelor din Liga 1. Următorul joc, din etapa a 5-a, îl are programat duminică, de la ora 14:00, acasă, cu Ripensia, ocupanta locului 9, cu 6 puncte acumulate în patru meciuri. Trupa timișoreană are meci în cupă miercuri, de la ora 17:30, în deplasare la Avântul Periam (Liga 3).
”Va fi un meci greu. Mi-e frică. Cel mai mult îmi e frică de meciurile astea în care suntem considerați favoriți, cum a fost și cu Brăila. Nu aș vrea să avem din nou acele probleme, trebuie să fim concentrați. Astăzi nu mai trebuia să le spun nimic, pentru că singuri s-au motivat și au luptat până la capăt”, a comentat Oprița despre viitorul meci al Stelei.
Poate lipsa încrederii în jucătorii săi îl face pe Oprița să declare de fiecare dată că îi este frică de următorul adversar. Dacă nu cumva aceasta este o tactică de ”adormire” a viitoarei echipe pe care o întâlnește Steaua.
Steaua e pe locul 2 în clasamentul Ligii 2 după 4 etape, cu 10 puncte acumulate, la fel ca liderul Unirea Slobozia și a treia clasată FC Hermannstadt. Departajarea e făcută pe baza golaverajului, 11-1, 9-3, respectiv 7-3. Etapa se încheie astăzi, cu meciul FK Csikszereda – Concordia Chiajna (ora 16:30), ilfovenii având înaintea jocului 9 puncte și posibilitatea de a urca pe locul 1 dacă va câștiga.
Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures
https://liga2.prosport.ro/seria-1/unirea-slobozia-steaua-se-joaca-de-la-ora-1630-e-derby-ul-etapei-in-liga-2-intre-primele-doua-clasate-departajate-la-golaveraj-19197123
https://liga2.prosport.ro/seria-1/liga-2-etapa-4-timisoara-calarasi-techirghiol-braila-si-dej-gazdele-meciurilor-care-incep-la-ora-1100-fc-brasov-vrea-sa-mai-spele-din-rusinea-traita-runda-trecuta-19196919