Ripensia rămâne neînvinsă și după meciul cu FC Brașov, însă ajunge la trei remize înregistrate pe teren propriu în tot atâtea jocuri. Greșeală ca în curtea școlii la golul egalizator

Anda DELIU 22 Aug. 2021, 10:03 Liga 2

Ripensia și FC Brașov au remizat, sâmbătă, la scorul de 1-1, în al treilea meci jucat acasă de bănățeni în acest sezon de Liga 2, în patru etape, de data aceasta cu un echipament ce amintește de celestul naționalei Uruguayului.

Timișorenii au marcat primii, din nou prin Denis Golda, însă brașovenii au egalat în repriza a doua, din penalty, prin căpitanul Horia Popa, cel care obținuse și lovitura de pedeapsă.

Cosmin Petruescu a recunoscut la final că după patru etape mai accesibile în startul de campionat, bilanțul echipei sale nu e neapărat cel mai fericit.

Ripensia a marcat din nou, deși era dominată

Brașovenii au început meciul mai montați după ce nu obținuseră nicio victorie în primele trei etape, dar fără mari ocazii. Ripensiștii au fost din nou speculativi în minutul 29 și, după o centrare bună a lui Andrei Macrițchii, Denis Golda a marcat cu capul, la colțul scurt. Jocul a continuat sub aceleași auspicii, cu inițiativa pentru brașoveni. Iurcu a avut o cazie cu un șut bun, dar portarul Rus a fost pe fază și a reținut. Finalul reprizei a adus un gol anulat pentru brașoveni, după ce Boția și Rus s-au ciocnit în careu și s-a dictat fault în atac.

Valerii Macrițchii a uitat că la fotbal nu e pe împinse și a pus mingea pe ”var” pentru adversari

Timișorenii au avut o mare ocazie în debutul reprize secunde, când Golda a lăsat bine pentru Piftor, dar tânărului i-a fost frică să tragă la poartă, iar Coulibaly nu a putut deloc să reia peste, cu o fază bună total irosită. În minutul 55, Horia Popa a pătruns în careu, unde a fost împins ca în curtea școlii de Valerii Macrițchii.

Firește, s-a dictat penalty, iar tot Horia Popa a fost cel care a marcat fără emoții.

După 1-1, tot brașovenii au avut avut cele mai importante ocazii. În minutul 86, Vlad Mihalcea nu a putut să-l învingă pe Rus din fața careului mic, iar în prelungiri, după o simulare a lui Golda, secundul Iulian Muntean a făcut un scandal exagerat, în tensiunea partidei.

RIPENSIA TIMIȘOARA – FC BRAŞOV 1-1

Denis Golda 29′ / Horia Popa 56′ – penalty

Ripensia: I. Rus – Andr. Macrițchii, Țieranu, Lalic, Fridrich (Mih. Ene 57′) – Coulibaly (cpt.), Val. Macrițchii (Vidrăsan 57′) – Rob. Stoica (Rotea 57′), Mitrov (C. Gladun 57′), Piftor (Pădurariu 80′) – Golda
Rezerve neutilizate: Mosoarcă – Rz. Morariu, Stoi, Taras
Antrenor: Cosmin Petruescu

FC Brașov: C. Lungu – Sburlea, Rob. Gherghe, Al. Sabău, Dumbravă, Leonte, Rz. Iorga (Mitroi 48′), H. Popa (cpt.)(Vl. Mihalcea 69′), Iul. Roșu (Lascu 82′), Boția (M. Codrea 69′), Iurcu (Negrean 82′)
Rezerve neutilizate: Gârniță – Cîrstian, Motroc, Ghe. Anton
Antrenor: Ilie Stan

Stadion: Electrica (Timişoara – Timiş); Arbitru: Mircea Ardelean (Arad); Asistenți: Ioan Alexandru Corb (Satu Mare) și Daniel Ștefan Lar (Baia Mare); Rezervă: Alexandru Dan Gornic (Arad); Observatori: Vasile Marc (Cluj-Napoca) și Cristian Petropulos (Alba Iulia).

Cu 6 puncte după patru etape, Ripensia e pe locul 9 în Liga 2. Duminica viitoare, de la ora 14:00, va juca în Ghencea, cu Steaua.

FC Brașovul ocupă locul 14, cu 3 puncte acumulate. Săptămâna viitoare, sâmbătă, de la ora 11:00, va primi vizita Unirii Dej.

Până atunci însă, ambele echipe joacă în Faza a III-a a Cupei României. FC Brașov joacă marți, de la ora 17:30, cu SR Brașov (Liga 3), într-un meci considerat în deplasare. Ripensia are joc miercuri, de la ora 1:30, la Avântul Periam (Liga 3).

Foto: Leczki Jozsi / Mediafax Foto

https://liga2.prosport.ro/seria-1/liga-2-etapa-4-timisoara-calarasi-techirghiol-braila-si-dej-gazdele-meciurilor-care-incep-la-ora-1100-fc-brasov-vrea-sa-mai-spele-din-rusinea-traita-runda-trecuta-19196919

https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/meciurile-fazei-a-iii-a-a-cupei-romaniei-editia-2021-2022-petrolul-si-u-cluj-printre-cele-13-echipe-din-liga-2-programate-in-acest-tur-19196689

Anda DELIU 22 Aug. 2021, 10:03 Liga 2
Pe aceeași temă